1 Depois da morte de Saul, tendo Davi voltado da derrota dos amalequitas e estando há dois dias em Ziclague,
2 ao terceiro dia veio um homem do arraial de Saul, com as vestes rasgadas e a cabeça coberta de terra; e, chegando ele a Davi, prostrou-se em terra e lhe fez reverência.
3 Perguntou-lhe Davi: Donde vens? Ele lhe respondeu: Escapei do arraial de Israel.
4 Davi ainda lhe indagou: Como foi lá isso? Dize-mo. Ao que ele lhe respondeu: O povo fugiu da batalha, e muitos do povo caíram, e morreram; também Saul e Jônatas, seu filho, foram mortos.
5 Perguntou Davi ao mancebo que lhe trazia as novas: Como sabes que Saul e Jônatas, seu filho, são mortos?
6 Então disse o mancebo que lhe dava a notícia: Achava-me por acaso no monte Gilboa, e eis que Saul se encostava sobre a sua lança; os carros e os cavaleiros apertavam com ele.
7 Nisso, olhando ele para trás, viu-me e me chamou; e eu disse: Eis-me aqui.
8 Ao que ele me perguntou: Quem és tu? E eu lhe respondi: Sou amalequita.
9 Então ele me disse: Chega-te a mim, e mata-me, porque uma vertigem se apoderou de mim, e toda a minha vida está ainda em mim.
10 Cheguei-me, pois, a ele, e o matei, porque bem sabia eu que ele não viveria depois de ter caído; e tomei a coroa que ele tinha na cabeça, e o bracelete que trazia no braço, e os trouxe aqui a meu senhor.
11 Então pegou Davi nas suas vestes e as rasgou; e assim fizeram também todos os homens que estavam com ele;
12 e prantearam, e choraram, e jejuaram até a tarde por Saul, e por Jônatas, seu filho, e pelo povo do Senhor, e pela casa de Israel, porque tinham caída à espada.
13 Perguntou então Davi ao mancebo que lhe trouxera a nova: Donde és tu? Respondeu ele: Sou filho de um peregrino amalequita.
14 Davi ainda lhe perguntou: Como não temeste estender a mão para matares o ungido do Senhor?
15 Então Davi, chamando um dos mancebos, disse-lhe: chega-te, e lança-te sobre ele. E o mancebo o feriu, de sorte que morreu.
16 Pois Davi lhe dissera: O teu sangue seja sobre a tua cabeça, porque a tua própria boca testificou contra ti, dizendo: Eu matei o ungido do Senhor.
17 Lamentou Davi a Saul e a Jônatas, seu filho, com esta lamentação,
18 mandando que fosse ensinada aos filhos de Judá; eis que está escrita no livro de Jasar:
19 Tua glória, ó Israel, foi morta sobre os teus altos! Como caíram os valorosos!
20 Não o noticieis em Gate, nem o publiqueis nas ruas de Asquelom; para que não se alegrem as filhas dos filisteus, para que não exultem as filhas dos incircuncisos.
21 Vós, montes de Gilboa, nem orvalho, nem chuva caia sobre, vós, ó campos de morte; pois ali desprezivelmente foi arrojado o escudo dos valorosos, o escudo de Saul, ungido com óleo.
22 Do sangue dos feridos, da gordura dos valorosos, nunca recuou o arco de Jônatas, nem voltou vazia a espada de Saul.
23 Saul e Jônatas, tão queridos e amáveis na sua vida, também na sua morte não se separaram; eram mais ligeiros do que as águias, mais fortes do que os leões.
24 Vós, filhas de Israel, chorai por Saul, que vos vestia deliciosamente de escarlata, que vos punha sobre os vestidos adornos de ouro.
25 Como caíram os valorosos no meio da peleja!
26 Angustiado estou por ti, meu irmão Jônatas; muito querido me eras! Maravilhoso me era o teu amor, ultrapassando o amor de mulheres.
27 Como caíram os valorosos, e pereceram as armas de guerra!
1 După moartea lui Saul, David, dupăce bătuse pe Amaleciţi, se întorsese de două zile la Ţiclag.
2 A treia zi, a venit un om din tabăra lui Saul, cu hainele sfîşiate şi cu capul presărat cu ţărînă. Cînd a ajuns în faţa lui David, s'a aruncat cu faţa la pămînt, şi s'a închinat.
