1 Outra vez começou a ensinar à beira do mar. E reuniu-se a ele tão grande multidão que ele entrou num barco e sentou-se nele, sobre o mar; e todo o povo estava em terra junto do mar.
2 Então lhes ensinava muitas coisas por parábolas, e lhes dizia no seu ensino:
3 Ouvi: Eis que o semeador saiu a semear;
4 e aconteceu que, quando semeava, uma parte da semente caiu à beira do caminho, e vieram as aves e a comeram.
5 Outra caiu no solo pedregoso, onde não havia muita terra: e logo nasceu, porque não tinha terra profunda;
6 mas, saindo o sol, queimou-se; e, porque não tinha raiz, secou-se.
7 E outra caiu entre espinhos; e cresceram os espinhos, e a sufocaram; e não deu fruto.
8 Mas outras caíram em boa terra e, vingando e crescendo, davam fruto; e um grão produzia trinta, outro sessenta, e outro cem.
9 E disse-lhes: Quem tem ouvidos para ouvir, ouça.
10 Quando se achou só, os que estavam ao redor dele, com os doze, interrogaram-no acerca da parábola.
11 E ele lhes disse: A vós é confiado o mistério do reino de Deus, mas aos de fora tudo se lhes diz por parábolas;
12 para que vendo, vejam, e não percebam; e ouvindo, ouçam, e não entendam; para que não se convertam e sejam perdoados.
13 Disse-lhes ainda: Não percebeis esta parábola? como pois entendereis todas as parábolas?
14 O semeador semeia a palavra.
15 E os que estão junto do caminho são aqueles em quem a palavra é semeada; mas, tendo-a eles ouvido, vem logo Satanás e tira a palavra que neles foi semeada.
16 Do mesmo modo, aqueles que foram semeados nos lugares pedregosos são os que, ouvindo a palavra, imediatamente com alegria a recebem;
17 mas não têm raiz em si mesmos, antes são de pouca duração; depois, sobrevindo tribulação ou perseguição por causa da palavra, logo se escandalizam.
18 Outros ainda são aqueles que foram semeados entre os espinhos; estes são os que ouvem a palavra;
19 mas os cuidados do mundo, a sedução das riquezas e a cobiça doutras coisas, entrando, sufocam a palavra, e ela fica infrutífera.
20 Aqueles outros que foram semeados em boa terra são os que ouvem a palavra e a recebem, e dão fruto, a trinta, a sessenta, e a cem, por um.
21 Disse-lhes mais: Vem porventura a candeia para se meter debaixo do alqueire, ou debaixo da cama? não é antes para se colocar no velador?
22 Porque nada está encoberto senão para ser manifesto; e nada foi escondido senão para vir à luz.
23 Se alguém tem ouvidos para ouvir, ouça.
24 Também lhes disse: Atendei ao que ouvis. Com a medida com que medis vos medirão a vós, e ainda se vos acrescentará.
25 Pois ao que tem, ser-lhe-á dado; e ao que não tem, até aquilo que tem ser-lhe-á tirado.
26 Disse também: O reino de Deus é assim como se um homem lançasse semente à terra,
27 e dormisse e se levantasse de noite e de dia, e a semente brotasse e crescesse, sem ele saber como.
28 A terra por si mesma produz fruto, primeiro a erva, depois a espiga, e por último o grão cheio na espiga.
29 Mas assim que o fruto amadurecer, logo lhe mete a foice, porque é chegada a ceifa.
30 Disse ainda: A que assemelharemos o reino de Deus? ou com que parábola o representaremos?
31 É como um grão de mostarda que, quando se semeia, é a menor de todas as sementes que há na terra;
32 mas, tendo sido semeado, cresce e faz-se a maior de todas as hortaliças e cria grandes ramos, de tal modo que as aves do céu podem aninhar-se à sua sombra.
33 E com muitas parábolas tais lhes dirigia a palavra, conforme podiam compreender.
34 E sem parábola não lhes falava; mas em particular explicava tudo a seus discípulos.
35 Naquele dia, quando já era tarde, disse-lhes: Passemos para o outro lado.
36 E eles, deixando a multidão, o levaram consigo, assim como estava, no barco; e havia com ele também outros barcos.
37 E se levantou grande tempestade de vento, e as ondas batiam dentro do barco, de modo que já se enchia.
38 Ele, porém, estava na popa dormindo sobre a almofada; e despertaram-no, e lhe perguntaram: Mestre, não se te dá que pereçamos?
