1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
2 ,,Spune copiilor lui Israel să se întoarcă, şi să tăbărască înaintea Pihahirotului, între Migdol şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon: în dreptul locului acestuia să tăbărîţi, lîngă mare.
3 Faraon va zice despre copiii lui Israel: ,S'au rătăcit prin ţară; îi închide pustia.`
4 Eu voi împietri inima lui Faraon, şi -i va urmări; dar Faraon şi toată oastea lui vor face să se arate slava Mea, şi Egiptenii vor şti că Eu sînt Domnul.`` Copiii lui Israel au făcut aşa.
5 S'a dat de ştire împăratului Egiptului că poporul a luat fuga. Atunci inima lui Faraon şi inima slujitorilor lui s'a schimbat faţă de popor. Ei au zis: ,,Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?``
6 Faraon şi -a pregătit carul de război, şi şi -a luat oamenii de război cu el.
7 A luat şase sute de cară de luptă cu oameni aleşi, şi toate carăle Egiptului; în toate erau luptători.
8 Domnul a împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, şi Faraon a urmărit pe copiii lui Israel. Copiii lui Israel ieşiseră gata de luptă.
9 Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii, carăle lui Faraon, călăreţii lui şi oştirea lui, i-au ajuns tocmai cînd erau tăbărîţi lîngă mare lîngă Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon.
10 Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii, şi iată că Egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s'au spăimîntat foarte tare, şi au strigat către Domnul după ajutor.
11 Ei au zis lui Moise: ,,Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt?
12 Nu-ţi spuneam noi în Egipt: ,Lasă-ne să slujim ca robi Egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi Egiptenilor decît să murim în pustie?``
13 Moise a răspuns poporului: ,,Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea, pe care v'o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe Egiptenii aceştia, pe care -i vedeţi azi, nu -i veţi mai vedea niciodată.
14 Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.``
15 Domnul a zis lui Moise: ,,Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.
16 Tu, ridică-ţi toiagul, întinde ţi mîna spre mare, şi despică -o; şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat.
17 Eu voi împietri inima Egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi Faraon şi toată oastea lui, carăle şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.
18 Şi vor şti Egiptenii că Eu sînt Domnul cînd Faraon, carăle şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.``
19 Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi -a schimbat locul, şi a mers înapoia lor, şi stîlpul de nor care mergea înaintea lor, şi -a schimbat locul, şi a stat înapoia lor.
20 El s'a aşezat între tabăra Egiptenilor şi tabăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s'au apropiat una de alta.
21 Moise şi -a întins mîna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr'un vînt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s'au despărţit în două.
22 Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stînga lor.
23 Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii lui Faraon, carăle şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării.
24 În straja dimineţii, Domnul, din stîlpul de foc şi de nor, S'a uitat spre tabăra Egiptenilor, şi a aruncat învălmăşala în tabăra Egiptenilor.
25 A scos roatele carălor şi le -a îngreuiat mersul. Egiptenii au zis atunci: ,,Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva Egiptenilor.``
26 Domnul a zis lui Moise: ,,Întinde-ţi mîna spre mare; şi apele au să se întoarcă peste Egipteni, peste carăle lor şi peste călăreţii lor.``
27 Moise şi -a întins mîna spre mare. Şi în spre dimineaţă, marea şi -a luat iarăş repeziciunea cursului, şi la apropierea ei Egiptenii au luat -o la fugă; dar Domnul a năpustit pe Egipteni în mijlocul mării.
28 Apele s'au întors, şi au acoperit carăle, călăreţii şi toată oastea lui Faraon, cari intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n'a scăpat.
29 Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stînga lor.
30 În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mîna Egiptenilor; şi Israel a văzut pe Egipteni morţi pe ţărmul mării.
31 Israel a văzut mîna puternică, pe care o îndreptase Domnul împotriva Egiptenilor. Şi poporul s'a temut de Domnul, şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.
1 Et l'Eternel parla à Moïse, en disant :
2 Parle aux enfants d'Israël; [et leur dis], qu'ils se détournent, et qu'ils se campent devant Pi-Hahiroth, entre Migdol et la mer, vis-à-vis de Bahal-Tsépnon; vous camperez vis-à-vis de ce [lieu-là] près de la mer.
3 Alors Pharaon dira des enfants d'Israël : ils sont embarrassés dans le pays, le désert les a enfermés.
4 Et j'endurcirai le cœur de Pharaon, et il vous poursuivra; ainsi je serai glorifié en Pharaon, et en toute son armée, et les Egyptiens sauront que je suis l'Eternel; et ils firent ainsi.
5 Or on avait rapporté au Roi d'Egypte que le peuple s'enfuyait, et le cœur de Pharaon et de ses serviteurs fut changé à l'égard du peuple, et ils dirent : qu'[est-ce que] nous avons fait, que nous ayons laissé aller Israël, en sorte qu'il ne nous servira plus?
6 Alors il fit atteler son chariot, et il prit son peuple avec soi.
7 Il prit donc six cents chariots d'élite, et tous les chariots d'Egypte; et il y avait des Capitaines sur tout cela.
8 Et l'Eternel endurcit le cœur de Pharaon Roi d'Egypte, qui poursuivit les enfants d'Israël. Or les enfants d'Israël étaient sortis à main levée.
9 Les Egyptiens donc les poursuivirent; et tous les chevaux des chariots de Pharaon, ses gens de cheval, et son armée les atteignirent comme ils étaient campés près de la mer, vers Pi-Hahiroth vis-à-vis de Bahal-Tséphon.
10 Et lorsque Pharaon se fut approché, les enfants d'Israël levèrent leurs yeux, et voici, les Egyptiens marchaient après eux, et les enfants d'Israël eurent une fort grande peur, et crièrent à l'Eternel.
11 Et dirent à Moïse : est-ce qu'il n'y avait pas de sépulcres en Egypte, que tu nous aies emmenés pour mourir au désert? Qu'est-ce que tu nous as fait de nous avoir fait sortir d'Egypte?
12 N'est-ce pas ce que nous te disions en Egypte, disant : retire-toi de nous, et que nous servions les Egyptiens? Car il vaut mieux que nous les servions, que si nous mourions au désert.
13 Et Moïse dit au peuple : ne craignez point, arrêtez-vous, et voyez la délivrance de l'Eternel, laquelle il vous donnera aujourd'hui; car pour les Egyptiens que vous avez vus aujourd'hui, vous ne les verrez plus.
14 L'Eternel combattra pour vous, et vous demeurerez tranquilles.
15 Or l'Eternel avait dit à Moïse : que cries-tu à moi? Parle aux enfants d'Israël, qu'ils mArchent.
16 Et toi, élève ta verge, et étends ta main sur la mer, et la fends, et que les enfants d'Israël entrent au milieu de la mer à sec.
17 Et quant à moi, voici, je m'en vais endurcir le cœur des Egyptiens, afin qu'ils entrent après eux; et je serai glorifié en Pharaon, et en toute son armée, en ses chariots et en ses gens de cheval.
18 Et les Egyptiens sauront que je suis l'Eternel, quand j'aurai été glorifié en Pharaon, en ses chariots, et en ses gens de cheval.
19 Et l'Ange de Dieu qui allait devant le camp d'Israël, partit, et s'en alla derrière eux; et la colonne de nuée partit de devant eux, et se tint derrière eux :
20 Et elle vint entre le camp des Egyptiens et le camp d'Israël; et elle était aux uns une nuée et une obscurité, et pour les autres, elle les éclairait la nuit ; et l'un [des camps] n'approcha point de l'autre durant toute la nuit.
21 Or Moïse avait étendu sa main sur la mer ; et l'Eternel fit reculer la mer toute la nuit par un vent d'Orient fort véhément, et mit la mer à sec, et les eaux se fendirent.
22 Et les enfants d'Israël entrèrent au milieu de la mer au sec, et les eaux leur servaient de mur à droite et à gauche.
23 Et les Egyptiens les poursuivirent; et ils entrèrent après eux au milieu de la mer, [savoir] tous les chevaux de Pharaon, ses chariots, et ses gens de cheval.
24 Mais il arriva que sur la veille du matin, l'Eternel étant dans la colonne de feu et dans la nuée, regarda le camp des Egyptiens, et le mit en déroute.
25 Il ôta les roues de ses chariots, et fit qu'on les menait bien pesamment. Alors les Egyptiens dirent : fuyons de devant les Israélites, car l'Eternel combat pour eux contre les Egyptiens.
26 Et l'Eternel dit à Moïse : étends ta main sur la mer, et les eaux retourneront sur les Egyptiens, sur leurs chariots, et sur leurs gens de cheval.
27 Moïse donc étendit sa main sur la mer, et la mer reprit son impétuosité comme le matin venait; et les Egyptiens s'enfuyant rencontrèrent la mer [qui s'était rejointe]; et ainsi l'Eternel jeta les Egyptiens au milieu de la mer.
28 Car les eaux retournèrent et couvrirent les chariots et les gens de cheval de toute l'armée de Pharaon, qui étaient entrés après les Israélites dans la mer, et il n'en resta pas un seul.
29 Mais les enfants d'Israël marchèrent au milieu de la mer à sec; et les eaux leur servaient de mur à droite et à gauche.
30 Ainsi l'Eternel délivra en ce jour-là Israël de la main des Egyptiens; et Israël vit sur le bord de la mer les Egyptiens morts.
31 Israël vit donc la grande puissance que l'Eternel avait déployée contre les Egyptiens; et le peuple craignit l'Eternel, et ils crurent en l'Eternel, et à Moïse son serviteur.