Hebreus 7 - Bíblia Online

Porque este Melquisedeque, rei de Salém, sacerdote do Deus Altíssimo, que saiu ao encontro de Abraão quando este regressava da matança dos reis, e o abençoou, 
a quem também Abraão separou o dízimo de tudo {sendo primeiramente, por interpretação do seu nome, rei de justiça, e depois também rei de Salém, que é rei de paz; 
sem pai, sem mãe, sem genealogia, não tendo princípio de dias nem fim de vida, mas feito semelhante ao Filho de Deus}, permanece sacerdote para sempre. 
Considerai, pois, quão grande era este, a quem até o patriarca Abraão deu o dízimo dentre os melhores despojos. 
E os que dentre os filhos de Levi recebem o sacerdócio têm ordem, segundo a lei, de tomar os dízimos do povo, isto é, de seus irmãos, ainda que estes também tenham saído dos lombos de Abraão; 
mas aquele cuja genealogia não é contada entre eles, tomou dízimos de Abraão, e abençoou ao que tinha as promessas. 
Ora, sem contradição alguma, o menor é abençoado pelo maior. 
E aqui certamente recebem dízimos homens que morrem; ali, porém, os recebe aquele de quem se testifica que vive. 
E, por assim dizer, por meio de Abraão, até Levi, que recebe dízimos, pagou dízimos, 
porquanto ele estava ainda nos lombos de seu pai quando Melquisedeque saiu ao encontro deste. 
De sorte que, se a perfeição fosse pelo sacerdócio levítico {pois sob este o povo recebeu a lei}, que necessidade havia ainda de que outro sacerdote se levantasse, segundo a ordem de Melquisedeque, e que não fosse contado segundo a ordem de Arão? 
Pois, mudando-se o sacerdócio, necessariamente se faz também mudança da lei. 
Porque aquele, de quem estas coisas se dizem, pertence a outra tribo, da qual ninguém ainda serviu ao altar, 
visto ser manifesto que nosso Senhor procedeu de Judá, tribo da qual Moisés nada falou acerca de sacerdotes. 
E ainda muito mais manifesto é isto, se à semelhança de Melquisedeque se levanta outro sacerdote, 
que não foi feito conforme a lei de um mandamento carnal, mas segundo o poder duma vida indissolúvel. 
Porque dele assim se testifica: Tu és sacerdote para sempre, segundo a ordem de Melquisedeque. 
Pois, com efeito, o mandamento anterior é ab-rogado por causa da sua fraqueza e inutilidade 
{pois a lei nenhuma coisa aperfeiçoou}, e desta sorte é introduzida uma melhor esperança, pela qual nos aproximamos de Deus. 
E visto como não foi sem prestar juramento {porque, na verdade, aqueles, sem juramento, foram feitos sacerdotes, 
mas este com juramento daquele que lhe disse: Jurou o Senhor, e não se arrependerá: Tu és sacerdote para sempre}, 
de tanto melhor pacto Jesus foi feito fiador. 
E, na verdade, aqueles foram feitos sacerdotes em grande número, porque pela morte foram impedidos de permanecer, 
mas este, porque permanece para sempre, tem o seu sacerdócio perpétuo. 
Portanto, pode também salvar perfeitamente os que por ele se chegam a Deus, porquanto vive sempre para interceder por eles. 
Porque nos convinha tal sumo sacerdote, santo, inocente, imaculado, separado dos pecadores, e feito mais sublime que os céus; 
que não necessita, como os sumos sacerdotes, de oferecer cada dia sacrifícios, primeiramente por seus próprios pecados, e depois pelos do povo; porque isto fez ele, uma vez por todas, quando se ofereceu a si mesmo. 
Porque a lei constitui sumos sacerdotes a homens que têm fraquezas, mas a palavra do juramento, que veio depois da lei, constitui ao Filho, para sempre aperfeiçoado. 

În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Înalt, -care a întîmpinat pe Avraam cînd acesta se întorcea dela măcelul împăraţilor, care l -a binecuvîntat, 
care a primit dela Avraam zeciuială din tot, -care, după însemnarea numelui său, este întîi, ,,Împărat al neprihănirii``, apoi şi ,,Împărat al Salemului``, adică ,,Împărat al păcii``; 
fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavînd nici început al zilelor, nici sfîrşit al vieţii, -dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, -rămîne preot în veac. 
Vedeţi bine dar cît de mare a fost el, dacă pînă şi patriarhul Avraam i -a dat zeciuială din prada de război! 
Aceia dintre fiii lui Levi, cari îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială dela norod, adică dela fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam. 
Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială dela Avraam, şi a binecuvîntat pe cel ce avea făgăduinţele. 
Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvîntat de cel mai mare. 
Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială, sînt nişte oameni muritori; pe cînd acolo, o ia cineva, despre care se mărturiseşte că este viu. 
Mai mult, însuş Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam; 
căci era încă în coapsele strămoşului său, cînd a întîmpinat Melhisedec pe Avraam. 
Dacă, dar, desăvîrşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor, -căci supt preoţia aceasta a primit poporul Legea-ce nevoie mai era să se ridice un alt preot ,,după rînduiala lui Melhisedec``, şi nu după rînduiala lui Aaron? 
Pentrucă, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecît să aibă loc şi o schimbare a Legii. 
În adevăr, Acela despre care sînt zise aceste lucruri, face parte dintr'o altă seminţie, din care nimeni n'a slujit altarului. 
Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n'a zis nimic cu privire la preoţie. 
Lucrul acesta se face şi mai luminos cînd vedem ridicîndu-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, 
pus nu prin legea unei porunci pămînteşti, ci prin puterea unei vieţi neperitoare. 
Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: ,,Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec``. 
Astfel, pe deoparte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei- 
căci Legea n'a făcut nimic desăvîrşit-şi pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. 
Şi fiindcă lucrul acesta nu s'a făcut fără jurămînt, - 
căci, pe cînd Leviţii se făceau preoţi fără jurămînt, Isus S'a făcut preot prin jurămîntul Celui ce I -a zis: ,,Domnul a jurat, şi nu Se va căi: ,Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec`, - 
prin chiar faptul acesta, El s'a făcut chezăşul unui legămînt mai bun. 
Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentrucă moartea îi împiedica să rămînă pururea. 
Dar El, fiindcă rămîne ,,în veac``, are o preoţie, care nu poate trece dela unul la altul. 
De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. 
Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri, 
care n'are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întîi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l -a făcut odată pentru totdeauna, cînd S'a adus jertfă pe Sine însuş. 
În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvîntul jurămîntului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvîrşit pentru vecinicie. 

Hebreus 8