Mateus 13 - Bíblia Online

No mesmo dia, tendo Jesus saído de casa, sentou-se à beira do mar; 
e reuniram-se a ele grandes multidões, de modo que entrou num barco, e se sentou; e todo o povo estava em pé na praia. 
E falou-lhes muitas coisas por parábolas, dizendo: Eis que o semeador saiu a semear. 
e quando semeava, uma parte da semente caiu à beira do caminho, e vieram as aves e comeram. 
E outra parte caiu em lugares pedregosos, onde não havia muita terra: e logo nasceu, porque não tinha terra profunda; 
mas, saindo o sol, queimou-se e, por não ter raiz, secou-se. 
E outra caiu entre espinhos; e os espinhos cresceram e a sufocaram. 
Mas outra caiu em boa terra, e dava fruto, um a cem, outro a sessenta e outro a trinta por um. 
Quem tem ouvidos, ouça. 
E chegando-se a ele os discípulos, perguntaram-lhe: Por que lhes falas por parábolas? 
Respondeu-lhes Jesus: Porque a vós é dado conhecer os mistérios do reino dos céus, mas a eles não lhes é dado; 
pois ao que tem, dar-se-lhe-á, e terá em abundância; mas ao que não tem, até aquilo que tem lhe será tirado. 
Por isso lhes falo por parábolas; porque eles, vendo, não vêem; e ouvindo, não ouvem nem entendem. 
E neles se cumpre a profecia de Isaías, que diz: Ouvindo, ouvireis, e de maneira alguma entendereis; e, vendo, vereis, e de maneira alguma percebereis. 
Porque o coração deste povo se endureceu, e com os ouvidos ouviram tardiamente, e fecharam os olhos, para que não vejam com os olhos, nem ouçam com os ouvidos, nem entendam com o coração, nem se convertam, e eu os cure. 
Mas bem-aventurados os vossos olhos, porque vêem, e os vossos ouvidos, porque ouvem. 
Pois, em verdade vos digo que muitos profetas e justos desejaram ver o que vedes, e não o viram; e ouvir o que ouvis, e não o ouviram. 
Ouvi, pois, vós a parábola do semeador. 
A todo o que ouve a palavra do reino e não a entende, vem o Maligno e arrebata o que lhe foi semeado no coração; este é o que foi semeado à beira do caminho. 
E o que foi semeado nos lugares pedregosos, este é o que ouve a palavra, e logo a recebe com alegria; 
mas não tem raiz em si mesmo, antes é de pouca duração; e sobrevindo a angústia e a perseguição por causa da palavra, logo se escandaliza. 
E o que foi semeado entre os espinhos, este é o que ouve a palavra; mas os cuidados deste mundo e a sedução das riquezas sufocam a palavra, e ela fica infrutífera. 
Mas o que foi semeado em boa terra, este é o que ouve a palavra, e a entende; e dá fruto, e um produz cem, outro sessenta, e outro trinta. 
Propôs-lhes outra parábola, dizendo: O reino dos céus é semelhante ao homem que semeou boa semente no seu campo; 
mas, enquanto os homens dormiam, veio o inimigo dele, semeou joio no meio do trigo, e retirou-se. 
Quando, porém, a erva cresceu e começou a espigar, então apareceu também o joio. 
Chegaram, pois, os servos do proprietário, e disseram-lhe: Senhor, não semeaste no teu campo boa semente? Donde, pois, vem o joio? 
Respondeu-lhes: Algum inimigo é quem fez isso. E os servos lhe disseram: Queres, pois, que vamos arrancá-lo? 
Ele, porém, disse: Não; para que, ao colher o joio, não arranqueis com ele também o trigo. 
Deixai crescer ambos juntos até a ceifa; e, por ocasião da ceifa, direi aos ceifeiros: Ajuntai primeiro o joio, e atai-o em molhos para o queimar; o trigo, porém, recolhei-o no meu celeiro. 
Propôs-lhes outra parábola, dizendo: O reino dos céus é semelhante a um grão de mostarda que um homem tomou, e semeou no seu campo; 
o qual é realmente a menor de todas as sementes; mas, depois de ter crescido, é a maior das hortaliças, e faz-se árvore, de sorte que vêm as aves do céu, e se aninham nos seus ramos. 
