1 Atunci Moise şi copiii lui Israel au cîntat Domnului cîntarea aceasta. Ei au zis: ,,Voi cînta Domnului, căci Şi -a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.
2 Domnul este tăria mea şi temeiul cîntărilor mele de laudă: El m'a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.
3 Domnul este un războinic viteaz: Numele Lui este Domnul.
4 El a aruncat în mare carăle lui Faraon şi oastea lui; Luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în marea Roşie.
5 I-au acoperit valurile, Şi s'au pogorît în fundul apelor, ca o piatră.
6 Dreapta Ta, Doamne, şi -a făcut vestită tăria; Mîna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi.
7 Prin mărimea măreţiei Tale, Tu trînteşti la pămînt pe vrăjmaşii Tăi; Îţi deslănţuieşti mînia, Şi ea -i mistuie ca pe o trestie.
8 La suflarea nărilor Tale, s'au îngrămădit apele, S'au ridicat talazurile ca un zid, Şi s'au închegat valurile în mijlocul mării.
9 Vrăjmaşul zicea: ,,Îi voi urmări, îi voi ajunge, Voi împărţi prada de război; Îmi voi răzbuna pe ei, Voi scoate sabia, şi -i voi nimici cu mîna mea!``
10 Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta: Şi marea i -a acoperit; Ca plumbul s'au afundat În adîncimea apelor.
11 Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, Bogat în fapte de laudă, Şi făcător de minuni?
12 Tu Ţi-ai întins mîna dreaptă: Şi i -a înghiţit pămîntul.
13 Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit, Şi ai izbăvit pe poporul acesta; Iar prin puterea Ta îl îndrepţi Spre locaşul sfinţeniei Tale.
14 Popoarele vor afla lucrul acesta, şi se vor cutremura: Apucă groaza pe Filisteni,
15 Se înspăimîntă căpeteniile Edomului, Şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab; Toţi locuitorii Canaanului leşină dela inimă.
16 Îi va apuca teama şi spaima; Iar văzînd măreţia braţului Tău, Vor sta muţi ca o piatră, Pînă va trece poporul Tău, Doamne! Pînă va trece Poporul, pe care Ţi l-ai răscumpărat.
17 Tu îi vei aduce şi -i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, În locul, pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, La Templul, pe care mînile Tale l-au întemeiat, Doamne!
18 Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci.
19 Căci caii lui Faraon, carăle şi călăreţii lui au intrat în mare, Şi Domnul a adus peste ei apele mării; Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.``
20 Maria, proorociţa, sora lui Aaron, a luat în mînă o timpană, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucînd.
21 Maria răspundea copiilor lui Israel:
22 Moise a pornit pe Israel dela marea Roşie. Au apucat înspre pustia Şur; şi, după trei zile de mers în pustie, n'au găsit apă.
23 Au ajuns la Mara; dar n'au putut să bea apă din Mara, pentrucă era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune).
24 Poporul a cîrtit împotriva lui Moise, zicînd: ,,Ce avem să bem?``
25 Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i -a arătat un lemn, pe care l -a aruncat în apă. Şi apa s'a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l -a pus la încercare.
26 El a zis: ,,Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui, şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu cari am lovit pe Egipteni; căci Eu sînt Domnul, care te vindecă.``
27 Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărît acolo, lîngă apă.
1 Alors Moïse, et les enfants d'Israël chantèrent ce cantique à l'Eternel, et dirent : je chanterai à l'Eternel, car il s'est hautement élevé; il a jeté dans la mer le cheval et celui qui le monte.
2 L'Eternel est ma force et [ma] louange, et il a été mon Sauveur, mon [Dieu] Fort. Je lui dresserai un Tabernacle; c'est le Dieu de mon père, je l'exalterai.
3 L'Eternel est un vaillant guerrier, son nom est l'Eternel.
4 Il a jeté dans la mer les chariots de Pharaon, et son armée; l'élite de ses Capitaines a été submergée dans la mer rouge.
