1 Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?

3 Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

4 Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

5 Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

6 Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.

7 Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

8 Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.

9 Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

10 Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

11 Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

12 Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

13 Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

14 Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

15 Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

16 Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.

17 Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

18 De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

19 Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

20 Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

21 Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.

22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

23 Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.

24 Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

25 Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?

26 Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.

27 Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.

28 Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

29 Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

30 Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

31 Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.

1 But now they that are younger than I have me in derision, whose fathers I would have disdained to have set with the dogs of my flock. 2 Yea, whereto might the strength of their hands profit me, in whom old age was perished? 3 For want and famine they were solitary; fleeing into the wilderness in former time desolate and waste. 4 Who cut up mallows by the bushes, and juniper roots for their meat. 5 They were driven forth from among men, (they cried after them as after a thief;) 6 To dwell in the clifts of the valleys, in caves of the earth, and in the rocks. 7 Among the bushes they brayed; under the nettles they were gathered together. 8 They were children of fools, yea, children of base men: they were viler than the earth. 9 And now am I their song, yea, I am their byword. 10 They abhor me, they flee far from me, and spare not to spit in my face. 11 Because he hath loosed my cord, and afflicted me, they have also let loose the bridle before me. 12 Upon my right hand rise the youth; they push away my feet, and they raise up against me the ways of their destruction. 13 They mar my path, they set forward my calamity, they have no helper. 14 They came upon me as a wide breaking in of waters: in the desolation they rolled themselves upon me.

15 Terrors are turned upon me: they pursue my soul as the wind: and my welfare passeth away as a cloud. 16 And now my soul is poured out upon me; the days of affliction have taken hold upon me. 17 My bones are pierced in me in the night season: and my sinews take no rest. 18 By the great force of my disease is my garment changed: it bindeth me about as the collar of my coat. 19 He hath cast me into the mire, and I am become like dust and ashes. 20 I cry unto thee, and thou dost not hear me: I stand up, and thou regardest me not. 21 Thou art become cruel to me: with thy strong hand thou opposest thyself against me. 22 Thou liftest me up to the wind; thou causest me to ride upon it, and dissolvest my substance. 23 For I know that thou wilt bring me to death, and to the house appointed for all living. 24 Howbeit he will not stretch out his hand to the grave, though they cry in his destruction. 25 Did not I weep for him that was in trouble? was not my soul grieved for the poor? 26 When I looked for good, then evil came unto me: and when I waited for light, there came darkness. 27 My bowels boiled, and rested not: the days of affliction prevented me. 28 I went mourning without the sun: I stood up, and I cried in the congregation. 29 I am a brother to dragons, and a companion to owls. 30 My skin is black upon me, and my bones are burned with heat. 31 My harp also is turned to mourning, and my organ into the voice of them that weep.