1 Iată cuvintele pe cari le -a spus Moise întregului Israel, dincoace de Iordan, în pustie, într'o cîmpie, faţă în faţă cu Suf, între Paran, Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab.

2 (Dela Horeb pînă la Cades-Barnea, pe drumul care duce la muntele Seir, este o depărtare de unsprezece zile).

3 În al patruzecilea an, în luna unsprezecea, în ziua întîi a lunii, Moise a vorbit copiilor lui Israel şi le -a spus tot ce -i poruncise Domnul să le spună.

4 Aceasta era după ce a bătut pe Sihon, împăratul Amoriţilor, care locuia la Hesbon, şi pe Og, împăratul Basanului, care locuia la Aştarot şi la Edrei.

5 Dincoace de Iordan, în ţara Moabului, Moise a început să lămurească legea aceasta şi a zis:

6 Domnul, Dumnezeul nostru, ne -a vorbit la Horeb, zicînd: ,,Aţi locuit destulă vreme în muntele acesta.

7 Întoarceţi-vă, şi plecaţi; duceţi-vă la muntele Amoriţilor şi în toate împrejurimile: în cîmpie, pe munte, în vale, în partea de miază-zi, pe ţărmul mării, în ţara Cananiţilor şi în Liban, pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat.

8 Vedeţi, v'am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpînire ţara pe care domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.``

9 În vremea aceea, v'am spus: ,,Eu nu văpot purta singur.

10 Domnul, Dumnezeul vostru, v'a înmulţit, şi azi sînteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului.

11 Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, să vă mărească de o mie de ori pe atît, şi să vă binecuvinteze, după cum a făgăduit!

12 Cum aş putea să port eu singur pricinile voastre, povara voastră şi certurile voastre?

13 Luaţi din seminţiile voastre nişte bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi cunoscuţi, şi -i voi pune în fruntea voastră.``

14 Voi mi-aţi răspuns, şi aţi zis: ,,Ceea ce spui tu să facem este un lucru bun.``

15 Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci, şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre.

16 Am dat, în acelaş timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: ,,Să ascultaţi pe fraţii voştri, şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul.

17 Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi cînd veţi găsi o pricină prea grea, s'o aduceţi înaintea mea, ca s'o aud.``

18 Aşa v'am poruncit, în vremea aceea, tot ce aveaţi de făcut.

19 Am plecat din Horeb, şi am străbătut toată pustia aceea mare şi grozavă pe care aţi văzut -o; am luat drumul care duce în muntele Amoriţilor, cum ne poruncise Domnul, Dumnezeul nostru, şi am ajuns la Cades-Barnea.

20 Şi eu v'am zis: ,,Aţi ajuns la muntele Amoriţilor pe care ni -l dă Domnul, Dumnezeul nostru.

21 Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia -o în stăpînire, cum ţi -a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme, şi nu te înspăimînta.``

22 Voi v'aţi apropiat cu toţii de mine, şi aţi zis: ,,Să trimetem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara, şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în cari vom ajunge.``

23 Părerea aceasta mi s'a părut bună; şi am luat doisprezece oameni dintre voi, cîte un om de fiecare seminţie.

24 Ei au plecat, au trecut muntele, şi au ajuns pînă la valea Eşcol, şi au iscodit ţara.

25 Au luat în mîni din roadele ţării şi ni le-au adus; ne-au făcut o dare de seamă, şi au zis: ,,Bună ţară ne dă Domnul, Dumnezeul nostru.``

26 Dar voi n'aţi vrut să vă suiţi în ea, şi v'aţi răsvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului vostru.

27 Aţi cîrtit în corturile voastre, şi aţi zis: ,,Pentrucă ne urăşte, de aceea ne -a scos Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mînile Amoriţilor şi să ne nimicească.

28 Unde să ne suim? Fraţii noştri ne-au muiat inima, zicînd: ,,Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decît noi; cetăţile sînt mari şi întărite pînă la cer; ba încă, am văzut acolo şi copii de ai lui Anac.``

29 Eu v'am zis: ,,Nu vă spăimîntaţi, şi nu vă fie frică de ei.

30 Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta El însuş pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi subt ochii voştri în Egipt.

31 Apoi în pustie, ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău, te -a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut pînă la sosirea voastră în locul acesta.``

32 Cu toate acestea, voi n'aţi avut încredere în Domnul, Dumnezeul vostru,

33 care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într'un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuiaţi să mergeţi, şi ziua într'un nor.

34 Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S'a mîniat, şi a jurat, zicînd:

35 ,,Niciunul din bărbaţii cari fac parte din acest neam rău nu va vedea ţara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinţilor voştri,

36 afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, şi ţara în care a mers, o voi da lui şi copiilor lui, pentrucă a urmat în totul calea Domnului.``

37 Domnul S'a mîniat şi pe mine, din pricina voastră, şi a zis: ,,Nici tu nu vei intra în ea.

38 Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea; întăreşte -l, căci el va pune pe Israel în stăpînirea ţării aceleia.

