1 Então Jó respondeu, dizendo:
2 Na verdade sei que assim é; mas como pode o homem ser justo para com Deus?
3 Se alguém quisesse contender com ele, não lhe poderia responder uma vez em mil.
4 Ele é sábio de coração e poderoso em forças; quem se endureceu contra ele, e ficou seguro?
5 Ele é o que remove os montes, sem que o saibam, e os transtorna no seu furor;
6 o que sacode a terra do seu lugar, de modo que as suas colunas estremecem;
7 o que dá ordens ao sol, e ele não nasce; o que sela as estrelas;
8 o que sozinho estende os céus, e anda sobre as ondas do mar;
9 o que fez a ursa, o Oriom, e as Plêiades, e as recâmaras do sul;
10 o que faz coisas grandes e insondáveis, e maravilhas que não se podem contar.
11 Eis que ele passa junto a mim, e, não o vejo; sim, vai passando adiante, mas não o percebo.
12 Eis que arrebata a presa; quem o pode impedir? Quem lhe dirá: Que é o que fazes?
13 Deus não retirará a sua ira; debaixo dele se curvaram os aliados de Raabe;
14 quanto menos lhe poderei eu responder ou escolher as minhas palavras para discutir com ele?
15 Embora, eu seja justo, não lhe posso responder; tenho de pedir misericórdia ao meu juiz.
16 Ainda que eu chamasse, e ele me respondesse, não poderia crer que ele estivesse escutando a minha voz.
17 Pois ele me quebranta com uma tempestade, e multiplica as minhas chagas sem causa.
18 Não me permite respirar, antes me farta de amarguras.
19 Se fosse uma prova de força, eis-me aqui, diria ele; e se fosse questão de juízo, quem o citaria para comparecer?
20 Ainda que eu fosse justo, a minha própria boca me condenaria; ainda que eu fosse perfeito, então ela me declararia perverso:
21 Eu sou inocente; não estimo a mim mesmo; desprezo a minha vida.
22 Tudo é o mesmo, portanto digo: Ele destrói o reto e o ímpio.
23 Quando o açoite mata de repente, ele zomba da calamidade dos inocentes.
24 A terra está entregue nas mãos do ímpio. Ele cobre o rosto dos juízes; se não é ele, quem é, logo?
25 Ora, os meus dias são mais velozes do que um correio; fogem, e não vêem o bem.
26 Eles passam como balsas de junco, como águia que se lança sobre a presa.
27 Se eu disser: Eu me esquecerei da minha queixa, mudarei o meu aspecto, e tomarei alento;
28 então tenho pavor de todas as minhas dores; porque bem sei que não me terás por inocente.
29 Eu serei condenado; por que, pois, trabalharei em vão?
30 Se eu me lavar com água de neve, e limpar as minhas mãos com sabão,
31 mesmo assim me submergirás no fosso, e as minhas próprias vestes me abominarão.
32 Porque ele não é homem, como eu, para eu lhe responder, para nos encontrarmos em juízo.
33 Não há entre nós árbitro para pôr a mão sobre nós ambos.
34 Tire ele a sua vara de cima de mim, e não me amedronte o seu terror;
35 então falarei, e não o temerei; pois eu não sou assim em mim mesmo.
1 Iov a luat cuvîntul şi a zis:
2 ,,Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?
3 Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n'ar putea să răspundă la unul singur.
4 A Lui este înţelepciunea, şi atotputernicia: cine I s'ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?
5 El mută deodată munţii, şi -i răstoarnă în mînia Sa.
6 Zguduie pămîntul din temelia lui, de i se clatină stîlpii.
7 Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele supt pecetea Lui.
8 Numai El întinde cerurile, şi umblă pe înălţimile mării.
9 El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele, şi stelele din ţinuturile de miazăzi.
10 El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.
11 Iată, El trece pe lîngă mine, şi nu -L văd, se duce şi nu -L zăresc.
12 Dacă apucă El, cine -L va opri? Cine -I va zice: ,,Ce faci?``
13 Dumnezeu nu-Şi întoarce mînia; supt El se pleacă toţi sprijinitorii mîndriei.
14 Şi eu, cum să -I răspund? Ce cuvinte să aleg?
15 Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decît să mă rog judecătorului.
16 Şi chiar dacă m'ar asculta, cînd Îl chem, tot n'aş putea crede că mi'a ascultat glasul;
17 El, care mă izbeşte ca într'o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile,
18 care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune.
19 Să alerg la putere? El este atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?
20 Oricîtă dreptate aş avea, gura mea mă va osîndi; şi oricît de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.
21 Nevinovat! Sînt; dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.
22 Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s'o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat.
23 Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!... Dar El rîde de încercările celui nevinovat.
24 Pămîntul este dat pe mînile celui nelegiuit; El acopere ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?
25 Zilele mele aleargă mai iuţi decît un alergător; fug fără să fi văzut fericirea;
26 trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se răpede asupra prăzii.
27 Dacă zic: ,Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea, şi să fiu voios,`
28 sînt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat.
29 Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentruce să mă mai trudesc degeaba?
30 Chiar dacă m'aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţi mînile cu leşie,
31 Tu tot m'ai cufunda în mocirlă, de s'ar scîrbi pînă şi hainele de mine!
32 Căci El nu este un om ca mine, ca să -I pot răspunde, şi să mergem împreună la judecată.
33 Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mîna peste noi amîndoi.
34 Să-Şi tragă însă varga deasupra mea, şi să nu mă mai turbure spaima Lui.
35 Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sînt stăpîn pe mine.