1 Nu mustra cu asprime pe un bătrîn, ci sfătuieşte -l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte -i ca pe nişte fraţi;
2 pe femeile bătrîne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia.
3 Cinsteşte pe văduvele cari sînt cu adevărat văduve.
4 Dacă o văduvă are copii sau nepoţi dela copii, aceştia să se deprindă să fie evlavioşi întîi faţă de cei din casa lor, şi să răsplătească ostenelile părinţilor, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu.
5 Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, şi -a pus nădejdea în Dumnezeu, şi stăruieşte, zi şi noapte, în cereri şi rugăciuni.
6 Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăieşte, este moartă.
7 Porunceşte şi aceste lucruri, ca să fie fără vină.
8 Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s'a lepădat de credinţă, şi este mai rău decît un necredincios.
9 O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n'aibă mai puţin de şaizeci de ani, să nu fi avut decît un singur bărbat;
10 să fie cunoscută pentru faptele ei bune; să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună.
11 Dar pe văduvele tinere să nu le primeşti: pentrucă atunci cînd le desparte pofta de Hristos, vor să se mărite din nou,
12 şi se fac vinovate de faptul că îşi calcă credinţa dintîi.
13 Totodată, se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă; şi nu numai că sînt leneşe, dar sînt şi limbute şi iscoditoare, şi vorbesc ce nu trebuie vorbit.
14 Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite şi să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea protivnicului niciun prilej de ocară,
15 căci unele s'au şi întors să urmeze pe Satana.
16 Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute, şi să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve.
17 Presbiterii (Sau: bătrîni.) cari cîrmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales ceice se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura, pe care o dau altora.
18 Căci Scriptura zice: ,,Să nu legi gura boului cînd treieră bucate``; şi: ,,Vrednic este lucrătorul de plata lui.``
19 Împotriva unui presbiter (Sau: bătrîni.) să nu primeşti învinuire de cît din gura a doi sau trei martori.
20 Pe cei ce păcătuiesc, mustră -i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă frică.
21 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gînd mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire.
22 Să nu-ţi pui mînile peste nimeni cu grabă: şi să nu te faci părtaş păcatelor altora: pe tine însuţi păzeşte-te curat.
23 Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi cîte puţin vin, din pricina stomahului tău, şi din pricina deselor tale îmbolnăviri.
24 Păcatele unor oameni sînt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă.
25 Tot aşa şi faptele bune sînt cunoscute: şi cele ce nu sînt cunoscute, nu pot să rămînă ascunse.