39 Şi pruncii voştri, despre cari aţi zis: ,,Vor fi de jaf!`` şi fiii voştri, cari nu cunosc azi nici binele nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le -o voi da, şi ei o vor stăpîni.

40 Dar voi, întoarceţi-vă înapoi, şi plecaţi în pustie, în spre marea Roşie.``

41 Voi aţi răspuns, şi mi-aţi zis: ,,Am păcătuit împotriva Domnului; ne vom sui şi ne vom bate, cum ne -a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru.`` Şi v'aţi încins fiecare armele, şi v'aţi încumetat să vă suiţi pe munte.

42 Domnul mi -a zis: ,,Spune-le: ,Nu vă suiţi şi nu vă luptaţi, căci Eu nu sînt în mijlocul vostru; nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.``

43 Eu v'am spus, dar n'aţi ascultat; ci v'aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului, şi v'aţi suit semeţi pe munte.

44 Atunci Amoriţii, cari locuiesc pe muntele acesta, v'au ieşit înainte, şi v'au urmărit ca albinele; v'au bătut din Seir, pînă la Horma.

45 La întoarcerea voastră, aţi plîns înaintea Domnului; dar Domnul nu v'a ascultat glasul, şi n'a luat aminte la voi.

46 Şi aşa aţi rămas la Cades, unde aţi stat multă vreme.

1 Ce sont ici les paroles que Moïse dit à tout Israël deçà le Jourdain au désert, dans la campagne, qui est vis à vis de la mer Rouge, entre Paran, et Tophel, et Laban, et Hatséroth, et Dizahab.

2 Il y a onze journées depuis Horeb, par le chemin de la montagne de Séhir, jusqu'à Kadès-Barné.

3 Or il arriva en la quarantième année, au premier jour de l'onzième mois, que Moïse parla aux enfants d'Israël selon tout ce que l'Eternel lui avait commandé de leur dire.

4 Après qu'il eut défait Sihon, Roi des Amorrhéens, qui demeurait à Hesbon; et Hog, Roi de Basan, qui demeurait à Hastaroth [et] à Edréhi.

5 Moïse [donc] commença à déclarer cette loi deçà le Jourdain, dans le pays de Moab, en disant :

6 L'Eternel notre Dieu nous parla en Horeb, en disant : Vous avez assez demeuré en cette montagne.

7 Tournez, et partez, et allez vers la montagne des Amorrhéens, et dans tous les lieux circonvoisins, en la campagne, à la montagne, et en la plaine, et vers le Midi, et sur le rivage de la mer, au pays des Cananéens, et au Liban jusqu'au grand fleuve, le fleuve d'Euphrate.

8 Regardez, j'ai mis devant vous le pays, entrez et possédez le pays que l'Eternel a juré à vos pères, Abraham, Isaac et Jacob, de leur donner, et à leur postérité après eux.

9 Et je vous parlai en ce temps-là, et vous dis : Je ne puis pas vous porter moi seul.

10 L'Eternel votre Dieu vous a multipliés, et vous voici aujourd'hui comme les étoiles du ciel, par le grand nombre que vous êtes.

11 Que l'Eternel le Dieu de vos pères vous fasse croître mille fois au delà de ce que vous êtes, et vous bénisse, comme il vous l'a dit.

12 Comment porterais-je moi seul vos chagrins, vos charges, et vos procès?

13 Prenez-vous de vos Tribus des gens sages et habiles, et connus, et je vous les établirai pour chefs.

14 Et vous me répondîtes et dîtes : Il est bon de faire ce que tu as dit.

15 Alors je pris des chefs de vos Tribus, des hommes sages et connus, et je les établis chefs sur vous, gouverneurs sur milliers, et sur centaines, sur cinquantaines et sur dizaines, et officiers selon vos Tribus.

16 Puis je commandai en ce temps-là à vos juges, en disant : Ecoutez [les différends qui seront] entre vos frères, et jugez droitement entre l'homme et son frère, et entre l'étranger qui est avec lui.

17 Vous n'aurez point d'égard à l'apparence de la personne en jugement; vous entendrez autant le petit que le grand; vous ne craindrez personne, car le jugement est à Dieu; et vous ferez venir devant moi la cause qui sera trop difficile pour vous, et je l'entendrai.

18 Et en ce temps-là je vous ordonnai toutes les choses que vous auriez à faire.

19 Puis nous partîmes d'Horeb, et nous marchâmes dans tout ce grand et affreux désert que vous avez vu, par le chemin de la montagne des Amorrhéens, ainsi que l'Eternel notre Dieu nous avait commandé, et nous vînmes jusqu'à Kadès-barné.

