1 Ó Deus, por que nos rejeitaste para sempre? Por que se acende a tua ira contra o rebanho do teu pasto?
2 Lembra-te da tua congregação, que compraste desde a antigüidade, que remiste para ser a tribo da tua herança, e do monte Sião, em que tens habitado.
3 Dirige os teus passos para as perpétuas ruínas, para todo o mal que o inimigo tem feito no santuário.
4 Os teus inimigos bramam no meio da tua assembléia; põem nela as suas insígnias por sinais.
5 A entrada superior cortaram com machados a grade de madeira.
6 Eis que toda obra entalhada, eles a despedaçaram a machados e martelos.
7 Lançaram fogo ao teu santuário; profanaram, derrubando-a até o chão, a morada do teu nome.
8 Disseram no seu coração: Despojemo-la duma vez. Queimaram todas as sinagogas de Deus na terra.
9 Não vemos mais as nossas insígnias, não há mais profeta; nem há entre nós alguém que saiba até quando isto durará.
10 Até quando, ó Deus, o adversário afrontará? O inimigo ultrajará o teu nome para sempre?
11 Por que reténs a tua mão, sim, a tua destra? Tira-a do teu seio, e consome-os.
12 Todavia, Deus é o meu Rei desde a antigüidade, operando a salvação no meio da terra.
13 Tu dividiste o mar pela tua força; esmigalhaste a cabeça dos monstros marinhos sobre as águas.
14 Tu esmagaste as cabeças do leviatã, e o deste por mantimento aos habitantes do deserto.
15 Tu abriste fontes e ribeiros; tu secaste os rios perenes.
16 Teu é o dia e tua é a noite: tu preparaste a luz e o sol.
17 Tu estabeleceste todos os limites da terra; verão e inverno, tu os fizeste.
18 Lembra-te disto: que o inimigo te afrontou, ó Senhor, e que um povo insensato ultrajou o teu nome.
19 Não entregues às feras a alma da tua rola; não te esqueça para sempre da vida dos teus aflitos.
20 Atenta para o teu pacto, pois os lugares tenebrosos da terra estão cheios das moradas de violência.
21 Não volte envergonhado o oprimido; louvem o teu nome o aflito e o necessitado.
22 Levanta-te, ó Deus, pleiteia a tua própria causa; lembra-te da afronta que o insensato te faz continuamente.
23 Não te esqueças da gritaria dos teus adversários; o tumulto daqueles que se levantam contra ti sobe continuamente.
1 (O cîntare a lui Asaf.) Pentruce, Dumnezeule, ne lepezi pentru totdeauna? Pentruce Te mînii pe turma păşunii Tale?
2 Adu-Ţi aminte de poporul Tău, pe care l-ai cîştigat odinioară, pe care l-ai răscumpărat ca seminţie a moştenirii Tale! Adu-Ţi aminte de muntele Sionului, unde Îţi aveai locuinţa;
3 îndreaptă-Ţi paşii spre aceste locuri pustiite fără curmare! Vrăjmaşul a pustiit totul în locaşul Tău cel sfînt.
4 Protivnicii Tăi au mugit în mijlocul Templului Tău; şi-au pus semnele lor drept semne.
5 Parcă erau nişte oameni, cari ridică toporul într'o pădure deasă:
6 în curînd au sfărîmat toate podoabele săpate, cu lovituri de securi şi ciocane.
7 Au pus foc sfîntului Tău locaş; au dărîmat şi au pîngărit locuinţa Numelui Tău.
8 Ei ziceau în inima lor: ,,Să -i prăpădim pe toţi!`` Au ars toate locurile sfinte din ţară.
9 Semnele noastre nu le mai vedem; nu mai este niciun prooroc, şi nu mai este nimeni printre noi, care să ştie pînă cînd...
10 Pînă cînd, Dumnezeule, va batjocori asupritorul, şi va nesocoti vrăjmaşul fără curmare Numele Tău?
11 Pentruce Îţi tragi înapoi mîna şi dreapta Ta? Scoate -o din sîn şi nimiceşte -i!
12 Totuş, Dumnezeu este Împăratul meu, care din vremuri străvechi dă izbăviri în mijlocul acestei ţări.
13 Tu ai despărţit marea cu puterea Ta, ai sfărîmat capetele balaurilor din ape;
14 ai zdrobit capul Leviatanului, l-ai dat să -l mănince fiarele din pustie.
15 Ai făcut să ţîşnească izvoare în pîraie, ai uscat rîuri, cari nu seacă.
16 A Ta este ziua, a Ta este şi noaptea; Tu ai aşezat lumina şi soarele.
17 Tu ai statornicit toate hotarele pămîntului, Tu ai rînduit vara şi iarna.
18 Adu-Ţi aminte, Doamne, că vrăjmaşul Te batjocoreşte, şi un popor nechibzuit huleşte Numele Tău!
19 Nu lăsa pradă fiarelor sufletul turturelei Tale, şi nu uita pe vecie viaţa nenorociţilor Tăi!
20 Ai în vedere legămîntul! Căci locurile dosnice din ţară sînt pline de bîrloage de tîlhari.
21 Să nu se întoarcă ruşinat cel apăsat, ci nenorocitul şi săracul să laude Numele Tău!
22 Scoală-te, Dumnezeule, apără-Ţi pricina! Adu-Ţi aminte de ocările, pe cari Ţi le aruncă în fiecare zi cel fără minte!
23 Nu uita strigătele protivnicilor Tăi, zarva care creşte necurmat a celor ce se ridică împotriva Ta!