Outra parábola lhes disse: O reino dos céus é semelhante ao fermento que uma mulher tomou e misturou com três medidas de farinha, até ficar tudo levedado. 
Todas estas coisas falou Jesus às multidões por parábolas, e sem parábolas nada lhes falava; 
para que se cumprisse o que foi dito pelo profeta: Abrirei em parábolas a minha boca; publicarei coisas ocultas desde a fundação do mundo. 
Então Jesus, deixando as multidões, entrou em casa. E chegaram-se a ele os seus discípulos, dizendo: Explica-nos a parábola do joio do campo. 
E ele, respondendo, disse: O que semeia a boa semente é o Filho do homem; 
o campo é o mundo; a boa semente são os filhos do reino; o joio são os filhos do maligno; 
o inimigo que o semeou é o Diabo; a ceifa é o fim do mundo, e os celeiros são os anjos. 
Pois assim como o joio é colhido e queimado no fogo, assim será no fim do mundo. 
Mandará o Filho do homem os seus anjos, e eles ajuntarão do seu reino todos os que servem de tropeço, e os que praticam a iniqüidade, 
e lançá-los-ão na fornalha de fogo; ali haverá choro e ranger de dentes. 
Então os justos resplandecerão como o sol, no reino de seu Pai. Quem tem ouvidos, ouça. 
O reino dos céus é semelhante a um tesouro escondido no campo, que um homem, ao descobri-lo, esconde; então, movido de gozo, vai, vende tudo quanto tem, e compra aquele campo. 
Outrossim, o reino dos céus é semelhante a um negociante que buscava boas pérolas; 
e encontrando uma pérola de grande valor, foi, vendeu tudo quanto tinha, e a comprou. 
Igualmente, o reino dos céus é semelhante a uma rede lançada ao mar, e que apanhou toda espécie de peixes. 
E, quando cheia, puxaram-na para a praia; e, sentando-se, puseram os bons em cestos; os ruins, porém, lançaram fora. 
Assim será no fim do mundo: sairão os anjos, e separarão os maus dentre os justos, 
e lançá-los-ão na fornalha de fogo; ali haverá choro e ranger de dentes. 
Entendestes todas estas coisas? Disseram-lhe eles: Entendemos. 
E disse-lhes: Por isso, todo escriba que se fez discípulo do reino dos céus é semelhante a um homem, proprietário, que tira do seu tesouro coisas novas e velhas. 
E Jesus, tendo concluído estas parábolas, se retirou dali. 
E, chegando à sua terra, ensinava o povo na sinagoga, de modo que este se maravilhava e dizia: Donde lhe vem esta sabedoria, e estes poderes milagrosos? 
Não é este o filho do carpinteiro? e não se chama sua mãe Maria, e seus irmãos Tiago, José, Simão, e Judas? 
E não estão entre nós todas as suas irmãs? Donde lhe vem, pois, tudo isto? 
E escandalizavam-se dele. Jesus, porém, lhes disse: Um profeta não fica sem honra senão na sua terra e na sua própria casa. 
E não fez ali muitos milagres, por causa da incredulidade deles. 

În aceeaş zi, Isus a ieşit din casă, şi şedea lîngă mare. 
O mulţime de noroade s'au strîns la El, aşa că a trebuit să Se suie să şadă într'o corabie; iar tot norodul stătea pe ţărm. 
El le -a vorbit despre multe lucruri în pilde, şi le -a zis: ,,Iată, sămănătorul a ieşit să samene. 
Pe cînd sămăna el, o parte din sămînţă a căzut lîngă drum, şi au venit păsările şi au mîncat -o. 
O altă parte a căzut pe locuri stîncoase, unde n'avea pămînt mult: a răsărit îndată, pentrucă n'a găsit un pămînt adînc. 
Dar, cînd a răsărit soarele, s'a pălit; şi, pentrucă n'avea rădăcini, s'a uscat. 
O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, şi au înecat -o. 
O altă parte a căzut în pămînt bun, şi a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul şaizeci, şi altul treizeci. 
Cine are urechi de auzit, să audă.`` 
Ucenicii s'au apropiat de El, şi I-au zis: ,,De ce le vorbeşti în pilde?`` 
Isus le -a răspuns: ,,Pentrucă vouă v'a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le -a fost dat. 
