1 După aceste lucruri, supt domnia lui Artaxerxe, împăratul Perşilor, a venit Ezra, fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia,
2 fiul lui Şalum, fiul lui Ţadoc, fiul lui Ahitub,
3 fiul lui Amaria, fiul lui Azaria, fiul lui Meraiot,
4 fiul lui Zerahia, fiul lui Uzi, fiul lui Buchi,
5 fiul lui Abişua, fiul lui Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, marele preot.
6 Acest Ezra a venit din Babilon: era un cărturar iscusit în Legea lui Moise, dată de Domnul, Dumnezeul lui Israel. Şi, fiindcă mîna Domnului, Dumnezeului său, era peste el, împăratul i -a dat tot ce ceruse.
7 Mulţi din copiii lui Israel, din preoţi şi din Leviţi, din cîntăreţi, din uşieri, şi din slujitorii Templului, au venit şi ei la Ierusalim, în al şaptelea an al împăratului Artaxerxe.
8 Ezra a venit la Ierusalim în a cincea lună a anului al şaptelea al împăratului.
9 Plecase din Babilon în ziua întîi a lunii întîia, şi a ajuns la Ierusalim în ziua întîi a lunii a cincea, mîna bună a Dumnezeului său fiind peste el.
10 Căci Ezra îşi pusese inima să adîncească şi să împlinească Legea Domnului, şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile.
11 Iată cuprinsul scrisorii date de împăratul Artaxerxe preotului şi cărturarului Ezra, care învăţa poruncile şi legile Domnului cu privire la Israel:
12 ,,Artaxerxe, împăratul împăraţilor, către Ezra, preotul şi cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, şi aşa mai departe:
13 Am dat poruncă să se lase să plece aceia din poporul lui Israel, din preoţii şi din Leviţii lui, cari se află în împărăţia mea, şi cari vor să plece cu tine la Ierusalim.
14 Tu eşti trimes de împăratul şi de cei şapte sfetnici ai lui să cercetezi în Iuda şi Ierusalim, după Legea Dumnezeului tău, care este în mînile tale,
15 şi să duci argintul şi aurul pe care împăratul şi sfetnicii săi l-au dăruit cu dragă inimă Dumnezeului lui Israel, a cărui locuinţă este la Ierusalim,
16 tot argintul şi aurul pe care -l vei găsi în tot ţinutul Babilonului, şi darurile de bunăvoie făcute de popor şi preoţi pentru Casa Dumnezeului lor la Ierusalim.
17 Ca urmare, vei avea grijă să cumperi cu argintul acesta viţei, berbeci, miei, şi ce trebuie pentru darurile de mîncare şi jertfele de băutură, şi să le aduci pe altarul Casei Dumnezeului vostru la Ierusalim.
18 Cu celalt argint şi aur să faceţi ce veţi crede de cuviinţă, tu şi fraţii tăi, potrivit cu voia Dumnezeului vostru.
19 Pune înaintea Dumnezeului din Ierusalim uneltele cari-ţi vor fi încredinţate pentru slujba Casei Dumnezeului tău.
20 Să scoţi din casa vistieriilor împăratului ce va trebui pentru celelalte cheltuieli pe cari le vei avea de făcut cu privire la Casa Dumnezeului tău.
21 Eu, împăratul Artaxerxe, dau poruncă tuturor vistiernicilor de dincolo de Rîu să dea îndată lui Ezra, preot şi cărturar iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, tot ce vă va cere,
22 pînă la o sută de talanţi de argint, o sută de cori de grîu, o sută de baţi de vin, o sută de baţi de untdelemn, şi sare cîtă va vrea.
23 Tot ce este poruncit de Dumnezeul cerurilor să se facă întocmai pentru Casa Dumnezeului cerurilor, pentruca să nu vie mînia Lui asupra împărăţiei, asupra împăratului şi asupra fiilor săi.
24 Vă facem cunoscut că nu puteţi pune nici bir, nici dare, nici vamă de trecere, peste niciunul din preoţi, din Leviţi, din cîntăreţi, din uşieri, din slujitorii Templului şi din slujitorii acestei Case a lui Dumnezeu.
25 Şi tu, Ezra, după înţelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai, pune judecători şi dregători cari să facă dreptate la tot poporul de dincolo de Rîu, tuturor celorce cunosc legile Dumnezeului tău; şi fă-le cunoscut celor ce nu le cunosc.
26 Oricine nu va păzi întocmai Legea Dumnezeului tău şi legea împăratului, să fie osîndit la moarte, la surghiun, la o gloabă sau la temniţă.``
27 Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri, care a pregătit inima împăratului ca să slăvească astfel Casa Domnului la Ierusalim,
28 şi a îndreptat asupra mea bunăvoinţa împăratului, a sfetnicilor săi, şi a tuturor căpeteniilor puternice ale lui! Întărit de mîna Domnului, Dumnezeului meu, care era asupra mea, am strîns pe căpeteniile lui Israel, ca să plece cu mine.