20 Alors je vous dis : Vous êtes arrivés jusqu'à la montagne des Amorrhéens, laquelle l'Eternel notre Dieu nous donne.

21 Regarde, l'Eternel ton Dieu met devant toi le pays, monte et le possède, selon que l'Eternel le Dieu de tes pères t'a dit : Ne crains point, et ne t'effraie point.

22 Et vous vîntes tous vers moi, et dîtes : Envoyons devant nous des hommes, pour reconnaître le pays, et qui nous rapportent des nouvelles du chemin par lequel nous [devrons] monter, et des villes où nous devrons aller.

23 Et ce discours me sembla bon, de sorte que je pris douze hommes d'entre vous, [savoir] un homme de chaque Tribu.

24 Et ils se mirent en chemin, et étant montés en la montagne ils vinrent jusqu'au torrent d'Escol, et reconnurent le pays.

25 Et ils prirent en leurs mains du fruit du pays, et ils nous l'apportèrent; ils nous donnèrent des nouvelles, et nous dirent : Le pays que l'Eternel, notre Dieu nous donne, est bon.

26 Mais vous refusâtes d'y monter, et vous fûtes rebelles au commandement de l'Eternel votre Dieu.

27 Et vous murmurâtes dans vos tentes, en disant : Parce que l'Eternel nous haïssait il nous a fait sortir du pays d'Egypte, afin de nous livrer entre les mains des Amorrhéens pour nous exterminer.

28 Où monterions-nous? Nos frères nous ont fait fondre le cœur, en disant : Le peuple est plus grand que nous, et de plus haute taille; les villes sont grandes et closes jusques au ciel; et même nous avons vu là les enfants des Hanakins.

29 Mais je vous dis : N'ayez point de peur, et ne les craignez point.

30 L'Eternel votre Dieu qui marche devant vous, lui-même combattra pour vous, selon tout ce que vous avez vu qu'il a fait pour vous en Egypte;

31 Et au désert, où tu as vu de quelle manière l'Eternel ton Dieu t'a porté, comme un homme porterait son fils, dans tout le chemin où vous avez marché, jusqu'à ce que vous soyez arrivés en ce lieu-ci.

32 Mais malgré cela vous ne crûtes point encore en l'Eternel votre Dieu;

33 Qui marchait devant vous dans le chemin, afin de vous chercher un lieu pour camper, marchant de nuit dans la colonne de feu, pour vous éclairer dans le chemin par lequel vous deviez marcher ; et de jour, dans la nuée.

34 Et l'Eternel ouït la voix de vos paroles, et se mit en grande colère, et jura, disant :

35 Si aucun des hommes de cette méchante génération voit ce bon pays que j'ai juré de donner à vos pères.

36 Sinon Caleb, fils de Jéphunné; lui le verra, et je lui donnerai à lui et à ses enfants le pays sur lequel il a marché, parce qu'il a persévéré à suivre l'Eternel.

37 Même l'Eternel s'est mis en colère contre moi à cause de vous, disant : Et toi aussi tu n'y entreras pas.

38 Josué, fils de Nun, qui te sert, y entrera; fortifie-le, car c'est lui qui mettra les enfants d'Israël en possession de ce pays.

39 Et vos petits enfants, desquels vous avez dit qu'ils seront en proie; vos enfants, [dis-je], qui aujourd'hui ne savent pas ce que c'est que le bien ou le mal; ceux-là y entreront, et je leur donnerai ce pays, et ils le posséderont.

40 Mais vous, retournez vous-en en arrière, et allez dans le désert par le chemin de la mer Rouge.

41 Et vous répondîtes, et me dîtes : Nous avons péché contre l'Eternel; nous monterons et nous combattrons, comme l'Eternel, notre Dieu nous a commandé; et ayant pris chacun vos armes, vous entreprîtes de monter sur la montagne.

42 Et l'Eternel me dit : Dis-leur : Ne montez point, et ne combattez point (car je ne suis point au milieu de vous) afin que vous ne soyez point battus par vos ennemis.

43 Ce que je vous rapportai, mais vous ne m'écoutâtes point, et vous vous rebellâtes contre le commandement de l'Eternel, et vous fûtes orgueilleux, et montâtes sur la montagne.

44 Et l'Amorrhéen, qui demeurait sur cette montagne, sortit contre vous, et vous poursuivit, comme font les abeilles, et vous battit depuis Séhir jusqu'à Horma.

45 Et étant retournés vous pleurâtes devant l'Eternel,; mais l'Eternel n'écouta point votre voix, et ne vous prêta point l'oreille.

46 Ainsi vous demeurâtes en Kadès plusieurs jours, selon les jours que vous y aviez demeuré.