1 Dupăce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.

2 Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obicinuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care -l aprinseseră din pricină că ploua, şi se lăsase un frig mare.

3 Pavel strînsese o grămadă de mărăcini, şi -i pusese pe foc; o năpîrcă a ieşit afară din pricina căldurii, şi s'a lipit de mîna lui.

4 Barbarii, cînd au văzut năpîrca spînzurată de mîna lui, au zis unii către alţii: ,,Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci ,Dreptatea` nu vrea să -l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.``

5 Pavel a scuturat năpîrca în foc, şi n'a simţit niciun rău.

6 Oamenii aceia se aşteptau să -l vadă umflîndu-se sau căzînd deodată mort; dar, dupăce au aşteptat mult, şi au văzut că nu i se întîmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea, şi ziceau că este un zeu.

7 În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne -a primit şi ne -a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile.

8 Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s'a dus la el, s'a rugat, a pus mînile peste el, şi l -a vindecat.

9 Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela, şi au fost vindecaţi.

10 Ni s'a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.``

11 După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor.

12 Am ajuns la Siracusa, şi am rămas acolo trei zile.

13 De acolo, am mers înainte pe lîngă coastă, şi am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vîntul de miazăzi, după două zile, am venit la Puzole,

14 unde am dat peste nişte fraţi, cari ne-au rugat să mai rămînem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma.

15 Din Roma ne-au ieşit înainte, pînă în ,,Forul lui Apiu``, şi pînă la ,,Cele trei Cîrciumi``, fraţii, cari auziseră despre noi. Cînd i -a văzut Pavel, a mulţămit lui Dumnezeu, şi s'a îmbărbătat.

16 Cînd am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s'a îngăduit să rămînă într'un loc deosebit cu un ostaş care -l păzea.

17 După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii Iudeilor; şi, cînd s'au adunat, le -a zis: ,,Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mînile Romanilor.

18 Dupăce m'au supus la cercetare, ei aveau de gînd să-mi dea drumul, pentrucă nu era în mine nici o vină vrednică de moarte.

19 Dar Iudeii s'au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de Cezar, fără să am dealtfel niciun gînd să pîrăsc neamul meu.

20 De aceea, v'am chemat să vă văd, şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.``

21 Ei i-au răspuns: ,,Noi n'am primit din Iudea nici o scrisoare cu privire la tine, şi n'a venit aici nici un frate, care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.

22 Dar am vrea să auzim părerea ta, pentrucă ştim că partida aceasta pretutindeni stîrneşte împotrivire.``

23 I-au hotărît o zi, şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le -a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le -a adus dovezi, şi a căutat să -i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Prooroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de dimineaţă pînă seara.

24 Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n'au crezut.

25 Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n'a adăugat decît aceste vorbe: ,,Bine a spus Duhul Sfînt prin proorocul Isaia către părinţii voştri,

26 cînd a zis: ,Du-te la poporul acesta, şi zi -i: ,,Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea.

27 Căci inima acestui norod s'a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să -i vindec.``

28 Să ştiţi dar că mîntuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimeasă Neamurilor, şi o vor asculta.``

29 Cînd a zis aceste vorbe, Iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.

30 Pavel a rămas doi ani întregi într'o casă, pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi cari veneau să -l vadă,

31 propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu, şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio pedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos

1 And when they were escaped, then they knew that the island was called Melita. 2 And the barbarous people shewed us no little kindness: for they kindled a fire, and received us every one, because of the present rain, and because of the cold. 3 And when Paul had gathered a bundle of sticks, and laid them on the fire, there came a viper out of the heat, and fastened on his hand. 4 And when the barbarians saw the venomous beast hang on his hand, they said among themselves, No doubt this man is a murderer, whom, though he hath escaped the sea, yet vengeance suffereth not to live. 5 And he shook off the beast into the fire, and felt no harm. 6 Howbeit they looked when he should have swollen, or fallen down dead suddenly: but after they had looked a great while, and saw no harm come to him, they changed their minds, and said that he was a god.

7 In the same quarters were possessions of the chief man of the island, whose name was Publius; who received us, and lodged us three days courteously. 8 And it came to pass, that the father of Publius lay sick of a fever and of a bloody flux: to whom Paul entered in, and prayed, and laid his hands on him, and healed him. 9 So when this was done, others also, which had diseases in the island, came, and were healed: 10 Who also honoured us with many honours; and when we departed, they laded us with such things as were necessary.

11 And after three months we departed in a ship of Alexandria, which had wintered in the isle, whose sign was Castor and Pollux. 12 And landing at Syracuse, we tarried there three days. 13 And from thence we fetched a compass, and came to Rhegium: and after one day the south wind blew, and we came the next day to Puteoli: 14 Where we found brethren, and were desired to tarry with them seven days: and so we went toward Rome. 15 And from thence, when the brethren heard of us, they came to meet us as far as Appii forum, and The three taverns: whom when Paul saw, he thanked God, and took courage. 16 And when we came to Rome, the centurion delivered the prisoners to the captain of the guard: but Paul was suffered to dwell by himself with a soldier that kept him.

17 And it came to pass, that after three days Paul called the chief of the Jews together: and when they were come together, he said unto them, Men and brethren, though I have committed nothing against the people, or customs of our fathers, yet was I delivered prisoner from Jerusalem into the hands of the Romans. 18 Who, when they had examined me, would have let me go, because there was no cause of death in me. 19 But when the Jews spake against it, I was constrained to appeal unto Cæsar; not that I had ought to accuse my nation of. 20 For this cause therefore have I called for you, to see you, and to speak with you: because that for the hope of Israel I am bound with this chain. 21 And they said unto him, We neither received letters out of Judæa concerning thee, neither any of the brethren that came shewed or spake any harm of thee. 22 But we desire to hear of thee what thou thinkest: for as concerning this sect, we know that every where it is spoken against. 23 And when they had appointed him a day, there came many to him into his lodging; to whom he expounded and testified the kingdom of God, persuading them concerning Jesus, both out of the law of Moses, and out of the prophets, from morning till evening. 24 And some believed the things which were spoken, and some believed not. 25 And when they agreed not among themselves, they departed, after that Paul had spoken one word, Well spake the Holy Ghost by Esaias the prophet unto our fathers, 26 Saying, Go unto this people, and say, Hearing ye shall hear, and shall not understand; and seeing ye shall see, and not perceive: 27 For the heart of this people is waxed gross, and their ears are dull of hearing, and their eyes have they closed; lest they should see with their eyes, and hear with their ears, and understand with their heart, and should be converted, and I should heal them. 28 Be it known therefore unto you, that the salvation of God is sent unto the Gentiles, and that they will hear it. 29 And when he had said these words, the Jews departed, and had great reasoning among themselves.

30 And Paul dwelt two whole years in his own hired house, and received all that came in unto him, 31 Preaching the kingdom of God, and teaching those things which concern the Lord Jesus Christ, with all confidence, no man forbidding him.