1 David a numărat poporul care era cu el, şi a pus peste ei căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute.
2 A pus o treime din popor supt porunca lui Ioab, o treime supt Abişai, fiul Ţeruiei, fratele lui Ioab, şi o treime subt Itai din Gat. Şi împăratul a zis poporului: ,,Vreau să ies şi eu împreună cu voi.``
3 Dar poporul a zis: ,,Să nu ieşi! Căci dacă vom lua -o la fugă, luarea aminte nu se va îndrepta asupra noastră; şi cînd vor cădea jumătate din noi, nu vor lua seama la noi; dar tu eşti ca zece mii dintre noi, şi acum este mai bine să ne vii în ajutor din cetate.``
4 Împăratul le -a răspuns: ,,Voi face ce credeţi că este mai bine.`` Şi împăratul a stat lîngă poartă, în timp ce tot poporul ieşea cu sutele şi miile.
5 Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai: ,,Pentru dragostea pe care o aveţi faţă de mine, purtaţi-vă blînd cu tînărul Absalom!`` Şi tot poporul a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom.
6 Poporul a ieşit în cîmp înaintea lui Israel, şi bătălia a avut loc în pădurea lui Efraim.
7 Acolo, poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David, şi a fost o mare înfrîngere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni.
8 Lupta s'a întins pe tot ţinutul, şi pădurea a mîncat mai mult popor în ziua aceea decît a mîncat sabia.
9 Absalom s'a pomenit în faţa oamenilor lui David. Era călare pe un catîr. Catîrul a pătruns subt ramurile încîlcite ale unui mare stejar, şi capul lui Absalom s'a prins de stejar; a rămas astfel spînzurat între cer şi pămînt, şi catîrul care era subt el a trecut înainte.
10 Un om, văzînd lucrul acesta, a venit şi a spus lui Ioab: ,,Iată, am văzut pe Absalom spînzurat de un stejar.``
11 Şi Ioab a zis omului care i -a adus ştirea aceasta: ,,L-ai văzut! De ce dar nu l-ai tăiat pe loc? Ţi-aş fi dat zece sicli de argint şi un brîu.``
12 Dar omul acela a zis lui Ioab: ,,Chiar dacă aş cîntări în mîna mea o mie de sicli de argint, n'aş pune mîna pe fiul împăratului; căci noi am auzit următoarea poruncă pe care ţi -a dat -o împăratul ţie, lui Abişai şi lui Itai: ,Luaţi seama fiecare la tînărul Absalom!`
13 Şi dacă l-aşi fi omorît mişeleşte, nimic n'ar fi rămas ascuns împăratului, şi tu însuţi ai fi fost împotriva mea.``
14 Ioab a zis: ,,Nu voi zăbovi atîta cu tine!`` Şi a luat trei săgeţi în mînă, şi le -a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viaţă în mijlocul stejarului.
15 Zece tineri, cari duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit şi l-au omorît.
16 Ioab a sunat din trîmbiţă; şi poporul s'a întors, încetînd astfel să mai urmărească pe Israel, oprit de Ioab.
17 Au luat pe Absalom, l-au aruncat într'o groapă mare din mijlocul pădurii, şi au pus peste el o grămadă foarte mare de petre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui.
18 Pe cînd trăia, Absalom îşi ridicase un stîlp de aducere aminte în valea împăratului. Căci zicea: ,,N'am fii, prin cari să se poată păstra aducerea aminte a numelui meu.`` Şi a pus numele său stîlpului, care şi astăzi se numeşte stîlpul lui Absalom.
19 Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis: ,,Lasă-mă, să dau fuga, şi să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i -a făcut dreptate, scăpîndu -l din mîna vrăjmaşilor săi.``
20 Ioab i -a zis: ,,Nu tu ai să duci veştile azi; le vei duce într'o altă zi, dar nu astăzi; fiindcă fiul împăratului a murit.``
21 Şi Ioab a zis lui Cuşi: ,,Du-te şi vesteşte împăratului ce ai văzut.`` Cuşi s'a închinat înaintea lui Ioab, şi a dat fuga.
