18 Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n'a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
19 Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele.
24 Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.
16 Şi faptul acesta se va vedea în ziua cînd, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.
13 Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.
13 Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.
16 Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat,
17 cari sînt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.
1 Aşa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi desvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osîndeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.
2 Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvîrşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul.
3 Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvîrşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?
12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
18 Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu -I slujeşte.
37 Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osîndiţi, şi nu veţi fi osîndiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.
38 Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sîn o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.
7 M'am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.
8 Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi -o va da, în ,,ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
16 Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit.
16 Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat,
27 Ci mă port aspru cu trupul meu, şi -l ţin în stăpînire, ca nu cumva, dupăce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.
9 Mă uitam la aceste lucruri, pînă cînd s'au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrînit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lînă curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roatele Lui ca un foc aprins.
10 Un rîu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S'a ţinut judecata şi s'au deschis cărţile.
1 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
2 Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.
3 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău?
4 Sau, cum poţi zice fratelui tău: ,,Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău, şi, cînd colo, tu ai o bîrnă într'al tău?...
5 Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
7 Ei s'au dus, dar Domnul împărăteşte în veac, şi Şi -a pregătit scaunul de domnie pentru judecată.
8 El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire.
10 Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într'o singură poruncă, se face vinovat de toate.
11 Căci, Cel ce a zis: ,,Să nu preacurveşti, a zis şi: ,,Să nu ucizi. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii.
12 Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni cari au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei:
18 Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n'a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
9 însemnează că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:
2 Omul socoteşte că toate căile lui sînt fără prihană, dar Cel ce cercetează inimile este Domnul. -
4 Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.
4 Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpînului său; totuş, va sta în picioare, căci Domnul are putere să -l întărească pentru ca să stea.
17 Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.
23 Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.
1 Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit.
3 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău?
1 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
12 Toţi ceice au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi ceice au păcătuit avînd lege, vor fi judecaţi după lege.
3 A face dreptate şi judecată, este mai plăcut Domnului decît jertfele. -
12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13 Marea a dat înapoi pe morţii cari erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
17 Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osîndi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mîntuirea care le vine dela Mine, zice Domnul.
10 Dar pentruce judeci tu pe fratele tău? Sau pentruce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
11 Fiindcă este scris: ,,Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.
12 Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuş lui Dumnezeu.
5 De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, pînă va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întunerec, şi va descoperi gîndurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda dela Dumnezeu.
7 Ei s'au dus, dar Domnul împărăteşte în veac, şi Şi -a pregătit scaunul de domnie pentru judecată.
14 Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău
10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care -l va fi făcut cînd trăia în trup.
1 Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.
2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m'a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.
3 Cine mănîncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănîncă; şi cine nu mănîncă, să nu judece pe cine mănîncă, fiindcă Dumnezeu l -a primit.
1 Aşa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi desvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osîndeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.
12 Mai pe sus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pămînt, nici cu vreun altfel de jurămînt. Ci ,,da al vostru să fie ,,da; şi ,,nu să fie ,,nu, ca să nu cădeţi supt judecată.
9 Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cît eşti tînăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.
2 Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sînteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate?
3 Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cît mai mult lucrurile vieţii acesteia?
15 Voi judecaţi după înfăţişare; Eu nu judec pe nimeni.
16 Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentrucă nu sînt singur, ci Tatăl, care M'a trimes, este cu Mine.
7 Fereşte-te de o învinuire nedreaptă, şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat.
11 Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător.
12 Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mîntuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?
9 Sufletul meu Te doreşte noaptea, şi duhul meu Te caută înlăuntrul meu. Căci, cînd se împlinesc judecăţile Tale pe pămînt, locuitorii lumii învaţă dreptatea.
1 Cum! Cînd vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi şi nu la sfinţi?
2 Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sînteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate?
3 Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cît mai mult lucrurile vieţii acesteia?
4 Deci, cînd aveţi neînţelegeri pentru lucrurile vieţii acesteia, voi puneţi judecători pe aceia pe cari Biserica nu -i bagă în seamă?
5 Spre ruşinea voastră zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate?
36 Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvînt nefolositor, pe care -l vor fi rostit.
37 Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osîndiţi, şi nu veţi fi osîndiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.
37 Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osîndiţi, şi nu veţi fi osîndiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.
16 Am dat, în acelaş timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: ,,Să ascultaţi pe fraţii voştri, şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul.
17 Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi cînd veţi găsi o pricină prea grea, s'o aduceţi înaintea mea, ca s'o aud.
26 Căci, dupăcum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.
27 Şi I -a dat putere să judece, întrucît este Fiu al omului.
1 Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sînt dela Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.
1 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
2 Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.