1 Dupăce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.
2 Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obicinuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care -l aprinseseră din pricină că ploua, şi se lăsase un frig mare.
3 Pavel strînsese o grămadă de mărăcini, şi -i pusese pe foc; o năpîrcă a ieşit afară din pricina căldurii, şi s'a lipit de mîna lui.
4 Barbarii, cînd au văzut năpîrca spînzurată de mîna lui, au zis unii către alţii: ,,Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci ,Dreptatea` nu vrea să -l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.``
5 Pavel a scuturat năpîrca în foc, şi n'a simţit niciun rău.
6 Oamenii aceia se aşteptau să -l vadă umflîndu-se sau căzînd deodată mort; dar, dupăce au aşteptat mult, şi au văzut că nu i se întîmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea, şi ziceau că este un zeu.
7 În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne -a primit şi ne -a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile.
8 Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s'a dus la el, s'a rugat, a pus mînile peste el, şi l -a vindecat.
9 Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela, şi au fost vindecaţi.
10 Ni s'a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.``
11 După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor.
12 Am ajuns la Siracusa, şi am rămas acolo trei zile.
13 De acolo, am mers înainte pe lîngă coastă, şi am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vîntul de miazăzi, după două zile, am venit la Puzole,
14 unde am dat peste nişte fraţi, cari ne-au rugat să mai rămînem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma.
15 Din Roma ne-au ieşit înainte, pînă în ,,Forul lui Apiu``, şi pînă la ,,Cele trei Cîrciumi``, fraţii, cari auziseră despre noi. Cînd i -a văzut Pavel, a mulţămit lui Dumnezeu, şi s'a îmbărbătat.
16 Cînd am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s'a îngăduit să rămînă într'un loc deosebit cu un ostaş care -l păzea.
17 După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii Iudeilor; şi, cînd s'au adunat, le -a zis: ,,Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mînile Romanilor.
18 Dupăce m'au supus la cercetare, ei aveau de gînd să-mi dea drumul, pentrucă nu era în mine nici o vină vrednică de moarte.
19 Dar Iudeii s'au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de Cezar, fără să am dealtfel niciun gînd să pîrăsc neamul meu.
20 De aceea, v'am chemat să vă văd, şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.``
21 Ei i-au răspuns: ,,Noi n'am primit din Iudea nici o scrisoare cu privire la tine, şi n'a venit aici nici un frate, care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.
22 Dar am vrea să auzim părerea ta, pentrucă ştim că partida aceasta pretutindeni stîrneşte împotrivire.``
23 I-au hotărît o zi, şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le -a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le -a adus dovezi, şi a căutat să -i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Prooroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de dimineaţă pînă seara.
24 Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n'au crezut.
25 Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n'a adăugat decît aceste vorbe: ,,Bine a spus Duhul Sfînt prin proorocul Isaia către părinţii voştri,
26 cînd a zis: ,Du-te la poporul acesta, şi zi -i: ,,Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea.
27 Căci inima acestui norod s'a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să -i vindec.``
28 Să ştiţi dar că mîntuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimeasă Neamurilor, şi o vor asculta.``
29 Cînd a zis aceste vorbe, Iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.
30 Pavel a rămas doi ani întregi într'o casă, pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi cari veneau să -l vadă,
31 propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu, şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio pedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos
1 And when we were safe, we made the discovery that the island was named Melita.
2 And the simple people living there were uncommonly kind to us, for they made a fire for us, and took us in, because it was raining and cold.
3 But when Paul had got some sticks together and put them on the fire, a snake came out, because of the heat, and gave him a bite on the hand.
4 And when the people saw it hanging on his hand, they said to one another, Without doubt this man has put someone to death, and though he has got safely away from the sea, God will not let him go on living.
5 But shaking off the beast into the fire, he got no damage.
6 But they had the idea that they would see him becoming ill, or suddenly falling down dead; but after waiting a long time, and seeing that no damage came to him, changing their opinion, they said he was a god.
7 Now near that place there was some land, the property of the chief man of the island, who was named Publius; who very kindly took us into his house as his guests for three days.
8 And the father of Publius was ill, with a disease of the stomach; to whom Paul went, and put his hands on him, with prayer, and made him well.
9 And when this took place, all the others in the island who had diseases came and were made well.
10 Then they gave us great honour, and, when we went away, they put into the ship whatever things we were in need of.
11 And after three months we went to sea in a ship of Alexandria sailing under the sign of the Dioscuri, which had been at the island for the winter.
12 And going into the harbour at Syracuse, we were waiting there for three days.
13 And from there, going about in a curve, we came to Rhegium: and after one day a south wind came up and on the day after we came to Puteoli:
14 Where we came across some of the brothers, who kept us with them for seven days; and so we came to Rome.
15 And the brothers, when they had news of us, came out from town as far as Appii Forum and the Three Taverns to have a meeting with us: and Paul, seeing them, gave praise to God and took heart.
16 And when we came into Rome, they let Paul have a house for himself and the armed man who kept watch over him.
17 Then after three days he sent for the chief men of the Jews: and when they had come together, he said to them, My brothers, though I had done nothing against the people or the ways of our fathers, I was given, a prisoner from Jerusalem, into the hands of the Romans.
18 Who, when they had put questions to me, were ready to let me go free, because there was no cause of death in me.
19 But when the Jews made protest against it, I had to put my cause into Caesar's hands; not because I have anything to say against my nation.
20 But for this reason I sent for you, to see and have talk with you: for because of the hope of Israel I am in these chains.
21 And they said to him, We have not had letters from Judaea about you, and no one of the brothers has come to us here to give an account or say any evil about you.
22 But we have a desire to give hearing to your opinion: for as to this form of religion, we have knowledge that in all places it is attacked.
23 And when a day had been fixed, they came to his house in great numbers; and he gave them teaching, giving witness to the kingdom of God, and having discussions with them about Jesus, from the law of Moses and from the prophets, from morning till evening.
24 And some were in agreement with what he said, but some had doubts.
25 And they went away, for there was a division among them after Paul had said this one thing: Well did the Holy Spirit say by the prophet Isaiah to your fathers,
26 Go to this people and say, Though you give ear, you will not get knowledge; and seeing, you will see, but the sense will not be clear to you:
27 For the heart of this people has become fat and their ears are slow in hearing and their eyes are shut; for fear that they might see with their eyes and give hearing with their ears and become wise in their hearts and be turned again to me, so that I might make them well.
28 Be certain, then, that the salvation of God is sent to the Gentiles, and they will give hearing.
29 []
30 And for the space of two years, Paul was living in the house of which he had the use, and had talk with all those who went in to see him,
31 Preaching the kingdom of God and teaching about the Lord Jesus Christ without fear, and no orders were given that he was not to do so.