5 Les gouffres les ont couverts, ils sont descendus au fond [des eaux] comme une pierre.
6 Ta dextre, ô Eternel! s'est montrée magnifique en force; ta dextre, ô Eternel! a froissé l'ennemi.
7 Tu as ruiné par la grandeur de ta Majesté ceux qui s'élevaient contre toi; tu as lâché ta colère, et elle les a consumés comme du chaume.
8 Par le souffle de tes narines les eaux ont été amoncelées; les eaux courantes se sont arrêtées comme un monceau; les gouffres ont été gelés au milieu de la mer.
9 L'ennemi disait : je poursuivrai, j'atteindrai, je partagerai le butin, mon âme sera assouvie d'eux, je dégainerai mon épée, ma main les détruira.
10 Tu as soufflé de ton vent, la mer les a couverts; ils ont été enfoncés comme du plomb dans les eaux magnifiques.
11 Qui est comme toi entre les Forts, ô Eternel! Qui est comme toi, magnifique en sainteté, digne d'être révéré et célébré, faisant des choses merveilleuses?
12 Tu as étendu ta dextre, la terre les a engloutis.
13 Tu as conduit par ta miséricorde ce peuple que tu as racheté; tu l'as conduit par ta force à la demeure de ta sainteté.
14 Les peuples l'ont entendu, et ils en ont tremblé; la douleur a saisi les habitants de la Palestine.
15 Alors les Princes d'Edom seront troublés, et le tremblement saisira les forts de Moab, tous les habitants de Chanaan se fondront.
16 La frayeur et l'épouvante tomberont sur eux; ils seront rendus stupides comme une pierre, par la grandeur de ton bras, jusqu'à ce que ton peuple, ô Eternel! soit passé; jusqu'à ce que ce peuple que tu as acquis, soit passé.
17 Tu les introduiras et les planteras sur la montagne de ton héritage, au lieu [que] tu as préparé pour ta demeure ô Eternel! au Sanctuaire, ô Seigneur! que tes mains ont établi.
18 L'Eternel régnera à jamais et à perpétuité.
19 Car le cheval de Pharaon est entré dans la mer avec son chariot et ses gens de cheval, et l'Eternel a fait retourner sur eux les eaux de la mer, mais les enfants d'Israël ont marché à sec au milieu de la mer.
20 Et Marie la Prophétesse, sœur d'Aaron, prit un tambour en sa main, et toutes les femmes sortirent après elle, avec des tambours et des flûtes.
21 Et Marie leur répondait : chantez à l'Eternel, car il s'est hautement élevé; il a jeté dans la mer le cheval et celui qui le montait.
22 Après cela Moïse fit partir les Israélites de la mer rouge, et ils tirèrent vers le désert de Sur, et ayant marché trois jours par le désert, ils ne trouvaient point d'eau.
23 De là ils vinrent à Mara, mais ils ne pouvaient point boire des eaux de Mara, parce qu'elles étaient amères; c'est pourquoi ce lieu fut appelé Mara.
24 Et le peuple murmura contre Moïse, en disant : que boirons-nous?
25 Et [Moïse] cria à l'Eternel; et l'Eternel lui enseigna un certain bois, qu'il jeta dans les eaux; et les eaux devinrent douces. Il lui proposa là une ordonnance et une loi, et il l'éprouva là;
26 Et lui dit : Si tu écoutes attentivement la voix de l'Eternel ton Dieu; si tu fais ce qui [est] droit devant lui; si tu prêtes l'oreille à ses commandements; si tu gardes toutes ses ordonnances; je ne ferai venir sur toi aucune des infirmités que j'ai fait venir sur l'Egypte; car je suis l'Eternel qui te guérit.
27 Puis ils vinrent à Elim, où il y avait douze fontaines d'eau, et soixante et dix palmes; et ils se campèrent là auprès des eaux.