1 Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea, şi pleacă urechea la învăţătura mea,

2 ca să fii cu chibzuinţă, şi buzele tale să aibă cunoştinţă.

3 Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decît untdelemnul;

4 dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.

5 Picioarele ei pogoară la moarte, paşii ei dau în locuinţa morţilor.

6 Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei, şi nu ştie unde merge.

7 Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, şi nu vă abateţi dela cuvintele gurii mele:

8 depărtează-te de drumul care duce la ea, şi nu te apropia de uşa casei ei,

9 ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi;

10 ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta, şi tu să te trudeşti pentru casa altuia;

11 ca nu cumva să gemi, la urmă, cînd carnea şi trupul ţi se vor istovi,

12 şi să zici: ,,Cum am putut eu să urăsc certarea, şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea?

13 Cum am putut să n'ascult glasul învăţătorilor mei, şi să nu iau aminte la ceice mă învăţau?

14 Cît pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!``

15 Bea apă din fîntîna ta, şi din izvoarele puţului tău.

16 Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă rîurile pe pieţele de obşte?

17 Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lîngă tine.

18 Izvorul tău să fie binecuvîntat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale.

19 Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!

20 Şi pentruce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sînul unei necunoscute?

21 Căci căile omului sînt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui.

22 Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului lui.

23 El va muri din lipsă de înfrînare, se va poticni din prea multa lui nebunie.

1 My seun, luister na my wysheid, neig jou oor tot my insig,

2 dat jy volle oorleg kan behou en jou lippe kennis kan bewaar;

3 want die lippe van die vreemde vrou drup heuningstroop, en haar verhemelte is gladder as olie,

4 maar op die end is sy bitter soos wilde-als, soos 'n swaard aan weerskante skerp.

5 Haar voete daal na die dood toe af, haar treë streef na die doderyk toe.

6 Dat sy die pad na die lewe nie sou inslaan nie, wankel haar gange sonder dat sy dit weet.

7 Luister dan nou na my, julle seuns, en wyk nie af van die woorde van my mond nie.

8 Hou jou weg ver van haar af, en kom nie naby die deur van haar huis nie,

9 sodat jy nie jou bloei aan ander gee en jou jare aan een wat onbarmhartig is nie;

10 sodat vreemdes hulle nie versadig met jou vermoë en jou moeitevolle arbeid in die huis van 'n uitlander kom nie

11 en jy uiteindelik moet steun as jou liggaam en jou vlees verteer is,

12 en moet sê: Hoe het ek die tug gehaat en my hart die kastyding versmaad,

13 en nie geluister na die stem van my onderwysers en geen gehoor gegee aan die wat my geleer het nie!

14 Amper was ek heeltemal in die ongeluk, in die vergadering en die gemeente.

15 Drink water uit jou eie reënbak en strome uit jou eie put.

16 Sal jou fonteine buitentoe oorstroom, waterstrome op die pleine?

17 Hulle moet vir jou alleen wees en nie vir ander saam met jou nie.

18 Mag jou fontein geseënd wees, en verheug jou oor die vrou van jou jeug --

19 die lieflike wildsbokkie en aanvallige steenbokkie; laat haar boesem jou altyd vermaak, mag jy in haar liefde gedurigdeur bedwelmd wees.

20 Maar waarom sou jy, my seun, by 'n vreemde bedwelmd raak en die boesem van 'n ontugtige omhels?

21 Want elke mens se weë is voor die oë van die HERE, en Hy weeg al sy gange.

22 Sy eie ongeregtighede vang hom, die goddelose, en in die vangstrikke van sy sonde word hy vasgehou.

23 Hy sal sterf deur gebrek aan tug, en deur die grootheid van sy dwaasheid sal hy dwaal.