8 Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste ferbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate.
10 Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întîietate altuia.
8 Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gînduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi , smeriţi.
37 Isus i -a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.
38 ,,Aceasta este cea dintîi, şi cea mai mare poruncă.
39 Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
14 Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentrucă iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămîne în moarte.
12 Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v'am iubit Eu.
34 Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.
35 Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.
13 Nu este mai mare dragoste decît să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.
9 Cît despre dragostea frăţească, n'aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţăţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii,
14 Dar mai pe sus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvîrşirii.
8 Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, bine faceţi.
11 Căci vestirea, pe care aţi auzit -o dela început, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii;
20 Dacă zice cineva: ,,Eu iubesc pe Dumnezeu, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care -l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu -L vede?
21 Şi aceasta este porunca, pe care o avem dela El: cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe fratele său.
8 Să nu datoraţi nimănui nimic, decît să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea.
1 Stăruiţi în dragostea frăţească.
2 Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri.
3 Aduceţi-vă aminte de cei ce sînt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii cari şi voi sînteţi în trup.
10 Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne -a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
11 Prea iubiţilor, dacă astfel ne -a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.
12 Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămîne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvîrşită în noi.
7 Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este dela Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu.
16 Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi -a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.
17 Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămîne în el dragostea de Dumnezeu?
18 Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.