1 Căpeteniile de familie ale Leviţilor s'au apropiat de preotul Eleazar, de Iosua, fiul lui Nun, şi de căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel.
2 Le-au vorbit la Silo, în ţara Canaanului, şi au zis: ,,Domnul a poruncit prin Moise ca să ni se dea cetăţi de locuit, cu împrejurimile lor pentru vitele noastre.``
3 Copiii lui Israel au dat atunci Leviţilor, din moştenirea lor, cetăţile următoare şi împrejurimile lor, după porunca Domnului.
4 Au tras la sorţi pentru familiile Chehatiţilor; şi Leviţii, fiii preotului Aaron, au avut prin sorţi treisprezece cetăţi din seminţia lui Iuda, din seminţia lui Simeon şi din seminţia lui Beniamin;
5 ceilalţi fii ai lui Chehat au avut prin sorţi zece cetăţi ale familiilor din seminţia lui Efraim, din seminţia lui Dan, şi din jumătate din seminţia lui Manase.
6 Fiii lui Gherşon au avut prin sorţi treisprezece cetăţi ale familiilor din seminţia lui Isahar, din seminţia lui Aşer, din seminţia lui Neftali şi din jumătate din seminţia lui Manase în Basan.
7 Fiii lui Merari, după familiile lor, au avut douăsprezece cetăţi din seminţia lui Ruben, din seminţia lui Gad, şi din seminţia lui Zabulon.
8 Copiii lui Israel au dat Leviţilor, prin sorţi, aceste cetăţi şi împrejurimile lor, cum poruncise lui Moise Domnul.
9 Au dat din seminţia fiilor lui Iuda şi din seminţia fiilor lui Simeon următoarele cetăţi numite pe nume,
10 şi cari au fost ale fiilor lui Aaron dintre familiile Chehatiţilor şi ale fiilor lui Levi, căci ei au ieşit cei dintîi la sorţi.
11 Le-au dat Chiriat-Arba, sau Hebronul, în muntele lui Iuda, şi locul dimprejur: Arba era tatăl lui Anac.
12 Cîmpia cetăţii şi satele ei au fost date în stăpînire lui Caleb, fiul lui Iefune.
13 Au dat deci fiilor preotului Aaron: cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Hebronul şi împrejurimile lui, Libna şi împrejurimile ei,
14 Iatirul şi împrejurimile lui, Eştemoa şi împrejurimile ei,
15 Holonul şi împrejurimile lui, Debirul şi împrejurimile lui,
16 Ainul şi împrejurimile lui, Iuta şi împrejurimile ei, şi Bet-Şemeşul şi împrejurimile lui: nouă cetăţi din aceste două seminţii;
17 şi din seminţia lui Beniamin: Gabaonul şi împrejurimile lui, Gheba şi împrejurimile ei,
18 Anatot şi împrejurimile lui, şi Almonul şi împrejurimile lui: patru cetăţi.
19 Toate cetăţile preoţilor, fiii lui Aaron, au fost treisprezece cetăţi şi împrejurimile lor.
20 Leviţii din familiile celorlalţi fii ai lui Chehat au avut prin sorţ cetăţi din seminţia lui Efraim.
21 Le-au dat cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Sihemul şi împrejurimile lui, în muntele lui Efraim, Ghezerul şi împrejurimile lui,
22 Chibţaim şi împrejurimile lui, şi Bet-Horon şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
23 din seminţia lui Dan: Elteche şi împrejurimile ei, Ghibeton şi împrejurimile lui,
24 Aialon şi împrejurimile lui, şi Gat-Rimon şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
25 şi din jumătate din seminţia lui Manase: Taanac şi împrejurimile lui, şi Gat-Rimon şi împrejurimile lui, două cetăţi.
26 Toate cetăţile erau zece, şi împrejurimile lor, pentru familiile celorlalţi fii ai lui Chehat.
27 Au dat fiilor lui Gherşon, dintre familiile Leviţilor: din cealaltă jumătate a seminţiei lui Manase, cetatea de scăpare pentru ucigaşi Golan din Basan şi împrejurimile ei, şi Beeştra şi împrejurimile ei, două cetăţi;
28 din seminţia lui Isahar: Chişion şi împrejurimile lui, Dabrat şi împrejurimile lui,
29 Iarmutul şi împrejurimile lui şi En-Ganim şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
30 din seminţia lui Aşer: Mişeal şi împrejurimile lui, Abdonul şi împrejurimile lui,
31 Helcat şi împrejurimile lui, şi Rehob şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
32 şi din seminţia lui Neftali: cetatea de scăpare pentru ucigaşi Chedeş din Galilea şi împrejurimile ei, Hamot-Dor şi împrejurimile lui, şi Cartanul şi împrejurimile lui, trei cetăţi.
33 Toate cetăţile Gherşoniţilor, după familiile lor, erau treisprezece cetăţi, şi împrejurimile lor.
34 Celorlalţi Leviţi, cari făceau parte din familiile fiilor lui Merari, le-au dat: din seminţia lui Zabulon: Iocneamul şi împrejurimile lui, Carta şi împrejurimile ei,
35 Dimna şi împrejurimile ei, şi Nahalal, şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
36 din seminţia lui Ruben: Beţerul şi împrejurimile lui, Iahţa şi împrejurimile ei,
37 Chedemot şi împrejurimile lui, şi Mefaat şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
38 şi din seminţia lui Gad: cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Ramot din Galaad şi împrejurimile lui, Mahanaim şi împrejurimile lui,
39 Hesbonul şi împrejurimile lui, şi Iaezerul şi împrejurimile lui, de toate: patru cetăţi.
40 Toate cetăţile cari au căzut la sorţi fiilor lui Merari, după familiile lor, alcătuind celelalte familii ale Leviţilor, erau douăsprezece cetăţi.
41 Toate cetăţile Leviţilor din mijlocul moşiilor copiilor lui Israel erau patruzeci şi opt de cetăţi, şi împrejurimile lor.
42 Fiecare din aceste cetăţi îşi avea împrejurimile ei de jur împrejur; aşa erau toate cetăţile acestea.
43 Astfel, Domnul a dat lui Israel toată ţara pe care jurase că o va da părinţilor lor; ei au luat -o în stăpînire şi s'au aşezat în ea.
44 Domnul le -a dat odihnă dejur împrejur, cum jurase părinţilor lor; niciunul din vrăjmaşii lor nu putuse să le stea împotrivă, şi Domnul i -a dat pe toţi în mînile lor.
45 Din toate vorbele bune pe cari le spusese casei lui Israel Domnul, niciuna n'a rămas neîmplinită: toate s'au împlinit.