1 După ce s'a hotărît să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi cîţiva întemniţaţi i-au dat pe mîna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.
2 Ne-am suit într'o corabie dela Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.
3 A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i -a dat voie să meargă pe la prietenii săi, şi să fie îngrijit de ei.
4 După ce am plecat de acolo, am plutit pe lîngă Cipru, pentrucă vînturile erau potrivnice.
5 După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.
6 Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne -a suit în ea.
7 Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne -a lăsat vîntul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.
8 De abia am mers cu corabia pe marginea insulei, şi am ajuns la un loc numit ,,Limanuri bune``, de care era aproape cetatea Lasea.
9 Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentrucă trecuse chiar şi vremea ,,postului``. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi,
10 şi le -a zis: ,,Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.
11 Sutaşul a ascultat mai mult de cîrmaci şi de stăpînul corăbiei de cît de vorbele lui Pavel.
12 Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.
13 Începuse să sufle un vînt uşor de miazăzi; şi, ca unii cari se credeau stăpîni pe ţintă, au ridicat ancorele, şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.
14 Dar nu după multă vreme, s'a deslănţuit asupra insulei un vînt furtunos, numit Eurachilon.
15 Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vîntului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.
16 Am trecut repede pela partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mîna pe luntre.
17 După ce au ridicat -o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frînghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pînzele în jos. Astfel s'au lăsat mînaţi de vînt.
18 Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,
19 şi a treia zi, noi, cu mînile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.
20 Soarele şi stelele nu s'au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică în cît la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.
21 Oamenii nu mîncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s'a sculat în mijlocul lor, şi a zis: ,,Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi, şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.
22 Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentrucă nici unul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decît a corăbiei.
23 Un înger al Dumnezeului, al căruia sînt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s'a arătat azi noapte,
24 şi mi -a zis: ,Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi -a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.``
25 De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întîmpla aşa cum mi s'a spus.
26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov.``
27 În noaptea a patrusprezecea, pe cînd eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pela miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pămînt.
28 Au măsurat adîncimea apei, şi au găsit douăzeci de stînjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat -o din nou, şi au găsit cincisprezece stînjeni.
29 De teamă să nu se lovească de stînci, au aruncat patru ancore înspre cîrma corăbiei, şi doreau să se facă ziuă.
30 Dar deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie, şi slobozeau luntrea în mare, supt cuvînt că ar vrea să arunce ancorele în spre partea dinainte a corăbiei,
31 Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: ,,Dacă oamenii aceştia nu vor rămînea în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.``
32 Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrii, şi au lăsat -o să cadă jos.
33 Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănînce, şi a zis: ,,Astăzi sînt patrusprezece zile, decînd staţi mereu de veghe, şi n'aţi luat nimic de mîncare în gură.
34 Deaceea vă rog să mîncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde nici un păr din cap.``
35 După ce a spus aceste vorbe, a luat pîne, a mulţămit lui Dumnezeu, înaintea tuturor, a frînt -o, şi a început să mănînce.
36 Toţi s'au îmbărbătat atunci, şi au luat şi ei de au mîncat.
37 În corabie eram de toţi: două sute şaptezeci şi şase de suflete.
38 După ce s'au săturat, au uşurat corabia, aruncînd grîul în mare.
39 Cînd s'a făcut ziuă, n'au cunoscut pămîntul; dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, şi au hotărît să împingă corabia într'acolo, dacă va fi cu putinţă.
40 Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaş timp funiile cîrmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vîntului, şi s'au îndreptat spre mal.
41 Dar au dat peste o limbă de pămînt, unde s'a înfipt corabia; şi partea dinainte a corăbiei s'a împlîntat şi stătea neclintită, pe cînd partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.
42 Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot.
43 Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i -a oprit dela gîndul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota, să se arunce de pe corabie în apă, şi să iasă cei dintîi la pămînt;
44 iar ceilalţi să se aşeze unii pe scînduri, iar alţii pe frînturi de corabie, şi aşa s'a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.
1 And when the decision had been made that we were to go by sea to Italy, they gave Paul and certain other prisoners into the care of a captain named Julius, of the Augustan band.
2 And we went to sea in a ship of Adramyttium which was sailing to the sea towns of Asia, Aristarchus, a Macedonian of Thessalonica, being with us.
3 And on the day after, we came to Sidon; and Julius was kind to Paul, and let him go to see his friends and take a rest.
