1 Am hotărît dar în mine, să nu mă întorc la voi cu întristare.

2 Căci, dacă vă întristez, dela cine să mă aştept la bucurie, dacă nu dela cel întristat de mine?

3 Şi v'am scris cum v'am scris, ca, la venirea mea, să n'am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; şi sînt încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor.

4 V'am scris cu multă mîhnire, şi strîngere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrămi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare, pe care o am faţă de voi.

5 Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m'a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult.

6 Este destul pentru omul acesta pedeapsa, care i -a fost dată de cei mai mulţi;

7 aşa că acum, este mai bine să -l iertaţi, şi să -l mîngăiaţi, ca să nu fie doborît de prea multă mîhnire.

8 De aceea, vă rog, să vă arătaţi iarăş dragostea faţă de el;

9 căci v'am scris şi cu gîndul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sînteţi ascultători în totul.

10 Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu, -dacă am iertat ceva-am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos,

11 ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un cîştig dela noi; căci nu sîntem în neştiinţă despre planurile lui.

12 Cînd am ajuns la Troa pentru Evanghelia lui Hristos, măcar că mi se deschisese acolo o uşă în Domnul,

13 n'am avut linişte în duhul meu, fiindcă n'am găsit pe fratele meu Tit; de aceea, mi-am luat ziua bună dela fraţi, şi am plecat în Macedonia.

14 Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspîndeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.

15 În adevăr, noi sîntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sînt pe calea mîntuirii şi printre cei ce sînt pe calea pierzării:

16 pentru aceştia, o mireasmă dela moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă dela viaţă spre viaţă. Şi cine este deajuns pentru aceste lucruri?

17 Căci noi nu stricăm Cuvîntul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.

1 Mais j'avais résolu en moi-même de ne revenir point chez vous avec tristesse.

2 Car si je vous attriste, qui est-ce qui me réjouira, à moins que ce ne soit celui que j'aurai moi-même affligé?

3 Et je vous ai même écrit ceci, afin que quand j'arriverai, je n'aie point de tristesse de la part de ceux de qui je devais recevoir de la joie, m'assurant de vous tous que ma joie est celle de vous tous.

4 car je vous ai écrit dans une grande affliction et angoisse de cœur, avec beaucoup de larmes; non afin que vous fussiez attristés, mais afin que vous connussiez la charité toute particulière que j'ai pour vous.

5 Que si quelqu'un été cause de cette tristesse, ce n'est pas moi [seul] qu'il a affligé, mais en quelque sorte (afin que je ne le surcharge point) c'est vous tous [qu'il a attristés].

6 C'est assez pour un tel [homme], de cette censure [qui lui a été faite] par plusieurs.

7 De sorte que vous devez plutôt lui faire grâce, et le consoler; afin qu'un tel homme ne soit point accablé par une trop grande tristesse.

8 C'est pourquoi je vous prie de ratifier envers lui votre charité.

9 Car c'est aussi pour cela que je vous ai écrit, afin de vous éprouver, et de connaître si vous êtes obéissants en toutes choses.

10 Or à celui à qui vous pardonnez quelque chose, je pardonne aussi : car de ma part aussi si j'ai pardonné quelque chose à celui à qui j'ai pardonné, je l'ai fait à cause de vous, devant la face de Christ.

11 Afin que Satan n'ait pas le dessus sur nous : car nous n'ignorons pas ses machinations.

12 Au reste, étant venu à Troas pour l'Évangile de Christ, quoique la porte m'y fût ouverte par le Seigneur,

13 Je n'ai pourtant point eu de relâche en mon esprit, parce que je n'ai pas trouvé Tite mon frère; mais ayant pris congé d'eux, je m'en suis venu en Macédoine.

14 Or grâces [soient rendues] à Dieu, qui nous fait toujours triompher en Christ, et qui manifeste par nous l'odeur de sa connaissance en tous lieux.

15 Car nous sommes la bonne odeur de Christ [de la part de] Dieu, en ceux qui sont sauvés, et en ceux qui périssent :

16 A ceux-ci, une odeur mortelle qui les tue; et à ceux-là, une odeur vivifiante qui les conduit à la vie. Mais qui est suffisant pour ces choses?

17 Car nous ne falsifions pas la parole de Dieu, comme font plusieurs; mais nous parlons de Christ avec sincérité, comme de la part de Dieu, et devant Dieu.