Deuteronômio 32 - Bíblia Online

Inclinai os ouvidos, ó céus, e falarei; e ouça a terra as palavras da minha boca. 
Caia como a chuva a minha doutrina; destile a minha palavra como o orvalho, como chuvisco sobre a erva e como chuvas sobre a relva. 
Porque proclamarei o nome do Senhor; engrandecei o nosso Deus. 
Ele é a Rocha; suas obras são perfeitas, porque todos os seus caminhos são justos; Deus é fiel e sem iniqüidade; justo e reto é ele. 
Corromperam-se contra ele; não são seus filhos, e isso é a sua mancha; geração perversa e depravada é. 
É assim que recompensas ao Senhor, povo louco e insensato? não é ele teu pai, que te adquiriu, que te fez e te estabeleceu? 
Lembra-te dos dias da antigüidade, atenta para os anos, geração por geração; pergunta a teu pai, e ele te informará, aos teus anciãos, e eles to dirão. 
Quando o Altíssimo dava às nações a sua herança, quando separava os filhos dos homens, estabeleceu os termos dos povos conforme o número dos filhos de Israel. 
Porque a porção do Senhor é o seu povo; Jacó é a parte da sua herança. 
Achou-o numa terra deserta, e num erma de solidão e horrendos uivos; cercou-o de proteção; cuidou dele, guardando-o como a menina do seu olho. 
Como a águia desperta o seu ninho, adeja sobre os seus filhos e, estendendo as suas asas, toma-os, e os leva sobre as suas asas, 
assim só o Senhor o guiou, e não havia com ele deus estranho. 
Ele o fez cavalgar sobre as alturas da terra, e comer os frutos do campo; também o fez chupar mel da rocha e azeite da dura pederneira, 
coalhada das vacas e leite das ovelhas, com a gordura dos cordeiros, dos carneiros de Basã, e dos bodes, com o mais fino trigo; e por vinho bebeste o sangue das uvas. 
E Jesurum, engordando, recalcitrou {tu engordaste, tu te engrossaste e te cevaste}; então abandonou a Deus, que o fez, e desprezou a Rocha da sua salvação. 
Com deuses estranhos o moveram a zelos; com abominações o provocaram à ira: 
Ofereceram sacrifícios aos demônios, não a Deus, a deuses que não haviam conhecido, deuses novos que apareceram há pouco, aos quais os vossos pais não temeram. 
Olvidaste a Rocha que te gerou, e te esqueceste do Deus que te formou. 
Vendo isto, o Senhor os desprezou, por causa da provocação que lhe fizeram seus filhos e suas filhas; 
e disse: Esconderei deles o meu rosto, verei qual será o seu fim, porque geração perversa são eles, filhos em quem não há fidelidade. 
A zelos me provocaram cem aquilo que não é Deus, com as suas vaidades me provocaram à ira; portanto eu os provocarei a zelos com aquele que não é povo, com uma nação insensata os despertarei à ira. 
Porque um fogo se acendeu na minha ira, e arde até o mais profundo do Seol, e devora a terra com o seu fruto, e abrasa os fundamentos dos montes. 
Males amontoarei sobre eles, esgotarei contra eles as minhas setas. 
Consumidos serão de fome, devorados de raios e de amarga destruição; e contra eles enviarei dentes de feras, juntamente com o veneno dos que se arrastam no pó. 
Por fora devastará a espada, e por dentro o pavor, tanto ao mancebo como à virgem, assim à criança de peito como ao homem encanecido. 
Eu teria dito: Por todos os cantos os espalharei, farei cessar a sua memória dentre os homens, 
se eu não receasse a vexação da parte do inimigo, para que os seus adversários, iludindo-se, não dissessem: A nossa mão está exaltada; não foi o Senhor quem fez tudo isso. 
Porque são gente falta de conselhos, e neles não há entendimento. 
Se eles fossem sábios, entenderiam isso, e atentariam para o seu fim! 
Como poderia um só perseguir mil, e dois fazer rugir dez mil, se a sua Rocha não os vendera, e o Senhor não os entregara? 
Porque a sua rocha não é como a nossa Rocha, sendo até os nossos inimigos juízes disso. 
Porque a sua vinha é da vinha de Sodoma e dos campos de Gomorra; as suas uvas são uvas venenosas, seus cachos são amargos. 
O seu vinho é veneno de serpentes, e peçonha cruel de víboras. 
Não está isto encerrado comigo? selado nos meus tesouros? 
Minha é a vingança e a recompensa, ao tempo em que resvalar o seu pé; porque o dia da sua ruína está próximo, e as coisas que lhes hão de suceder se apressam a chegar. 
