Tiago 1 - Bíblia Online

Tiago, servo de Deus e do Senhor Jesus Cristo, às doze tribos da Dispersão, saúde. 
Meus irmãos, tende por motivo de grande gozo o passardes por várias provações, 
sabendo que a aprovação da vossa fé produz a perseverança; 
e a perseverança tenha a sua obra perfeita, para que sejais perfeitos e completos, não faltando em coisa alguma. 
Ora, se algum de vós tem falta de sabedoria, peça-a a Deus, que a todos dá liberalmente e não censura, e ser-lhe-á dada. 
Peça-a, porém, com fé, não duvidando; pois aquele que duvida é semelhante à onda do mar, que é sublevada e agitada pelo vento. 
Não pense tal homem que receberá do Senhor alguma coisa, 
homem vacilante que é, e inconstante em todos os seus caminhos. 
Mas o irmão de condição humilde glorie-se na sua exaltação, 
e o rico no seu abatimento; porque ele passará como a flor da erva. 
Pois o sol se levanta em seu ardor e faz secar a erva; a sua flor cai e a beleza do seu aspecto perece; assim murchará também o rico em seus caminhos. 
Bem-aventurado o homem que suporta a provação; porque, depois de aprovado, receberá a coroa da vida, que o Senhor prometeu aos que o amam. 
Ninguém, sendo tentado, diga: Sou tentado por Deus; porque Deus não pode ser tentado pelo mal e ele a ninguém tenta. 
Cada um, porém, é tentado, quando atraído e engodado pela sua própria concupiscência; 
então a concupiscência, havendo concebido, dá à luz o pecado; e o pecado, sendo consumado, gera a morte. 
Não vos enganeis, meus amados irmãos. 
Toda boa dádiva e todo dom perfeito vêm do alto, descendo do Pai das luzes, em quem não há mudança nem sombra de variação. 
Segundo a sua própria vontade, ele nos gerou pela palavra da verdade, para que fôssemos como que primícias das suas criaturas. 
Sabei isto, meus amados irmãos: Todo homem seja pronto para ouvir, tardio para falar e tardio para se irar. 
Porque a ira do homem não opera a justiça de Deus. 
Pelo que, despojando-vos de toda sorte de imundícia e de todo vestígio do mal, recebei com mansidão a palavra em vós implantada, a qual é poderosa para salvar as vossas almas. 
E sede cumpridores da palavra e não somente ouvintes, enganando-vos a vós mesmos. 
Pois se alguém é ouvinte da palavra e não cumpridor, é semelhante a um homem que contempla no espelho o seu rosto natural; 
porque se contempla a si mesmo e vai-se, e logo se esquece de como era. 
Entretanto aquele que atenta bem para a lei perfeita, a da liberdade, e nela persevera, não sendo ouvinte esquecido, mas executor da obra, este será bem-aventurado no que fizer. 
Se alguém cuida ser religioso e não refreia a sua língua, mas engana o seu coração, a sua religião é vã. 
A religião pura e imaculada diante de nosso Deus e Pai é esta: Visitar os órfãos e as viúvas nas suas aflições e guardar-se isento da corrupção do mundo. 

Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii cari sînt împrăştiate: sănătate! 
Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie cînd treceţi prin felurite încercări, 
ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. 
Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvîrşit lucrarea, pentruca să fiţi desăvîrşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic. 
Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s'o ceară dela Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. 
Dar s'o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentrucă cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, turburat şi împins de vînt încoace şi încolo. 
Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva dela Domnul, 
căci este un om nehotărît şi nestatornic în toate căile sale. 
Fratele dintr'o stare de jos să se laude cu înălţarea lui. 
Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii. 
Răsare soarele cu căldura lui arzătoare, şi usucă iarba: floarea ei cade jos, şi frumuseţea înfăţişării ei piere: aşa se va vesteji bogatul în umbletele lui. 
Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci dupăce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit -o Dumnezeu celor ce -L iubesc. 
Nimeni, cînd este ispitit, să nu zică: ,,Sînt ispitit de Dumnezeu``. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuş nu ispiteşte pe nimeni. 
Ci fiecare este ispitit, cînd este atras de pofta lui însuş şi momit. 
Apoi pofta, cînd a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea. 
Nu vă înşelaţi prea iubiţii mei fraţi: 
orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, pogorîndu-se dela Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. 
El, de bună voia Lui, ne -a născut prin Cuvîntul adevărului, ca să fim un fel de pîrgă a făpturilor Lui. 
Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mînie; 
căci mînia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. 
De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blîndeţă Cuvîntul sădit în voi, care vă poate mîntui sufletele. 
Fiţi împlinitori ai Cuvîntului, nu numai ascultători, înşelîndu-vă singuri. 
Căci dacă ascultă cineva Cuvîntul, şi nu -l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într'o oglindă; 
şi, dupăce s'a privit, pleacă şi uită îndată cum era. 
Dar cine îşi va adînci privirile în legea desăvîrşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. 
Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrînează limba, ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zădarnică. 
Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume. 

Tiago 2