1 Îngerului Bisericii din Efes scrie -i: ,,Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mîna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:
2 ,,Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sînt apostoli şi nu sînt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3 Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit.
4 Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintîi.
5 Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintîi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.
6 Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe cari şi Eu le urăsc.
7 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Celui ce va birui, îi voi da să mănînce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.``
8 Îngerului Bisericii din Smirna scrie -i: ,,Iată ce zice Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat:
9 ,,Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile, din partea celor ce zic că sînt Iudei şi nu sînt, ci sînt o sinagogă a Satanei.
10 Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios pînă la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.``
11 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.``
12 Îngerului Bisericii din Pergam scrie -i: ,,Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:
13 ,,Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea cînd Antipa, marturul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.
14 Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni cari ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănînce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.
15 Tot aşa, şi tu ai cîţiva cari, deasemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.
16 Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curînd, şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.``
17 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Celuice va birui, îi voi da să mănînce din mana ascunsă, şi -i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu -l ştie nimeni decît acela care -l primeşte.``
18 Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie -i: ,,Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sînt ca arama aprinsă:
19 ,,Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale depe urmă, că sînt mai multe decît cele dintîi.
20 Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănînce din lucrurile jertfite idolilor.
21 I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!
22 Iată că am s -o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimet un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.
23 Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că ,,Eu sînt Cel ce cercetez rărunchii şi inima``: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.
24 Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, cari nu aveţi învăţătura aceasta, şi n'aţi cunoscut ,,adîncimile Satanei``, cum le numesc ei, vă zic: ,,Nu pun peste voi altă greutate.
25 Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, pînă voi veni!
26 Celui ce va birui şi celui ce va păzi pînă la sfîrşit lucrările Mele, îi voi da stăpînire peste Neamuri.
27 Le va cîrmui cu un toiag de fer, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere dela Tatăl Meu.
28 Şi -i voi da luceafărul de dimineaţă.``
29 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.