1 Toţii copiii lui Israel au ieşit dela Dan pînă la Beer-Şeba şi ţara Galaadului, şi adunarea s'a strîns ca un singur om înaintea Domnului, la Miţpa.
2 Căpeteniile întregului popor, toate seminţiile lui Israel, au venit în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de oameni pedeştri, cari scoteau sabia.
3 Şi fiii lui Beniamin au auzit că se suiseră copiii lui Israel la Miţpa. Copiii lui Israel au zis: ,,Spuneţi cum s'a întîmplat această nelegiuire?``
4 Atunci Levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Ajunsesem, împreună cu ţiitoarea mea, la Ghibea lui Beniamin, ca să rămînem peste noapte acolo.
5 Locuitorii din Ghibea s'au sculat împotriva mea, şi au înconjurat noaptea casa în care eram. Aveau de gînd să mă omoare, au siluit pe ţiitoarea mea, pînă cînd a murit.
6 Mi-am luat ţiitoarea, şi am tăiat -o în bucăţi, pe cari le-am trimes în tot ţinutul moştenirii lui Israel; căci au săvîrşit o nelegiuire şi o mişelie în Israel.
7 Iată-vă pe toţi, copii ai lui Israel; sfătuiţi-vă, şi luaţi o hotărîre aici!``
8 Tot poporul s'a sculat ca un singur om, şi a zis: ,,Niciunul din noi să nu se ducă în cortul lui, şi nimeni să nu se întoarcă acasă.
9 Iată acum ce vom face cetăţii Ghibea: să mergem împotriva ei după cum vom ieşi la sorţ.
10 Să luăm din toate seminţiile lui Israel zece oameni din o sută, o sută dintr'o mie, şi o mie din zece mii; ei să se ducă să caute merinde pentru popor, pentruca, la întoarcerea lor, să facem cetăţii Ghibea din Beniamin potrivit cu toată mişelia pe care a făcut -o ea în Israel.``
11 Astfel toţi bărbaţii lui Israel s'au strîns împotriva cetăţii, uniţi ca un singur om.
12 Seminţiile lui Israel au trimes nişte oameni în toate familiile lui Beniamin, ca să -i spună: ,,Ce înseamnă nelegiuirea aceasta care s'a făcut între voi?
13 Scoateţi afară acum pe oamenii aceia stricaţi din Ghibea, ca să -i omorîm şi să curăţim răul din mijlocul lui Israel.`` Dar Beniamiţii n'au vrut să asculte glasul fraţilor lor, copiii lui Israel.
14 Beniamiţii au ieşit din cetăţile lor, şi s'au strîns la Ghibea, ca să lupte împotriva copiilor lui Israel.
15 Numărul Beniamiţilor ieşiţi în ziua aceea din cetăţi fost de douăzeci şi şase de mii de oameni, cari scoteau sabia, fără să se mai socotească şi locuitorii din Ghibea, cari alcătuiau şapte sute de oameni aleşi.
16 În tot poporul acesta, erau şapte sute de oameni aleşi cari nu se slujeau de mîna dreaptă; toţi aceştia, aruncînd o piatră cu praştia, puteau să ochească un fir de păr, şi nu dădeau greş.
17 S'a făcut şi numărătoarea bărbaţilor lui Israel, afară de ai lui Beniamin, şi s'a găsit patru sute de mii cari scoteau sabia, toţi bărbaţii de război.
18 Şi copiii lui Israel s'au sculat, s'au suit la Betel, şi au întrebat pe Dumnezeu, zicînd: ,,Cine din noi să se suie întîi ca să lupte împotriva fiilor lui Beniamin?`` Domnul a răspuns: ,,Iuda să se suie întîi.``
19 Copiii lui Israel au pornit disdedimineaţă, şi au tăbărît la Ghibea.
20 Şi bărbaţii lui Israel au înaintat ca să înceapă lupta împotriva bărbaţilor lui Beniamin, şi s'au aşezat în linie de bătae împotriva lor înaintea cetăţii Ghibea.
21 Fiii lui Beniamin au ieşit din Ghibea, şi în ziua aceea au culcat la pămînt douăzeci şi două de mii de oameni din Israel.
22 Poporul, bărbaţii lui Israel, s'au îmbărbătat, şi s'au aşezat din nou în linie de bătaie în locul unde se aşezaseră în ziua întîi.
23 Şi copiii lui Israel s'au suit, şi au plîns înaintea Domnului pînă seara; au întrebat pe Domnul, şi au zis: ,,Să mă mai sui la luptă împotriva fiilor fratelui meu Beniamin?`` Domnul a răspuns: ,,Suiţi-vă împotriva lui.``
24 Copiii lui Israel au înaintat împotriva fiilor lui Beniamin, în ziua a doua.
25 Şi în aceeaş zi, Beniamiţii le-au ieşit înainte din Ghibea, şi iarăş au culcat la pămînt optsprezece mii de oameni din copiii lui Israel, toţi în stare să poarte armele.
26 Toţii copiii lui Israel şi tot poporul s'au suit şi au venit la Betel; au plîns şi au rămas acolo înaintea Domnului, au postit în ziua aceea pînă seara, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire înaintea Domnului.
27 Şi copiii lui Israel au întrebat pe Domnul-acolo se găsea atunci chivotul legămîntului lui Dumnezeu,
28 şi Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, stătea pe vremea aceea înaintea lui Dumnezeu, -şi au zis: ,,Să mai pornesc la luptă împotriva fiilor fratelui meu Beniamin, sau să mă las?`` Domnul a răspuns: ,,Suiţi-vă, căci mîne îi voi da în mînile voastre.``
29 Atunci Israel a pus nişte oameni la pîndă în jurul cetăţii Ghibea.
30 Copiii lui Israel s'au suit împotriva fiilor lui Beniamin, a treia zi, şi s'au aşezat în linie de bătaie înaintea cetăţii Ghibea, ca şi în celelalte dăţi.
31 Şi fiii lui Beniamin au ieşit înaintea poporului, şi au fost traşi departe de cetate. Au început să lovească de moarte în popor, ca şi în celelalte dăţi, pe drumurile cele mari, cari suie: unul la Betel şi altul la Ghibea prin cîmpie, şi au ucis aproape treizeci de bărbaţi din Israel.
32 Fiii lui Beniamin ziceau: ,,Iată -i bătuţi înaintea noastră ca şi mai înainte!`` Dar copiii lui Israel ziceau: ,,Să fugim, şi să -i tragem departe de cetate la drumul mare.``
33 Toţi bărbaţii lui Israel şi-au părăsit locurile, şi s'au înşiruit de bătaie la Baal-Tamar; şi oamenii lui Israel, cari stăteau la pîndă, s'au aruncat din locul în care erau, din Maare-Ghibea.
34 Zece mii de oameni aleşi din tot Israelul au ajuns înaintea cetăţii Ghibea. Lupta a fost aprigă, şi Beniamiţii nu-şi închipuiau prăpădul prin care aveau să treacă.
35 Domnul a bătut pe Beniamin înaintea lui Israel, şi copiii lui Israel au ucis în ziua aceea douăzeci şi cinci de mii o sută de oameni din Beniamin, toţi în stare să poarte armele.
36 Fiii lui Beniamin credeau că bărbaţii lui Israel sînt bătuţi, căci aceştia făceau loc Beniamiţilor şi se bizuiau pe oamenii pe cari -i puseseră la pîndă împotriva cetăţii Ghibea.
37 Oamenii dela pîndă s'au aruncat repede asupra cetăţii Ghibea, au pornit înainte şi au trecut toată cetatea prin ascuţişul săbiei.
38 După un semn asupra căruia se învoiseră cu bărbaţii lui Israel, cei dela pîndă aveau să facă să se înalţe din cetate un fum gros.
39 Atunci bărbaţii lui Israel s'au întors în luptă. Beniaminţii le omorîseră aproape treizeci de oameni, şi ziceau: ,,Negreşit, iată -i bătuţi înaintea noastră ca în cea dintîi luptă!``
40 Dar un fum gros începea să se înalţe atunci din cetate. Beniamiţii s'au uitat înapoi; şi iată că flăcările se ridicau din cetatea întreagă spre cer.
41 Bărbaţii lui Israel se întorseseră; şi bărbaţii lui Beniamin s'au înspăimîntat, văzînd prăpădul care avea să -i ajungă.
42 Au dat dosul înaintea bărbaţilor lui Israel, şi au fugit pe calea care duce în pustie., Dar năvălitorii s'au luat după ei, iar pe cei ce ieşiseră din cetate i-au culcat la pămînt, căci îi prinseseră la mijloc.
43 Au înconjurat pe Beniamin, l-au gonit şi l-au zdrobit de îndată ce voia să se odihnească, pînă în faţa cetăţii Ghibea înspre soare răsare.
44 Optsprezece mii de bărbaţi au căzut din Beniamin, toţi voinici.
45 Din ceice au dat dosul ca să fugă spre pustie la stînca Rimon, bărbaţii lui Israel au nimicit cinci mii pe drumuri; i-au urmărit pînă la Ghideom, şi au ucis din ei două mii.
46 Întreg numărul Beniamiţilor cari au perit în ziua aceea a fost de douăzeci şi cincii de mii de oameni în stare să poarte armele, toţi voinici.
47 Şase sute de oameni erau ceice dăduseră dosul şi fugiseră spre pustie la stînca Rimon; acolo au rămas patru luni.
48 Bărbaţii lui Israel s'au întors la fiii lui Beniamin, şi i-au trecut prin ascuţişul săbiei, dela oamenii din cetăţi pînă la dobitoace, şi tot ce au găsit. Au pus de asemenea foc tuturor cetăţilor pe cari le-au găsit în cale.
1 Alors tous les enfants d'Israël sortirent, et tout le peuple fut assemblé comme si ce n'eût été qu'un seul homme, depuis Dan jusqu'à Beersebah, et jusqu'au pays de Galaad, vers l'Eternel, en Mitspa.
2 Et les Cantons de tout le peuple, toutes les Tribus d'Israël, se trouvèrent à l'assemblée du peuple de Dieu, [au nombre de] quatre cent mille hommes de pied dégainant l'épée.
3 (Or les enfants de Benjamin apprirent que les enfants d'Israël étaient montés en Mitspa.) Les enfants donc d'Israël dirent : Qu'on nous récite comment ce mal est arrivé.
4 Et le Lévite, mari de la femme tuée, répondit et dit : Etant arrivés à Guibha, qui est de Benjamin, moi et ma concubine, pour y passer la nuit;
5 Les Seigneurs de Guibha se sont élevés contre moi, et ont environné de nuit la maison contre moi, prétendant me tuer; et ils ont tellement violé ma concubine qu'elle en est morte.
6 C'est pourquoi ayant pris ma concubine, je l'ai mise en pièces, et je les ai envoyées par tous les quartiers de l'héritage d'Israël; car ils ont fait un crime énorme, et une action infâme en Israël.
7 Vous voici tous, enfants d'Israël, délibérez-en ici entre vous, et donnez-en votre avis.
8 Et tout le peuple se leva, comme si ce n'eût été qu'un seul homme, et ils dirent : Aucun de nous n'ira en sa tente, ni aucun de nous ne se retirera dans sa maison.
9 Mais maintenant voici ce que nous ferons à Guibha, en procédant contr'elle par sort.
10 Nous prendrons dix hommes de cent dans toutes les Tribus d'Israël, et cent de mille, et mille de dix mille, qui prendront de la provision pour le peuple, afin qu'étant entrés à Guibha de Benjamin, ils la traitent selon toute la turpitude qu'elle a commise en Israël.
11 Ainsi tous ceux d'Israël furent assemblés contre cette ville-là, étant unis comme s'ils n'eussent été qu'un seul homme.
12 Alors les Tribus d'Israël envoyèrent des hommes par toute la tribu de Benjamin pour lui dire : Quelle méchante action a-t-on [commise] parmi vous?
13 Maintenant donc livrez-nous ces méchants hommes qui sont à Guibha, afin que nous les fassions mourir, et que nous ôtions le mal du milieu d'Israël. Mais les Benjamites ne voulurent point écouter la voix de leurs frères les enfants d'Israël.
14 Mais les Benjamites sortant de leurs villes s'assemblèrent à Guibha, pour sortir en bataille contre les enfants d'Israël.
15 Et en ce jour-là on fit le dénombrement des enfants de Benjamin qui étaient dans ces villes, [et il se trouva] vingt-six mille hommes, tirant l'épée, sans les habitants de Guibha, dont on fit aussi le dénombrement, qui furent sept cents hommes d'élite.
16 De tout ce peuple-là il y avait sept cents hommes d'élite, desquels la main droite était serrée, tous tirant la pierre avec la fronde à un cheveu près, et ils n'y manquaient point.
17 Et les hommes d'Israël furent [tous] dénombrés, excepté ceux de Benjamin, et il s'en trouva quatre cent mille hommes tirant l'épée, tous gens de guerre.
18 Or ils partirent, et montèrent à la maison du [Dieu] Fort, et consultèrent Dieu. Les enfants donc d'Israël dirent : Qui est-ce d'entre nous qui montera le premier pour faire la guerre aux enfants de Benjamin? Et l'Eternel répondit : Juda [montera] le premier.
19 Puis les enfants d'Israël se levèrent de bon matin, et campèrent près de Guibha.
20 Et ceux d'Israël sortirent en bataille contre Benjamin, et rangèrent contr'eux [leur] armée près de Guibha.
21 Et les enfants de Benjamin sortirent de Guibha, et en ce jour-là ils mirent par terre de ceux d'Israël vingt-deux mille hommes.
22 Toutefois le peuple de ceux d'Israël reprit courage, et se rangea de nouveau en bataille au lieu où il s'était rangé le premier jour.
23 Parce que les enfants d'Israël étaient montés, et avaient pleuré devant l'Eternel jusqu'au soir, et avaient consulté l'Eternel en disant : M'approcherai-je encore pour combattre contre les enfants de Benjamin, mon frère ? Et l'Eternel avait répondu : Montez contre lui.
24 Les enfants d'Israël s'approchèrent des enfants de Benjamin pour la seconde journée.
25 Benjamin aussi sortit de Guibha contr'eux en cette seconde journée, et ils mirent encore par terre dix-huit mille hommes des enfants d'Israël, tous tirant l'épée.
26 Alors tous les enfants d'Israël, et tout le peuple montèrent, et vinrent à la maison du [Dieu] Fort, et y pleurèrent, et se tinrent là devant l'Eternel, et jeûnèrent ce jour-là jusqu'au soir, et offrirent des holocaustes, et des sacrifices de prospérités devant l'Eternel.
27 Ensuite les enfants d'Israël consultèrent l'Eternel, (or là était l'Arche de l'alliance de Dieu en ces jours-là.
28 Et Phinées fils d'Eléazar, fils d'Aaron, se tenait devant l'Eternel en ces jours-là:) [ils consultèrent donc l'Eternel] en disant : Sortirai-je encore une autre fois en bataille contre les enfants de Benjamin, mon frère, ou m'en désisterai-je? Et l'Eternel répondit : Montez, car demain je les livrerai entre vos mains.
29 Et Israël mit une embuscade à l'entour de Guibha.
30 Et les enfants d'Israël montèrent pour la troisième journée contre les enfants de Benjamin, et ils se rangèrent contre Guibha, comme les autres fois.
