1 Pildele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel,
2 pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii;
3 pentru căpătarea învăţăturilor de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire;
4 ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tînărului cunoştinţă şi chibzuinţă, -
11 Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană. -
11 Strîng Cuvîntul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!
13 Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;
13 Mai bine un copil sărac şi înţelept decît un împărat bătrîn şi fără minte, care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat;
6 Smeriţi-vă dar supt mîna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.
14 V'am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este dela început. V'am scris, tinerilor, fiindcă sînteţi tari, şi Cuvîntul lui Dumnezeu rămîne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.
5 Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule! În Tine mă încred din tinereţea mea.
30 Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină;
31 dar ceice se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.
7 Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te, lucrînd cu credincioşie după toată legea pe care ţi -a dat -o robul Meu Moise; nu te abate dela ea nici la dreapta nici la stînga, ca să isbuteşti în tot ce vei face.
8 Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutînd să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
9 Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: ,Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimînta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.
10 Goneşte orice necaz din inima ta, şi depărtează răul din trupul tău; căci tinereţa şi zorile vieţii sînt trecătoare.
12 tineri şi tinere, bătrîni şi copii!
13 Să laude Numele Domnului! Căci numai Numele Lui este înălţat: măreţia Lui este mai pe sus de pămînt şi ceruri.
9 Cum îşi va ţinea tînărul curată cărarea? Îndreptîndu-se după Cuvîntul Tău.
12 Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
1 Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, pînă nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, cînd vei zice: ,,Nu găsesc nici o plăcere în ei;
2 pînă nu se întunecă soarele, şi lumina, luna şi stelele, şi pînă nu se întorc norii îndată după ploaie;
3 pînă nu încep să tremure paznicii casei (mînile), şi să se încovoaie cele tari (picioarele); pînă nu se opresc ceice macină (dinţii), căci s'au împuţinat; pînă nu se întunecă ceice se uită pe ferestre (ochii);
9 Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cît eşti tînăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.
6 Sfătuieşte de asemenea pe tineri să fie cumpătaţi,
19 Ascultă, fiule, şi fii înţelept; îndreaptă-ţi inima pe calea cea dreaptă.
20 Nu fi printre ceice beau vin, nici printre ceice se îmbuibează cu carne.
21 Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe.
22 Asculă pe tatăl tău, care te -a născut, şi nu nesocoti pe mamă-ta, cînd a îmbătrînit.
6 Eu am răspuns: ,,Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sînt un copil.
7 Dar Domnul mi -a zis: ,,Nu zice: ,Sînt un copil, căci te vei duce la toţi aceia la cari te voi trimete, şi vei spune tot ce-ţi voi porunci.
8 Nu te teme de ei; căci Eu sînt cu tine ca să te scap, -zice Domnul. -
17 Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri, şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele.
18 La vremea sorocită de împărat ca să -i aducă la el, căpetenia famenilor i -a adus înaintea lui Nebucadneţar.
19 Împăratul a stat de vorbă cu ei: dar între toţi tinerii aceia, nu s'a găsit niciunul ca Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. De aceea ei au fost primiţi în slujba împăratului.
29 Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrînilor sînt perii albi. -
1 Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.
2 ,,Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta -este cea dintîi poruncă însoţită de o făgăduinţă-
3 ,,ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pămînt.
1 Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, pînă nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, cînd vei zice: ,,Nu găsesc nici o plăcere în ei;
28 După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrînii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii.
29 Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.
27 Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţa lui.
11 Căci Eu ştiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
12 Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta.
13 Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.
14 Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul, şi voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război; vă voi strînge din toate neamurile şi din toate locurile, în cari v'am izgonit, zice Domnul, şi vă voi aduce înapoi în locul de unde v'am dus în robie.
1 Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.
2 ,,Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta -este cea dintîi poruncă însoţită de o făgăduinţă-