1 David a chemat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile seminţiilor, căpeteniile cetelor din slujba împăratului, căpeteniile peste mii şi căpeteniile peste sute, pe cei mai mari peste toate averile şi turmele împăratului şi ale fiilor săi, pe dregători, pe viteji şi pe toţi voinicii.
2 Împăratul David s'a sculat în picioare şi a zis: ,,Ascultaţi-mă, fraţilor şi poporul meu! Aveam de gînd să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legămîntului Domnului şi pentru aşternutul picioarelor Dumnezeului nostru, şi mă pregăteam s'o zidesc.
3 Dar Dumnezeu mi -a zis: ,Să nu zideşti o casă Numelui Meu, căci eşti un om de război şi ai vărsat sînge.`
4 Domnul, Dumnezeul lui Israel, m'a ales din toată casa tatălui meu, pentruca să fiu împărat al lui Israel pe vecie; căci pe Iuda l -a ales căpetenie, casa tatălui meu a ales -o din casa lui Iuda, şi dintre fiii tatălui meu pe mine m'a pus să domnesc peste tot Israelul.
5 Dintre toţi fiii mei-căci Domnul mi -a dat mulţi fii-a ales pe fiul meu Solomon, ca să -l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului, peste Israel.
6 El mi -a zis: ,Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa şi curţile; căci l-am ales ca fiu al Meu; şi -i voi fi Tată.
7 Îi voi întări împărăţia pe vecie, dacă se va ţinea, ca astăzi, de împlinirea poruncilor şi rînduielilor Mele.`
8 Acum, înaintea întregului Israel, înaintea adunării Domnului, şi în faţa Dumnezeului nostru care vă aude, păziţi şi puneţi-vă la inimă toate poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, ca să stăpîniţi această bună ţară, şi s'o lăsaţi de moştenire fiilor voştri după voi pe vecie.
9 Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău, şi slujeşte -I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gîndurile. Dacă -L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă -L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie.
10 Vezi acum că Domnul te -a ales, ca să zideşti o casă care să -I slujească de locaş sfînt. Întăreşte-te şi lucrează.``
11 David a dat fiului său Solomon, chipul prispei şi clădirilor, odăilor vistieriei, odăilor de sus, odăilor dinlăuntru, şi al odăii pentru scaunul îndurării.
12 I -a dat planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului, şi toate odăile dejur împrejur pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu şi vistieriile sfîntului locaş,
13 şi cu privire la cetele preoţilor şi Leviţilor, la tot ce privea slujba Casei Domnului, şi la toate uneltele pentru slujba Casei Domnului.
14 I -a dat chipul uneltelor de aur, cu greutatea celor ce trebuiau să fie de aur pentru toate uneltele fiecărei slujbe; şi chipul tuturor uneltelor de argint, cu greutatea lor, pentru toate uneltele fiecărei slujbe.
15 A dat greutatea sfeşnicelor de aur şi a candelelor lor de aur cu greutatea fiecărui sfeşnic şi a candelelor lui; şi greutatea sfeşnicelor de argint, cu greutatea fiecărui sfeşnic şi a candelelor lui, după întrebuinţarea fiecărui sfeşnic.
16 I -a dat greutatea de aur pentru mesele pînilor pentru punerea înainte, pentru fiecare masă; şi greutatea de argint pentru mesele de argint.
17 I -a dat chipul furculiţelor, lighenelor şi ceştilor de aur curat; chipul potirelor de aur, cu greutatea fiecărui potir, şi a potirelor de argint, cu greutatea fiecărui potir;
18 şi chipul altarului tămîii în aur curăţit, cu greutatea lui. I -a mai dat şi chipul carului heruvimilor de aur, cari îşi întind aripile şi acopăr chivotul legămîntului Domnului.
19 ,,Toate acestea``, a zis David, ,,toate lucrările izvodului acestuia, mi le -a făcut cunoscut Domnul, însemnîndu-le în scris cu mîna Lui.``
20 David a zis fiului său Solomon: ,,Întăreşte-te, îmbărbătează-te, şi lucrează; nu te teme, şi nu te spăimînta. Căci Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, va fi cu tine. El nu te va lăsa, nici nu te va părăsi, pînă se va isprăvi toată lucrarea pentru slujba Casei Domnului.
21 Iată, ai lîngă tine cetele preoţilor şi Leviţilor pentru toată slujba Casei lui Dumnezeu; şi iată că ai lîngă tine, pentru toată lucrarea, toţi oamenii binevoitori şi îndemînatici în tot felul de lucrări, şi căpeteniile şi tot poporul, supuşi la toate poruncile tale.``