1 Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.
5 Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
6 Recunoaşte -L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
4 Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stînca veacurilor.
14 Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: ,,Tu eşti Dumnezeul meu!
2 ,,Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere, şi nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele, şi El m'a mîntuit.
7 Binecuvîntat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul!
8 Căci el este ca un pom sădit lîngă ape care-şi întinde rădăcinile spre rîu; nu se teme de căldură, cînd vine, şi frunzişul lui rămîne verde; în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă.
12 Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!
1 (O cîntare a treptelor.) Cei ce se încred în Domnul sînt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.
2 Cum este înconjurat Ierusalimului de munţi, aşa înconjoară Domnul pe poporul Său, deacum şi pînă în veac.
10 Cei ce cunosc Numele Tău, se încred în Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!
4 Ferice de omul, care îşi pune încrederea în Domnul, şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi!
7 Unii se bizuiesc pe carăle lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru.
8 Ei se îndoaie şi cad; dar noi ne ridicăm şi rămînem în picioare.
7 El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.
1 Celce stă supt ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atoputernic,
2 zice despre Domnul: ,,El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!
3 Da, El te scapă de laţul vînătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.
4 El te va acoperi cu penele Lui, şi te vei ascunde supt aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!
10 Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvîntul Lui, da, mă voi lăuda cu Domnul, cu Cuvîntul Lui.
11 Mă încred în Dumnezeu, şi nu mă tem de nimic: Ce pot să-mi facă nişte oameni?
8 Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decît să te încrezi în om;
9 mai bine să cauţi un adăpost în Domnul decît să te încrezi în cei mari.
3 Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.
4 Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.
5 Încredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra,
6 El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amează.
5 Eu am încredere în bunătătea Ta, sînt cu inima veselă, din pricina mîntuirii Tale: