1 Iefta, Galaaditul, era un om viteaz. El era fiul unei curve. Galaad născuse pe Iefta.

2 Nevasta lui Galaad i -a născut fii, cari, făcîndu-se mari, au izgonit pe Iefta, şi i-au zis: ,,Tu nu vei avea moştenire în casa tatălui nostru, căci eşti fiul unei alte femei.``

3 Şi Iefta a fugit de la fraţii lui, şi a locuit în ţara Tob. Nişte oameni fără căpătîi s-au strîns la Iefta, şi făceau plimbări cu el.

4 După cîtva timp, fiii lui Amon au pornit cu război împotriva lui Israel.

5 Şi pe cînd fiii lui Amon făceau război cu Israel, bătrînii Galaadului s'au dus să caute pe Iefta din ţara Tob.

6 Ei au zis lui Iefta: ,,Vino de fii căpetenia noastră, şi să batem pe fiii lui Amon.``

7 Iefta a răspuns bătrînilor Galaadului: ,,Nu m'aţi urît voi, şi nu m'aţi izgonit voi din casa tatălui meu? Pentruce veniţi la mine acum cînd sînteţi în strîmtorare?``

8 Bătrînii Galaadului au zis lui Iefta: ,,Ne întoarcem la tine acum, ca să mergi cu noi, să baţi pe fiii lui Amon, şi să fii căpetenia noastră, căpetenia tuturor locuitorilor Galaadului.``

9 Iefta a răspuns bătrînilor Galaadului: ,,Dacă mă aduceţi înapoi ca să bat pe fiii lui Amon, şi dacă Domnul îi va da înaintea mea, voi fi eu oare căpetenia voastră?``

10 Bătrînii Galaadului au zis lui Iefta: ,,Domnul să ne audă, şi să judece, dacă nu vom face ce spui.``

11 Şi Iefta a pornit cu bătrînii Galaadului. Poporul l -a pus în fruntea lui, şi l -a aşezat căpetenie, şi Iefta a spus din nou înaintea Domnului, la Miţpa, toate cuvintele pe cari le rostise.

12 Iefta a trimes soli împăratului fiilor lui Amon, ca să -i spună: ,,Ce ai cu mine de vii împotriva mea să faci război împotriva ţării mele?``

13 Împăratul fiilor lui Amon a răspuns solilor lui Iefta: ,,Pentrucă Israel, cînd s'a suit din Egipt, a pus mîna pe ţara mea, dela Arnon pînă la Iaboc şi Iordan. Dă-mi -o înapoi acum de bună voie.``

14 Iefta a trimes iarăş soli împăratului fiilor lui Amon,

15 ca să -i spună: ,,Aşa vorbeşte Iefta. ,Israel n'a pus mîna pe ţara Moabului, nici pe ţara fiilor lui Amon.

16 Căci, cînd s'a suit Israel din Egipt, a mers în pustie pînă la marea Roşie şi a ajuns la Cades.

17 Atunci Israel a trimes soli împăratului Edomului, ca să -i spună: ,Lasă-mă să trec prin ţara ta.` Dar împăratul Edomului n'a voit. A trimes şi la împăratul Moabului, şi nici el n'a vrut. Şi Israel a rămas la Cades.

18 Apoi a mers prin pustie, a ocolit ţara Edomului şi ţara Moabului, şi a venit la răsăritul ţării Moabului; au tăbărît dincolo de Arnon, fără să intre pe ţinutul Moabului, căci Arnonul era hotarul Moabului.

19 Israel a trimes soli lui Sihon, împăratul Amoriţilor, împăratul Hesbonului. Şi Israel i -a zis: ,Lasă-mă să trec prin ţara ta pînă la locul spre care mergem.`

20 Dar Sihon n'a avut încredere în Israel, ca să -l lase să treacă pe ţinutul lui; şi -a strîns tot poporul, a tăbărît la Iahat, şi a luptat împotriva lui Israel.

21 Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat pe Sihon şi pe tot poporul lui în mînile lui Israel, care i -a bătut. Israel a pus mîna pe toată ţara Amoriţilor, cari erau aşezaţi în ţara aceasta.

22 Au pus mîna pe tot ţinutul Amoriţilor, dela Arnon pînă la Iaboc, şi dela pustie pînă la Iordan.

23 Şi acum, cînd Domnul, Dumnezeul lui Israel, a izgonit pe Amoriţi dinaintea poporului Său Israel, tu să le stăpîneşti ţara?

24 Oare ce-ţi dă în stăpînire dumnezeul tău Chemoş, nu vei stăpîni? Şi tot ce ne -a dat în stăpînire Domnul, Dumnezeul nostru, înaintea noastră, noi să nu stăpînim!

25 Eşti tu mai bun decît Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului? S'a certat el cu Israel sau a făcut el război împotriva lui?

26 Iată că sînt trei sute de ani de cînd locuieşte Israel la Hesbon şi în satele din jurul lui, la Aroer şi în satele din jurul lui şi în toate cetăţile cari sînt pe malul Arnonului: pentruce nu i le-aţi luat în tot timpul acesta?

27 Eu nu te-am supărat deloc, şi rău te-ai purtat cu mine, făcîndu-mi război. Domnul să judece lucrul acesta. El să fie astăzi judecător între fiii lui Israel şi fiii lui Amon.``

28 Împăratul fiilor lui Amon n'a ascultat cuvintele pe cari a trimes Iefta să i le spună.

29 Duhul Domnului a venit peste Iefta. Iefta a străbătut Galaadul şi Manase; a trecut la Miţpe în Galaad; şi din Miţpe din Galaad, a pornit împotriva fiilor lui Amon.

30 Iefta a făcut o juruinţă Domnului, şi a zis: ,,Dacă vei da în mînile mele pe fiii lui Amon,

31 ori cine va ieşi pe porţile casei mele înaintea mea, la întoarcerea mea fericită dela fiii lui Amon, va fi închinat Domnului, şi -l voi aduce ca ardere de tot.``

32 Iefta a pornit împotriva fiilor lui Amon, şi Domnul i -a dat în mînile lui.

33 Le -a pricinuit o foarte mare înfrîngere, dela Aroer pînă spre Minit, loc care cuprindea douăzeci de cetăţi, şi pînă la Abel-Cheramim. Şi fiii lui Amon au fost smeriţi înaintea copiilor lui Israel.

34 Iefta s'a întors acasă la Miţpa. Şi iată că fiică-sa i -a ieşit înainte cu timpane şi jocuri. Ea era singurul lui copil; n'avea fii şi nici altă fată.

35 Cum a văzut -o, el şi -a rupt hainele, şi a zis:: ,,Ah! fata mea! adînc mă loveşti şi mă turburi! Am făcut o juruinţă Domnului, şi n'o pot întoarce.``

36 Ea i -a zis: ,,Tată, ai făcut o juruinţă Domnului, fă-mi potrivit cu ceeace ţi -a ieşit din gură, acum cînd Domnul te -a răzbunat pe vrăjmaşii tăi, pe fiii lui Amon.``

37 Şi ea a zis tatălui său: ,,Atît îngăduie-mi: lasă-mă slobodă două luni, ca să mă duc să mă pogor în munţi, şi să-mi plîng fecioria cu tovarăşele mele.``

38 El a răspuns: ,,Du-te!`` Şi a lăsat -o slobodă două luni. Ea s'a dus cu tovarăşele ei, şi şi -a plîns fecioria pe munţi.

39 După cele două luni, s'a întors la tatăl ei, şi el a împlinit cu ea juruinţa pe care o făcuse. Ea nu cunoscuse împreunarea cu bărbat. De atunci s'a făcut în Israel obiceiul

40 că, în toţi anii, fetele lui Israel se duc să prăznuiască pe fiica lui Iefta, Galaaditul, patru zile pe an.

1 Or Jephthé Galaadite était un fort et vaillant homme, mais fils d'une paillarde, toutefois Galaad l'avait engendré.

2 Et la femme de Galaad lui avait enfanté des fils; et quand les fils de cette femme-là furent grands, ils chassèrent Jephthé, en lui disant : Tu n'auras point d'héritage dans la maison de notre père; car tu es fils d'une femme étrangère.

3 Jephthé donc s'enfuit de devant ses frères, et habita au pays de Tob; et des gens qui n'avaient rien se ramassèrent auprès de Jephthé, et ils allaient et venaient avec lui.

4 Or il arriva, quelque temps après, que les enfants de Hammon firent la guerre à Israël.

5 Et comme les enfants de Hammon faisaient la guerre à Israël, les Anciens de Galaad s'en allèrent pour ramener Jephthé du pays de Tob.

6 Et ils dirent à Jephthé : Viens, et sois notre capitaine, afin que nous combattions contre les enfants de Hammon.

7 Et Jephthé répondit aux Anciens de Galaad : N'est-ce pas vous qui m'avez haï, et chassé de la maison de mon père? et pourquoi êtes vous venus à moi maintenant que vous êtes dans l'affliction?

8 Alors les Anciens de Galaad dirent à Jephthé : La raison pourquoi nous sommes maintenant retournés à toi, c'est afin que tu viennes avec nous, et que tu combattes contre les enfants de Hammon, et que tu sois notre chef, [savoir] de nous tous qui habitons à Galaad.

9 Et Jephthé répondit aux Anciens de Galaad : Si vous me ramenez pour combattre contre les enfants de Hammon, et que l'Eternel les livre entre mes mains, je serai votre chef.

10 Et les Anciens de Galaad dirent à Jephthé : Que l'Eternel écoute entre nous, si nous ne faisons selon tout ce que tu as dit.

11 Jephthé donc s'en alla avec les Anciens de Galaad, et le peuple l'établit sur soi pour chef, et pour capitaine; et Jephthé prononça devant l'Eternel à Mitspa toutes les paroles qu'il avait dites.

12 Puis Jephthé envoya des messagers au Roi des enfants de Hammon pour lui dire : Qu'y a-t-il entre toi et moi, que tu sois venu contre moi pour faire la guerre en mon pays?

13 Et le Roi des enfants de Hammon répondit aux messagers de Jephthé : C'est parce qu'Israël a pris mon pays quand il montait d'Egypte, depuis Arnon jusqu'à Jabbok, même jusqu'au Jourdain; maintenant donc rends-moi ces contrées-là à l'amiable.

14 Mais Jephthé envoya encore des messagers au Roi des enfants de Hammon;

15 Qui lui dirent : Ainsi a dit Jephthé : Israël n'a rien pris du pays de Moab, ni du pays des enfants de Hammon.

16 Mais après qu'Israël, étant monté d'Egypte, fut venu par le désert jusqu'à la mer Rouge et fut parvenu à Kadès;

17 Et qu'il eut envoyé des messagers au Roi d'Edom, pour lui dire : Que je passe, je te prie, par ton pays; à quoi le Roi d'Edom ne voulut point entendre; et qu'il eut aussi envoyé au Roi de Moab, qui ne le voulut point non plus [entendre]; et après qu'Israël ayant demeuré à Kadès,

18 Et ayant marché par le désert, eut fait le tour du pays d'Edom, et du pays de Moab, et fut arrivé au pays de Moab du côté d'Orient, il se campa au delà d'Arnon, et n'entra point dans les frontières de Moab; parce qu'Arnon était la frontière de Moab.

19 Mais Israël envoya des messagers à Sihon, Roi des Amorrhéens, qui était Roi de Hesbon, auquel Israël fit dire : Nous te prions, que nous passions par ton pays, jusqu'à notre lieu.

20 Mais Sihon ne se fiant point à Israël pour le laisser passer par son pays, assembla tout son peuple, et ils campèrent vers Jahats, et combattirent contre Israël.

21 Et l'Eternel le Dieu d'Israël livra Sihon et tout son peuple entre les mains d'Israël, et Israël les défit, et conquit tout le pays des Amorrhéens qui habitaient en ce pays-là.

22 Ils conquirent donc tout le pays des Amorrhéens depuis Arnon jusqu'à Jabbok, et depuis le désert jusqu'au Jourdain.

23 Or maintenant que l'Eternel le Dieu d'Israël a dépossédé les Amorrhéens de devant son peuple d'Israël, en aurais-tu la possession?

24 N'aurais-tu pas la possession de ce que Kémos ton dieu t'aurait donné à posséder? Ainsi nous posséderons le pays de tous ceux que l'Eternel notre Dieu aura chassés de devant nous.

25 Or maintenant vaux-tu mieux en quelque sorte que ce soit que Balac, fils de Tsippor, Roi de Moab? Et lui n'a-t-il pas contesté et combattu autant qu'il a pu contre Israël?

26 Pendant qu'Israël a demeuré à Hesbon, et dans les villes de son ressort, et à Haroher, et dans les villes de son ressort, et dans toutes les villes qui sont le long d'Arnon, l'espace de trois cents ans, pourquoi ne les avez-vous pas recouvrées pendant ce temps-là?

27 Je ne t'ai donc point offensé, mais tu fais une méchante action de me faire la guerre. Que l'Eternel, qui est le Juge, juge aujourd'hui entre les enfants d'Israël et les enfants de Hammon.

28 Mais le Roi des enfants de Hammon ne voulut point écouter les paroles que Jephthé lui avait fait dire.

29 L'Esprit de l'Eternel fut donc sur Jephthé, qui passa au travers de Galaad et de Manassé; et il passa jusqu'à Mitspé de Galaad, et de Mitspé de Galaad il passa jusqu'aux enfants de Hammon.

30 Et Jephthé voua un vœu à l'Eternel, et dit : Si tu livres les enfants de Hammon en ma main;

31 Alors tout ce qui sortira des portes de ma maison au devant de moi, quand je retournerai en paix [du pays] des enfants de Hammon, sera à l'Eternel, et je l'offrirai en holocauste.

32 Jephthé donc passa jusques où étaient les enfants de Hammon pour combattre contr'eux; et l'Eternel les livra en sa main.

33 Et il en fit un très-grand carnage, depuis Haroher jusqu'à Minnith, en vingt villes, et jusqu'à la plaine des vignes; et les enfants de Hammon furent humiliés devant les enfants d'Israël.

34 Puis comme Jephthé venait à Mitspa en sa maison, voici sa fille, qui était seule et unique, sans qu'il eût d'autre fils, ou fille, sortit au devant de lui avec tambours et flûtes.

35 Et il arriva qu'aussitôt qu'il l'eut aperçue, il déchira ses vêtements, et dit : Ha! ma fille, tu m'as entièrement abaissé, et tu es du nombre de ceux qui me troublent; car j'ai ouvert ma bouche à l'Eternel, et je ne m'en pourrai point rétracter.

36 Et elle répondit : Mon père, as-tu ouvert ta bouche à l'Eternel, fais-moi selon ce qui est sorti de ta bouche, puisque l'Eternel t'a vengé de tes ennemis, les enfants de Hammon.

37 Toutefois elle dit à son père : Que ceci me soit accordé; laisse-moi pour deux mois, afin que je m'en aille, et que je descende par les montagnes, et que je pleure ma virginité, moi et mes compagnes.

38 Et il dit : Va, et il la laissa aller pour deux mois. Elle s'en alla donc avec ses compagnes, et pleura sa virginité dans les montagnes.

39 Et au bout de deux mois elle retourna vers son père; et il lui fit selon le vœu qu'il avait voué. Or elle n'avait point connu d'homme. Et ce fut une coutume en Israël,

40 Que d'an en an les filles d'Israël allaient pour lamenter la fille de Jephthé Galaadite, quatre jours en l'année.