Căci celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; iar dela cel ce n'are, se va lua chiar şi ce are. 
De aceea le vorbesc în pilde, pentrucă ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg. 
Şi cu privire la ei se împlineşte proorocia lui Isaia, care zice: ,Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea. 
Căci inima acestui popor s'a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să -i vindec.` 
Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud! 
Adevărat vă spun că, mulţi prooroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe cari le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe cari le auziţi voi, şi nu le-au auzit. 
Ascultaţi dar ce însemnează pilda sămăntorului. 
Cînd un om aude Cuvîntul privitor la Împărăţie, şi nu -l înţelege, vine Cel rău şi răpeşte ce a fost sămănat în inima lui. Acesta este sămînţa căzută lîngă drum. 
Sămînţa căzută în locuri stîncoase, este cel ce aude Cuvîntul, şi -l primeşte îndată cu bucurie; 
dar n'are rădăcină în el, ci ţine pînă la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el. 
Sămînţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvîntul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvînt, şi ajunge neroditor. 
Iar sămînţa căzută în pămînt bun, este cel ce aude Cuvîntul şi -l înţelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.`` 
Isus le -a pus înainte o altă pildă, şi le -a zis: ,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a sămănat o sămînţă bună în ţarina lui. 
Dar, pe cînd dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a sămănat neghină între grîu, şi a plecat. 
Cînd au răsărit firele de grîu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. 
Robii stăpînului casei au venit, şi i-au zis: ,Doamne, n'ai sămănat sămînţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?` 
El le -a răspuns: ,Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.` Şi robii i-au zis: ,Vrei dar să mergem s'o smulgem?` 
,Nu`, le -a zis el, ,ca nu cumva, smulgînd neghina, să smulgeţi şi grîul împreună cu ea. 
Lăsaţi-le să crească amîndouă împreună pînă la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: ,Smulgeţi întîi neghina, şi legaţi -o în snopi, ca s'o ardem, iar grîul strîngeţi -l în grînarul meu.` 
Isus le -a pus înainte o altă pildă, şi le -a zis: ,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar, pe care l -a luat un om şi l -a sămănat în ţarina sa. 
Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decît zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.`` 
Le -a spus o altă pildă, şi anume: ,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat, pe care l -a luat o femeie şi l -a pus în trei măsuri de făină de grîu, pînă s'a dospit toată plămădeala.`` 
Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea de loc fără pildă, 
ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: ,,Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse dela facerea lumii.`` 
Atunci Isus a dat drumul noroadelor, şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s'au apropiat de El, şi I-au zis: ,,Tîlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.`` 
El le -a răspuns: ,,Cel ce samănă sămînţa bună, este Fiul omului. 
Ţarina, este lumea; sămînţa bună sînt fiii Împărăţiei; neghina, sînt fiii Celui rău. 
Vrăjmaşul, care a sămănat -o, este Diavolul; secerişul, este sfîrşitul veacului; secerătorii, sînt îngerii. 
Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfîrşitul veacului. 
Fiul omului va trimete pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, cari sînt pricină de păcătuire şi pe ceice săvîrşesc fărădelegea, 
şi -i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor 
Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă. 
Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într -o ţarină. Omul care o găseşte, o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are, şi cumpără ţarina aceea. 
Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. 
Şi, cînd găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are, şi -l cumpără. 
Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti. 
Dupăce s'a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun, şi aruncă afară ce este rău. 
Tot aşa va fi şi la sfîrşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, 
şi -i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.`` 
,,Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?`` i -a întrebat Isus. -,,Da, Doamne``, I-au răspuns ei. 
Şi El le -a zis: ,,De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.`` 
După ce a isprăvit Isus pildele acestea, a plecat de acolo. 
A venit în patria Sa, şi a început să înveţe pe oameni în sinagogă; aşa că cei ce -L auzeau, se mirau şi ziceau: ,,De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea? 
Oare nu este El fiul tîmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sînt ei fraţii Lui? 
Şi surorile Lui nu sînt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?`` 
Şi găseau astfel în El o pricină de poticnire. Dar Isus le -a zis: ,,Nicăieri nu este preţuit un prooroc mai puţin decît în patria şi în casa Lui.`` 
Şi n'a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor. 

Mateus 14