1 Altarul să -l faci din lemn de salcîm; lungimea lui să fie de cinci coţi, şi lăţimea lui de cinci coţi. Altarul să fie în patru colţuri, şi înălţimea lui să fie de cinci coţi.
2 În cele patru colţuri, să faci nişte coarne care să fie dintr'o bucată cu altarul; şi să -l acoperi cu aramă.
3 Să faci pentru altar oale de scos cenuşa, lopeţi, lighene, furculiţe şi tigăi pentru cărbuni; toate uneltele lui să le faci de aramă.
4 Să faci altarului un grătar de aramă, în chip de reţea, şi să pui patru verigi de aramă la cele patru colţuri ale reţelei.
5 Grătarul să -l pui subt straşina altarului, începînd de jos, aşa că grătarul să vină pînă la jumătatea altarului.
6 Să faci apoi nişte drugi pentru altar, drugi de lemn de salcîm, şi să -i acoperi cu aramă.
7 Să vîri drugii în verigi; şi drugii să fie de amîndouă părţile altarului, cînd îl vor purta.
8 Să -l faci din scînduri şi gol pe din lăuntru. Să fie făcut aşa cum ţi s'a arătat pe munte.
9 Curtea cortului s'o faci astfel. În spre partea de miazăzi, pentru alcătuirea curţii, să fie nişte pînze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi pentru această întîie lature,
10 cu douăzeci de stîlpi, cari să stea pe douăzeci de picioare de aramă; cîrligile stîlpilor şi beţele lor de legătură, să fie de argint.
11 Înspre partea de miază noapte să fie deasemenea nişte pînze, pe o lungime de o sută de coţi, cu douăzeci de stîlpi şi cu cele douăzeci de picioare ale lor de aramă; cîrligile stîlpilor şi beţele lor de legătură, să fie de argint.
12 În spre partea de apus, să fie pentru lăţimea curţii nişte pînze de cincizeci de coţi, cu zece stîlpi şi cele zece picioare ale lor.
13 Înspre partea de răsărit, pe lîngă cei cincizeci de coţi pentru lăţimea curţii,
14 să mai fie cincisprezece coţi de pînză pentru o aripă, cu trei stîlpi şi cele trei picioare ale lor,
15 şi cincisprezece coţi de pînză pentru a doua aripă, cu trei stîlpi şi cele trei picioare ale lor.
16 Pentru poarta curţii cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coţi, albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit, lucrată la gherghef, cu patru stîlpi şi cele patru picioare ale lor.
17 Toţi stîlpii curţii de jur împrejur să aibă beţe de legătură de argint, cîrlige de argint, şi picioare de aramă.
18 Lungimea curţii să fie de o sută de coţi, lăţimea de cincizeci de coţi de fiecare parte, şi înălţimea de cinci coţi; pînzele să fie de in subţire răsucit, iar picioarele să fie de aramă.
19 Toate uneltele rînduite pentru slujba cortului, toţi ţăruşii lui, şi toţi ţăruşii curţii, să fie de aramă.
20 Să porunceşti copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat.
21 Aaron şi fiii săi să -l pregătească în cortul întîlnirii, dincoace de perdeaua care este înaintea chivotului mărturiei, pentru ca să ardă de seara pînă dimineaţa înaintea Domnului. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii lor, şi pe care copiii lui Israel vor trebui s'o ţină.