4 And sailing again from there, we went on under cover of Cyprus, because the wind was against us.
5 And having gone across the sea off Cilicia and Pamphylia we came to Myra, in Lycia.
6 And there the captain came across a ship of Alexandria, sailing for Italy, and put us in it.
7 And when we had gone on slowly for a long time, and had had hard work getting across to Cnidus, for the wind was against us, we went under cover of Crete, in the direction of Salmone;
8 And sailing down the side of it, as well as we were able, we came to a certain place named Fair Havens, near which was the town of Lasea.
9 And as a long time had gone by, and the journey was now full of danger, because it was late in the year, Paul put the position before them,
10 Saying, Friends, I see that this journey will be one of great damage and loss, not only to the goods and the ship, but to ourselves.
11 But the captain gave more attention to the master and the owner of the ship than to what Paul said.
12 And as the harbour was not a good one in which to be for the winter, the greater number of them were for going out to sea, in order, if possible, to put in for the winter at Phoenix, a harbour of Crete, looking to the north-east and south-east.
13 And when the south wind came softly, being of the opinion that their purpose might be effected, they let the ship go and went sailing down the side of Crete, very near to the land.
14 But after a little time, a very violent wind, named Euraquilo, came down from it with great force.
15 And when the ship got into the grip of it, and was not able to make headway into the wind, we gave way, and went before it.
16 And, sailing near the side of a small island named Cauda, we were able, though it was hard work, to make the ship's boat safe:
17 And having got it up, they put cords under and round the ship; but fearing that they might be pushed on to the Syrtis, they let down the sails and so went running before the wind.
18 And, still fighting the storm with all our strength, the day after they made a start at getting the goods out of the ship;
19 And on the third day, they let all the sailing apparatus go over the side.
20 And as we had not seen the sun or stars for a long time, and a great storm was on us, all hope of salvation was gone.
21 And when they had been without food for a long time, Paul got up among them and said, Friends, it would have been better if you had given attention to me and not gone sailing out from Crete, to undergo this damage and loss.
22 But now, I say to you, be of good heart, for there will be no loss of life, but only of the ship.
23 For this night there came to my side an angel of the God who is my Master and whose servant I am,
24 Saying, Have no fear, Paul, for you will come before Caesar, and God has given to you all those who are sailing with you.
25 And so, O men, be of good heart, for I have faith in God that it will be as he said to me.
26 But we will be sent on to a certain island.
27 But when the fourteenth day came, while we were going here and there in the Adriatic sea, about the middle of the night the sailors had an idea that they were getting near land;
28 And they let down the lead, and saw that the sea was a hundred and twenty feet deep; and after a little time they did it again and it was ninety feet.
29 Then, fearing that by chance we might come on to the rocks, they let down four hooks from the back of the ship, and made prayers for the coming of day.
30 Then the sailors made attempts secretly to get away from the ship, letting down a boat as if they were about to put down hooks from the front of the ship;
31 But Paul said to the captain and his men, If you do not keep these men in the ship, you will not be safe.
32 Then the armed men, cutting the cords of the boat, let her go.
33 And when dawn was near, Paul gave them all orders to take food, saying, This is the fourteenth day you have been waiting and taking no food.
34 So I make request to you to take food; for this is for your salvation: not a hair from the head of any of you will come to destruction.
35 And when he had said this and had taken bread, he gave praise to God before them all, and took a meal of the broken bread.
36 Then they all took heart and did the same.
37 And we were, in the ship, two hundred and seventy-six persons.
38 And when they had had enough food, they made the weight of the ship less, turning the grain out into the sea.
39 And when it was day, they had no knowledge of the land, but they saw an inlet of the sea with a floor of sand, and they had the idea of driving the ship up on to it if possible.
40 So cutting away the hooks, and letting them go into the sea, and freeing the cords of the guiding-blades, and lifting up the sail to the wind, they went in the direction of the inlet.
41 And coming to a point between two seas, they got the ship to land; and the front part was fixed in the sand and not able to be moved, but the back part was broken by the force of the waves.
42 Then the armed men were for putting the prisoners to death, so that no one would get away by swimming.
43 But the captain, desiring to keep Paul safe, kept them from their purpose, and gave orders that those who had knowledge of swimming were to go off the ship and get first to land:
44 And the rest, some on boards and some on things from the ship. And so it came about that they all got safe to land.