31 Alors les enfants de Benjamin étant sortis à la rencontre du peuple, furent attirés hors de la ville, et commencèrent à frapper quelques-uns du peuple, environ trente hommes d'Israël qui furent blessés à mort comme les autres fois, dans les chemins, dont l'un monte à la maison du [Dieu] Fort; et l'autre à Guibha, parmi les champs.
32 Et les enfants de Benjamin dirent : Ils tombent battus devant nous, comme la première fois. Mais les enfants d'Israël disaient : Fuyons, attirons-les hors de la ville, dans les chemins.
33 Tous ceux d'Israël donc se levant de leur lieu, se rangèrent à Bahal-tamar; et les gens de l'embuscade aussi sortirent de leur lieu, [savoir de] la prairie de Guibha.
34 Et dix mille hommes d'élite de tout Israël vinrent contre Guibha, et la mêlée fut rude; et ceux de [Benjamin] ne s'aperçurent point que le mal les atteignait.
35 L'Eternel donc battit Benjamin devant les Israélites; et les enfants d'Israël mirent ce jour-là par terre vingt-cinq mille et cent hommes de Benjamin, tous tirant l'épée.
36 Les enfants de Benjamin donc virent qu'ils étaient battus. Or ceux d'Israël avaient fait place à ceux de Benjamin; car ils s'assuraient sur l'embuscade qu'ils avaient mise près de Guibha.
37 Et ceux qui étaient en embuscade se jetèrent incontinent sur Guibha; ainsi ceux qui étaient en embuscade marchèrent à la file, et frappèrent toute la ville au tranchant de l'épée.
38 Or ceux d'Israël avaient donné pour signal à ceux qui étaient en embuscade, qu'ils fissent monter beaucoup de fumée de la ville.
39 Ceux d'Israël donc avaient tourné le dos en la bataille, et Benjamin avait commencé de frapper et de blesser à mort environ trente hommes de ceux d'Israël; car ils disaient : Quoi qu'il en soit, certainement ils tombent battus devant nous, comme à la première bataille.
40 Mais quand la fumée qui avait été élevée, commença à monter de la ville comme une colonne de fumée, Benjamin regarda derrière soi, et voici toute la ville montait en feu vers le ciel.
41 Alors ceux d'Israël tournèrent visage et ceux de Benjamin furent épouvantés; car ils virent que le mal les avait atteints.
42 Et ils tournèrent le dos devant ceux d'Israël vers le chemin du désert; mais l'armée [d'Israël] les serra de près. Et quant à ceux des villes, ils les mirent par terre, les ayant enfermés au milieu d'eux.
43 Ils environnèrent [donc] ceux de Benjamin, [et] les poursuivirent, et les foulèrent aux pieds depuis Menuha jusqu'à l'opposite de Guibha, vers le soleil levant.
44 Et il y eut de Benjamin dix-huit mille hommes tués, tous vaillants hommes.
45 Alors [ceux de Benjamin] tournant le dos fuirent vers le désert au rocher de Rimmon, et [ceux d'Israël] en grappillèrent par les chemins cinq mille hommes, et les poursuivant de près jusqu'à Guidhom, ils en frappèrent deux mille hommes.
46 Tous ceux donc qui tombèrent [morts] en ce jour-là de Benjamin, furent vingt-cinq mille hommes, tirant l'épée, [et] tous vaillants hommes.
47 Et il y eut six cents hommes de ceux qui avaient tourné le dos, qui échappèrent vers le désert au rocher de Rimmon, et qui demeurèrent au rocher de Rimmon quatre mois.
48 Et ceux d'Israël retournèrent vers les enfants de Benjamin, et les frappèrent au tranchant de l'épée, tant les hommes de chaque ville que les bêtes, et tout ce qui s'y trouva. Ils brûlèrent aussi toutes les villes qui s'y trouvèrent.