22 Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis iarăş lui Ioab: ,,Orice s'ar întîmpla, lasă-mă să alerg după Cuşi.`` Şi Ioab a zis: ,,Pentruce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ţi va fi de folos.``
23 ,,Orice s'ar întîmpla, vreau să alerg``, a zis din nou Ahimaaţ. Şi Ioab i -a zis: ,,Dă fuga!`` Ahimaaţ a alergat pe drumul care duce în cîmpie, şi a luat -o înaintea lui Cuşi.
24 David şedea între cele două porţi. Caraula s'a dus pe acoperişul porţii spre zid; a ridicat ochii şi s'a uitat. Şi iată că un om alerga singur singurel.
25 Caraula a strigat, şi a dat de ştire împăratului. Împăratul a zis: ,,Dacă este singur, aduce veşti.`` Şi omul acela se apropia din ce în ce mai mult.
26 Caraula a văzut un alt om alergînd; a strigat la portar: ,,Iată un om aleargă singur singurel.`` Împăratul a zis: ,,Şi el aduce veşti.``
27 Caraula a zis: ,,Alergătura celui dintîi pare că e a lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc.`` Şi împăratul a zis: ,,Este un om de bine, şi aduce veşti bune.``
28 Ahimaaţ a strigat, şi a zis împăratului: ,,Este bine de tot!`` S'a închinat înaintea împăratului cu faţa pînă la pămînt, şi a zis: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a dat în mînile noastre pe cei ce ridicau mîna împotriva domnului nostru împăratul.``
29 Împăratul a zis: ,,Tînărul Absalom este bine, sănătos?`` Ahimaaţ a răspuns: ,,Am văzut o mare învălmăşală, cînd a trimes Ioab pe slujitorul împăratului şi pe mine, slujitorul tău: dar nu ştiu ce era.``
30 Şi împăratul a zis: ,,Stai colea la o parte.`` Şi Ahimaaţ a stătut deoparte.
31 Îndată a sosit Cuşi. Şi a zis: ,,Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi Domnul ţi -a făcut dreptate, scăpîndu-te din mîna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta.``
32 Împăratul a zis lui Cuşi: ,,Tînărul Absalom este bine, sănătos?`` Cuşi a răspuns: ,,Ca tînărul acesta să fie vrăjmaşii domnului meu, împăratul, şi toţi cei ce se ridică împotriva ta, ca să-ţi facă rău!``
33 Atunci împăratul, cutremurîndu-se, s'a suit în odaia de sus a porţii, şi a plîns. Pe cînd mergea, zicea: ,,Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n'am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!``
1 And David numbered the people that were with him, and set captains of thousands and captains of hundreds over them. 2 And David sent forth a third part of the people under the hand of Joab, and a third part under the hand of Abishai the son of Zeruiah, Joab’s brother, and a third part under the hand of Ittai the Gittite. And the king said unto the people, I will surely go forth with you myself also. 3 But the people answered, Thou shalt not go forth: for if we flee away, they will not care for us; neither if half of us die, will they care for us: but now thou art worth ten thousand of us: therefore now it is better that thou succour us out of the city. 4 And the king said unto them, What seemeth you best I will do. And the king stood by the gate side, and all the people came out by hundreds and by thousands. 5 And the king commanded Joab and Abishai and Ittai, saying, Deal gently for my sake with the young man, even with Absalom. And all the people heard when the king gave all the captains charge concerning Absalom.
6 So the people went out into the field against Israel: and the battle was in the wood of Ephraim; 7 Where the people of Israel were slain before the servants of David, and there was there a great slaughter that day of twenty thousand men. 8 For the battle was there scattered over the face of all the country: and the wood devoured more people that day than the sword devoured.