Porque o Senhor vindicará ao seu povo, e se arrependerá no tocante aos seus servos, quando vir que o poder deles já se foi, e que não resta nem escravo nem livre. 
Então dirá: Onde estão os seus deuses, a rocha em que se refugiavam, 
os que comiam a gordura dos sacrifícios deles e bebiam o vinho das suas ofertas de libação? Levantem-se eles, e vos ajudem, a fim de que haja agora refúgio para vós. 
Vede agora que eu, eu o sou, e não há outro deus além de mim; eu faço morrer e eu faço viver; eu firo e eu saro; e não há quem possa livrar da minha mão. 
Pois levanto a minha mão ao céu, e digo: Como eu vivo para sempre, 
se eu afiar a minha espada reluzente, e a minha mão travar do juízo, então retribuirei vingança aos meus adversários, e recompensarei aos que me odeiam. 
De sangue embriagarei as minhas setas, e a minha espada devorará carne; do sangue dos mortes e dos cativos, das cabeças cabeludas dos inimigos 
Aclamai, ó nações, com alegria, o povo dele, porque ele vingará o sangue dos seus servos; aos seus adversários retribuirá vingança, e fará expiação pela sua terra e pelo seu povo. 
Veio, pois, Moisés, e proferiu todas as palavras deste cântico na presença do povo, ele e Oséias, filho de Num. 
E, acabando Moisés de falar todas essas palavras a todo o Israel, 
disse-lhes: Aplicai o vosso coração a todas as palavras que eu hoje vos testifico, as quais haveis de recomendar a vossos filhos, para que tenham cuidado de cumprir todas as palavras desta lei. 
Porque esta palavra não vos é vã, mas é a vossa vida, e por esta mesma palavra prolongareis os dias na terra à qual ides, passando o Jordão, para a possuir. 
Naquele mesmo dia falou o Senhor a Moisés, dizendo: 
Sobe a este monte de Abarim, ao monte Nebo, que está na terra de Moabe, defronte de Jericó, e vê a terra de Canaã, que eu dou aos filhos de Israel por possessão; 
e morre no monte a que vais subir, e recolhe-te ao teu povo; assim como Arão, teu irmão, morreu no monte Hor, e se recolheu ao seu povo; 
porquanto pecastes contra mim no meio dos filhos de Israel, junto às águas de Meribá de Cades, no deserto de Zim, pois não me santificastes no meio dos filhos de Israel. 
Pelo que verás a terra diante de ti, porém lá não entrarás, na terra que eu dou aos filhos de Israel. 

,,Luaţi aminte ceruri, şi voi vorbi; Ascultă, pămîntule, cuvintele gurii mele. 
Ca ploaia să curgă învăţăturile mele, Ca roua să cadă cuvîntul meu, Ca ploaia repede pe verdeaţă, Ca picăturile de ploaie pe iarbă! 
Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru! 
El este Stînca; lucrările Lui sînt desăvîrşite, Căci toate căile Lui sînt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat. 
Ei s'au stricat; Netrebnicia copiilor Lui, este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat! 
Pe Domnul îl răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te -a făcut, Te -a întocmit, şi ţi -a dat fiinţă? 
Adu-ţi aminte de zilele din vechime, Socoteşte anii, vîrstă de oameni după vîrstă de oameni, Întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa, Pe bătrînii tăi, şi îţi vor spune. 
Cînd Cel Prea Înalt a dat o moştenire neamurilor, Cînd a despărţit pe copiii oamenilor, A pus hotare popoarelor, După numărul copiilor lui Israel, 
Căci partea Domnului, este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire. 
El l -a găsit într'un ţinut pustiu, Într'o singurătate plină de urlete înfricoşate; L -a înconjurat, l -a îngrijit, Şi l -a păzit ca lumina ochiului Lui. 
Ca vulturul care îşi scutură cuibul, Sboară deasupra puilor, Îşi întinde aripile, îi ia, Şi -i poartă pe penele lui: 
Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, Şi nu era niciun dumnezeu străin cu El. 
L -a suit pe înălţimile ţării, Şi Israel a mîncat roadele cîmpului, I -a dat să sugă miere din stîncă, Untdelemnul care iese din stînca cea mai tare, 
Untul dela vaci şi laptele oilor, Cu grăsimea mieilor, A berbecilor din Basan şi a ţapilor, Cu grăsimea grîului, Şi ai băut vinul, sîngele strugurelui. 
Israel s'a îngrăşat, şi a asvîrlit din picior; -Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! -Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Sînca mîntuirii lui, 
L-au întărîtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mîniat prin urîciuni; 
Au adus jertfe dracilor, unor idoli cari nu sînt dumnezei, Unor dumnezei pe cari nu -i cunoşteau, Dumnezei noi, veniţi de curînd, De cari nu se temuseră părinţii voştri. 