3 David i -a zis: ,,De unde vii?`` Şi el i -a răspuns: ,,Am scăpat din tabăra lui Israel.``
4 David i -a zis: ,,Spune-mi ce s'a întîmplat?`` Şi el a răspuns: ,,Poporul a fugit de pe cîmpul de bătaie, şi un mare număr de oameni au căzut şi au perit; chiar şi Saul şi fiul său Ionatan, au murit.``
5 David a zis tînărului care -i aducea aceste veşti: ,,De unde ştii că Saul şi fiul său Ionatan au murit?``
6 Şi tînărul care -i aducea aceste veşti, a răspuns: ,,Am venit din întîmplare pe muntele Ghilboa; şi Saul sta rezămat în suliţa lui, şi carăle şi călăreţii erau aproape să -l ajungă.
7 Întorcîndu-se, m'a văzut şi m'a chemat. Eu am zis: ,Iată-mă!`
8 Şi el mi -a zis: ,Cine eşti?` I-am răspuns: ,Eu sînt Amalecit.`
9 Şi a zis: ,Apropie-te dar, şi omoară-mă; căci m'a apucat ameţeala, măcar că sînt încă plin de viaţă.`
10 M'am apropiat de el, şi l-am omorît, ştiind bine că n'avea să mai rămînă cu viaţă în urma înfrîngerii. Am luat cununa împărătească de pe capul lui şi brăţara pe care o avea la braţ, şi le-am adus aici domnului meu.``
11 David şi -a apucat hainele şi le -a sfîşiat, şi toţi oamenii cari erau lîngă el au făcut acelaş lucru.
12 Au jălit, au plîns şi au postit pînă seara, de durere pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului, fiindcă fuseseră tăiaţi cu sabia.
13 David a zis tînărului care -i adusese aceste veşti: ,,De unde eşti?`` Şi el a răspuns: ,,Sînt fiul unui străin, unui Amalecit.``
14 David i -a zis: ,,Cum nu ţi -a fost frică să pui mîna... pe unsul Domnului şi să -l omori?``
15 Şi David a chemat pe unul din oamenii lui, şi a zis: ,,Apropie-te, şi omoară -l!`` Omul acela a lovit pe Amalecit, care a murit.
16 Şi David i -a zis: ,,Sîngele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta, fiindcă ai zis: ,Am omorît pe unsul Domnului!``
17 Iată cîntarea de jale pe care a alcătuit -o David pentru Saul şi fiul său Ionatan,
18 şi pe care a poruncit s'o înveţe copiii lui Iuda. Este numită cîntarea arcului şi se află scrisă în Cartea Dreptului.
19 ,,Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale! Cum au căzut vitejii!
20 Nu spuneţi lucrul acesta în Gat, nu răspîndiţi vestea aceasta în uliţele Ascalonului, ca să nu se bucure fetele Filistenilor, ca să nu se laude fetelor celor netăiaţi... împrejur.
21 Munţi din Ghilboa! Nici rouă, nici ploaie să nu cadă pe voi! Să nu fie pe voi nici cîmpii cari să dea pîrgă pentru darurile de mîncare! Căci acolo au fost aruncate scuturile vitejilor, scutul lui Saul, ca şi cînd n'ar fi fost uns... cu untdelemn.
22 Dela sîngele celor răniţi, dela grăsimea celor mai voinici, arcul lui Ionatan nu da înapoi niciodată, şi sabia lui Saul nu se învîrtea niciodată în vînt.
23 Saul şi Ionatan, cari s'au plăcut şi s'au iubit în timpul vieţii lor, n'au fost despărţiţi nici la moarte; erau mai uşori decît vulturii, mai tari decît leii.
24 Fiicele lui Israel! plîngeţi pe Saul, care vă îmbrăca în stacojiu şi alte podoabe, care vă punea găteli de aur pe hainele voastre!
25 Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale!
26 Mă doare după tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea; dragostea ta pentru mine era minunată: mai pe sus de dragostea femeiască.
27 Cum au căzut vitejii! Cum li s'au perdut armele!``