9 And Absalom met the servants of David. And Absalom rode upon a mule, and the mule went under the thick boughs of a great oak, and his head caught hold of the oak, and he was taken up between the heaven and the earth; and the mule that was under him went away. 10 And a certain man saw it, and told Joab, and said, Behold, I saw Absalom hanged in an oak. 11 And Joab said unto the man that told him, And, behold, thou sawest him, and why didst thou not smite him there to the ground? and I would have given thee ten shekels of silver, and a girdle. 12 And the man said unto Joab, Though I should receive a thousand shekels of silver in mine hand, yet would I not put forth mine hand against the king’s son: for in our hearing the king charged thee and Abishai and Ittai, saying, Beware that none touch the young man Absalom. 13 Otherwise I should have wrought falsehood against mine own life: for there is no matter hid from the king, and thou thyself wouldest have set thyself against me. 14 Then said Joab, I may not tarry thus with thee. And he took three darts in his hand, and thrust them through the heart of Absalom, while he was yet alive in the midst of the oak. 15 And ten young men that bare Joab’s armour compassed about and smote Absalom, and slew him. 16 And Joab blew the trumpet, and the people returned from pursuing after Israel: for Joab held back the people. 17 And they took Absalom, and cast him into a great pit in the wood, and laid a very great heap of stones upon him: and all Israel fled every one to his tent.
18 Now Absalom in his lifetime had taken and reared up for himself a pillar, which is in the king’s dale: for he said, I have no son to keep my name in remembrance: and he called the pillar after his own name: and it is called unto this day, Absalom’s place.
19 Then said Ahimaaz the son of Zadok, Let me now run, and bear the king tidings, how that the LORD hath avenged him of his enemies. 20 And Joab said unto him, Thou shalt not bear tidings this day, but thou shalt bear tidings another day: but this day thou shalt bear no tidings, because the king’s son is dead. 21 Then said Joab to Cushi, Go tell the king what thou hast seen. And Cushi bowed himself unto Joab, and ran. 22 Then said Ahimaaz the son of Zadok yet again to Joab, But howsoever, let me, I pray thee, also run after Cushi. And Joab said, Wherefore wilt thou run, my son, seeing that thou hast no tidings ready? 23 But howsoever, said he, let me run. And he said unto him, Run. Then Ahimaaz ran by the way of the plain, and overran Cushi. 24 And David sat between the two gates: and the watchman went up to the roof over the gate unto the wall, and lifted up his eyes, and looked, and behold a man running alone. 25 And the watchman cried, and told the king. And the king said, If he be alone, there is tidings in his mouth. And he came apace, and drew near. 26 And the watchman saw another man running: and the watchman called unto the porter, and said, Behold another man running alone. And the king said, He also bringeth tidings. 27 And the watchman said, Me thinketh the running of the foremost is like the running of Ahimaaz the son of Zadok. And the king said, He is a good man, and cometh with good tidings. 28 And Ahimaaz called, and said unto the king, All is well. And he fell down to the earth upon his face before the king, and said, Blessed be the LORD thy God, which hath delivered up the men that lifted up their hand against my lord the king. 29 And the king said, Is the young man Absalom safe? And Ahimaaz answered, When Joab sent the king’s servant, and me thy servant, I saw a great tumult, but I knew not what it was. 30 And the king said unto him, Turn aside, and stand here. And he turned aside, and stood still. 31 And, behold, Cushi came; and Cushi said, Tidings, my lord the king: for the LORD hath avenged thee this day of all them that rose up against thee. 32 And the king said unto Cushi, Is the young man Absalom safe? And Cushi answered, The enemies of my lord the king, and all that rise against thee to do thee hurt, be as that young man is.
33 And the king was much moved, and went up to the chamber over the gate, and wept: and as he went, thus he said, O my son Absalom, my son, my son Absalom! would God I had died for thee, O Absalom, my son, my son!