Ai părăsit Stînca cea care te -a născut, Şi ai uitat pe Dumnezeul, care te -a întocmit. 
Domnul a văzut lucrul acesta, şi S'a mîniat, S'a supărat pe fiii şi fiicele Lui. 
El a zis: ,,Îmi voi ascunde Faţa de ei, Şi voi vedea care le va fi sfîrşitul, Căci sînt un neam stricat, Şînt nişte copii necredincioşi. 
Mi-au întărîtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M'au mîniat prin idolii lor deşerţi; Şi Eu îi voi întărîta la gelozie printr'un popor care nu este un popor. Îi voi mînia printr'un neam fără pricepere. 
Căci focul mîniei Mele s'a aprins, Şi va arde pînă în fundul locuinţei morţilor, Va nimici pămîntul şi roadele lui, Va arde temeliile munţilor. 
Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgeţile împotriva lor. 
Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri, Şi de boli cumplite; Voi trimete în ei dinţii fiarelor sălbatice Şi otrava şerpilor. 
Afară, vor peri de sabie, Şi înlăuntru, vor peri de groază: Şi tînărul şi fata, Şi copilul de ţîţă ca şi bătrînul. 
Voiam să zic: ,Îi voi lua cu o suflare`, Le voi şterge pomenirea dintre oameni! 
Dar Mă tem de ocările vrăjmaşului, Mă tem ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească, Şi să zică: ,Mînă noastră cea puternică, Şi nu Domnul a făcut toate aceste lucruri`. 
Ei nu sînt un neam care şi -a perdut bunul simţ, Şi nu -i pricepere în ei. 
Dacă ar fi fost înţelepţi, ar înţelege, Şi s'ar gîndi la ce li se va întîmpla. 
Cum ar urmări unul singur o mie din ei, Şi cum ar pune doi pe fugă zece mii, Dacă nu i-ar fi vîndut Stînca, Dacă nu i-ar fi vîndul Domnul? 
Căci stînca lor nu este ca Stînca noastră, Vrăjmaşii noştri înşişi sînt judecători în această privinţă. 
Ci viţa lor este din sadul Sodomei Şi din ţinutul Gomorei; Strugurii lor sînt struguri otrăviţi, Bobiţele lor sînt amare; 
Vinul lor este venin de şerpi, Este otravă cumplită de aspidă. 
Oare nu este ascuns lucrul acesta la Mine, Pecetluit în comorile Mele? 
A Mea este răsbunarea şi Eu voi răsplăti, Cînd va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape, Şi ceea ce -i aşteaptă nu va zăbovi.`` - 
Domnul va judeca pe poporul Său, Dar va avea milă de robii Săi, Văzînd că puterea le este sleită, Şi că nu mai este nici rob nici slobod. 
El va zice: ,,Unde sînt dumnezeii lor, Stînca aceea care le slujea de adăpost, 
Dumnezeii aceia cari mîncau grăsimea jertfelor lor, Cari beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se scoale, să vă ajute, Şi să vă ocrotească! 
Să ştiţi dar că Eu sînt Dumnezeu, Şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mîna Mea. 
Căci Îmi ridic mîna spre cer, Şi zic: ,Cît este de adevărat că trăiesc în veci, 
Atît este de adevărat că atunci cînd voi ascuţi fulgerul săbiei Mele, Şi voi pune mîna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva protivnicilor Mei, Şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc; 
Sabia Mea le va înghiţi carnea, Şi-Mi voi îmbăta săgeţile de sînge, De sîngele celor ucişi şi prinşi, Din capetele fruntaşilor vrăjmaşului.` 
Neamuri, cîntaţi laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună sîngele robilor Săi, El Se răzbună împotriva protivnicilor Săi, Şi face ispăşire pentru ţara Lui, pentru poporul Lui.`` 
Moise a venit şi a rostit toate cuvintele cîntării acesteia în faţa poporului; Iosua, fiul lui Nun, era cu el. 
Dupăce a isprăvit Moise de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel, 
le -a zis: ,,Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe cari vă jur astăzi să le porunciţi copiilor voştri, ca să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia. 
Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viaţa voastră, şi prin aceasta vă veţi lungi zilele în ţara pe care o veţi lua în stăpînire, dupăce veţi trece Iordanul. 
În aceeaş zi, Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 
,Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo în ţara Moabului, în faţa Ierihonului; şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpînire copiilor lui Israel. 
Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui, şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui, 
pentrucă aţi păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lîngă apele Meriba, la Cades, în pustia Ţin, şi nu M'aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel. 
Tu vei vedea doar de departe ţara dinaintea ta; dar nu vei intra în ţara pe cre o dau copiilor lui Israel.` 

Deuteronômio 33