1 Iosua a adunat toate seminţiile lui Israel la Sihem, şi a chemat pe bătrînii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe căpeteniile oastei. Ei s'au înfăţişat înaintea lui Dumnezeu.
2 Iosua a zis întregului popor: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Părinţii voştri Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Rîului (Eufrat), şi slujeau altor dumnezei.
3 Eu am luat pe tatăl vostru Avraam din cealaltă parte a Rîului, şi l-am purtat prin toată ţara Canaanului; i-am înmulţit sămînţa, şi i-am dat pe Isaac.
4 Lui Isaac i-am dat pe Iacov şi pe Esau: lui Esau i-am dat în stăpînire muntele Seir, iar Iacov şi fiii lui s'au pogorît în Egipt.
5 Am trimes pe Moise şi pe Aaron şi am lovit Egiptul cu minunile pe cari le-am făcut în mijlocul lui; apoi v'am scos afară din el.
6 Am scos pe părinţii voştri din Egipt, şi aţi ajuns la mare. Egiptenii au urmărit pe părinţii voştri pînă la marea Roşie, cu cară şi călăreţi.
7 Părinţii voştri au strigat către Domnul. Şi Domnul a pus întunerec între voi şi Egipteni, a adus marea înapoi peste ei, şi i -a acoperit. Aţi văzut cu ochii voştri ce am făcut Egiptenilor. Şi aţi rămas multă vreme în pustie.
8 V'am adus în ţara Amoriţilor, cari locuiau dincolo de Iordan, şi ei au luptat împotriva voastră. I-am dat în mînile voastre; aţi pus stăpînire pe ţara lor, şi i-am nimicit dinaintea voastră.
9 Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului, s'a sculat şi a pornit la luptă împotriva lui Israel. A chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blastăme.
10 Dar n'am vrut să ascult pe Balaam: el v'a binecuvîntat, şi v'am izbăvit din mîna lui Balac.
11 Aţi trecut Iordanul, şi aţi ajuns la Ierihon. Locuitorii Ierihonului au luptat împotriva voastră: Amoriţii, Fereziţii, Cananiţii, Hetiţii, Ghirgasiţii, Heviţii şi Iebusiţii. I-am dat în mînile voastre,
12 am trimes înaintea voastră viespe bondărească, şi i -a izgonit dinaintea voastră, ca pe cei doi împăraţi ai Amoriţilor: nu cu sabia, nici cu arcul tău.
13 V'am dat o ţară pe care n'o munciserăţi, cetăţi pe cari nu le zidiserăţi, dar pe cari le locuiţi, vii şi măslini pe cari nu -i sădiserăţi, dar cari vă slujesc ca hrană.
14 Acum, temeţi-vă de Domnul, şi slujiţi -I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Rîu şi în Egipt, şi slujiţi Domnului.
15 Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Rîu, sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cît despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului``.
16 Poporul a răspuns, şi a zis: ,,Departe de noi gîndul să părăsim pe Domnul, şi să slujim altor dumnezei.
17 Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne -a scos din ţara Egiptului, din casa robiei, pe noi şi pe părinţii noştri; El a făcut înaintea ochilor noştri acele minuni mari, şi ne -a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat şi în mijlocul tuturor popoarelor, pela cari am trecut.
18 El a izgonit dinaintea noastră pe toate popoarele, şi pe Amoriţii cari locuiau ţara aceasta. Şi noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.``
19 Iosua a zis poporului: ,,Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu sfînt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile şi păcatele.
20 Cînd veţi părăsi pe Domnul, şi veţi sluji unor dumnezei străini, El Se va întoarce, şi vă va face rău, şi vă va nimici, după ce v'a făcut bine``.
21 Poporul a zis lui Iosua: ,,Nu! căci vom sluji Domnului``.
22 Iosua a zis poporului: ,,Voi sînteţi martori împotriva voastră înşivă că aţi ales pe Domnul, ca să -I slujiţi.`` Ei au răspuns: ,,Sîntem martori!``
23 ,,Scoateţi dar dumnezeii străini cari sînt în mijlocul vostru, şi întoarceţi-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel.``
24 Şi poporul a zis lui Iosua: ,,Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru, şi vom asculta glasul Lui``.
25 Iosua a făcut în ziua aceea un legămînt cu poporul, şi i -a dat legi şi porunci, la Sihem.
26 Iosua a scris aceste lucruri în cartea legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare, şi a ridicat -o acolo subt stejarul care era în locul închinat Domnului.
27 Şi Iosua a zis întregului popor: ,,Iată, piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvîntele pe cari ni le -a spus Domnul, ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiţi necredincioşi Dumnezeului vostru``.
28 Apoi Iosua a dat drumul poporului, şi s'a dus fiecare în moştenirea lui.
29 După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, în vîrstă de o sută zece ani.
30 L-au înmormîntat în ţinutul care -i căzuse la împărţeală, la Timnat-Serah, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş.
31 Israel a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua, şi în tot timpul vieţii bătrînilor cari au trăit după Iosua şi cari cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.
32 Oasele lui Iosif, pe cari le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea ţarinei pe care o cumpărase Iacov dela fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif.
33 Eleazar, fiul lui Aaron, a murit, şi a fost îngropat la Ghibeat-Fineas, care fusese dat fiului său Fineas, în muntele lui Efraim