39 E ele, levantando-se, repreendeu o vento, e disse ao mar: Cala-te, aquieta-te. E cessou o vento, e fez-se grande bonança.
40 Então lhes perguntou: Por que sois assim tímidos? Ainda não tendes fé?
41 Encheram-se de grande temor, e diziam uns aos outros: Quem, porventura, é este, que até o vento e o mar lhe obedecem?
1 Isus a început iarăş să înveţe pe norod lîngă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S'a suit şi a şezut într'o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe ţărm lîngă mare.
2 Apoi a început să -i înveţe multe lucruri în pilde; şi, în învăţătura pe care le -o dădea, le spunea:
3 Ascultaţi! Iată, sămănătorul a ieşit să samene.
4 Pe cînd sămăna, o parte din sămînţă a căzut lîngă drum: au venit păsările şi au mîncat -o.
5 O altă parte a căzut pe un loc stîncos, unde n'avea mult pămînt: a răsărit îndată, pentrucă n'a dat de un pămînt adînc;
6 dar, cînd a răsărit soarele, s'a pălit; şi, pentrucă n'avea rădăcină, s'a uscat.
7 O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut, au înecat -o, şi n'a dat roadă.
8 O altă parte a căzut în pămînt bun: a dat roadă, care se înălţa şi creştea; şi a adus: una treizeci, alta şaizeci, şi alta o sută.``
9 Apoi a zis: cine are urechi de auzit, să audă.``
10 Cînd a fost singur, ceice erau în jurul Lui împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde.
11 ,,Vouă,`` le -a zis El, ,,v'a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru ceice sînt afară din numărul vostru, toate lucrurile sînt înfăţişate în pilde;
12 pentruca, ,,măcar că privesc, să privească şi să nu vadă, şi măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu, şi să li se ierte păcatele.``
13 El le -a mai zis: ,,Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde?``
14 Sămănătorul samănă Cuvîntul.
15 Cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută lîngă drum, sînt aceia în cari este sămănat Cuvîntul; dar dupăce l-au auzit, vine Satana îndată, şi ia Cuvîntul sămănat în ei.
16 Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută în locurile stîncoase, sînt aceia cari, cînd aud Cuvîntul, îl primesc îndată cu bucurie;
17 dar n'au rădăcină în ei, ci ţin pînă la o vreme; şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el.
18 Alţii sînt cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută între spini; aceştia sînt cei ce aud Cuvîntul;
19 dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, cari îneacă Cuvîntul, şi -l fac astfel neroditor.
20 Alţii apoi sînt înfăţişaţi prin sămînţa căzută în pămînt bun. Aceştia sînt cei ce aud Cuvîntul, îl primesc, şi fac roadă: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.``
21 El le -a mai zis: ,,Oare lumina este adusă ca să fie pusă supt baniţă, sau supt pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic?
22 Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină.
23 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.``
24 El le -a mai zis: ,,Luaţi seama la ce auziţi. Cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura: şi vi se va da şi mai mult.
25 Căci celui ce are, i se va da; dar dela celce n'are, se va lua şi ce are.``
26 El a mai zis: ,,Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci cînd aruncă un om sămînţa în pămînt;
27 fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua: sămînţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum.
28 Pămîntul rodeşte singur: întîi un fir verde, apoi spic, după aceea grîu deplin în spic;
29 şi cînd este coaptă roada, pune îndată secerea în ea, pentrucă a venit secerişul.``
30 El a mai zis: ,,Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfăţişa?
31 Se aseamănă cu un grăunte de muştar, care, cînd este sămănat în pămînt, este cea mai mică dintre toate seminţele de pe pămînt;
32 dar, după ce a fost sămănat, creşte şi se face mai mare decît toate zarzavaturile, şi face ramuri mari, aşa că păsările cerului îşi pot face cuiburi la umbra lui.``
33 Isus le vestea Cuvîntul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să -L priceapă.
34 Nu le vorbea de loc fără pildă; dar, cînd era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.
35 În aceeaş zi, seara, Isus le -a zis: ,,Să trecem în partea cealaltă.``
36 Dupăce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla, şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.
37 S'a stîrnit o mare furtună de vînt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.
38 Şi El dormea la cîrmă pe căpătîi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?``
39 El S'a sculat, a certat vîntul, şi a zis mării: ,,Taci! Fără gură!`` Vîntul a stat, şi s'a făcut o linişte mare.
40 Apoi le -a zis: ,,Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n'aveţi credinţă?``
41 I -a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: ,,Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea?``