1 Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?

3 Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

4 Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

5 Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

6 Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.

7 Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

8 Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.

9 Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

10 Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

11 Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

12 Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

13 Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

14 Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

15 Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

16 Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.

17 Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

18 De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

19 Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

20 Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

21 Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.

22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

23 Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.

24 Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

25 Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?

26 Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.

27 Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.

28 Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

29 Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

30 Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

31 Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.

1 Mais maintenant ceux qui sont plus jeunes que moi, se moquent de moi; [ceux-là même] dont je n'aurais pas daigné mettre les pères avec les chiens de mon troupeau.

2 Et en effet, de quoi m'eût servi la force de leurs mains? la vieillesse était périe en eux.

3 De disette et de faim ils se tenaient à l'écart, fuyant dans les lieux arides, ténébreux, désolés, et déserts.

4 Ils coupaient des herbes sauvages auprès des arbrisseaux, et la racine des genévriers pour se chauffer.

5 Ils étaient chassés d'entre les hommes, et on criait après eux comme après un larron.

6 Ils habitaient dans les creux des torrents, dans les trous de la terre et des rochers.

7 Ils faisaient du bruit entre les arbrisseaux, et ils s'attroupaient entre les chardons.

8 Ce sont des hommes de néant, et sans nom, qui ont été abaissés plus bas que la terre.

9 Et maintenant je suis le sujet de leur chanson, et la matière de leur entretien.

10 Ils m'ont en abomination; ils se tiennent loin de moi; et ils ne craignent pas de me cracher au visage.

11 Parce que [Dieu] a détendu ma corde, et m'a affligé, ils ont secoué le frein devant moi.

12 De jeunes gens, nouvellement nés, se placent à ma droite; ils poussent mes pieds, et je suis en butte à leur malice.

13 Ils ruinent mon sentier, ils augmentent mon affliction, sans qu'ils aient besoin que personne les aide.

14 Ils viennent [contre moi] comme par une brèche large, et ils se sont jetés [sur moi] à cause de ma désolation.

15 Les frayeurs se sont tournées vers moi, [et] comme un vent elles poursuivent mon âme; et ma délivrance s'est dissipée comme une nuée.

16 C'est pourquoi maintenant mon âme se fond en moi; les jours d'affliction m'ont atteint.

17 Il m'a percé de nuit les os, et mes artères n'ont point de relâche.

18 Il a changé mon vêtement par la grandeur de sa force, et il me serre de près, comme fait l'ouverture de ma tunique.

19 Il m'a jeté dans la boue, et je ressemble à la poussière et à la cendre.

20 Je crie à toi, et tu ne m'exauces point; je me tiens debout, et tu ne [me] regardes point.

21 Tu es pour moi sans compassion, tu me traites en ennemi par la force de ta main.

22 Tu m'as élevé [comme] sur le vent, et tu m'y as fait monter comme sur un chariot, et puis tu fais fondre toute ma substance.

23 Je sais donc que tu m'amèneras à la mort et dans la maison assignée à tous les vivants.

24 Mais il n'étendra pas sa main jusqu'au sépulcre. Quand il les aura tués, crieront-ils?

25 Ne pleurais-je pas pour l'amour de celui qui passait de mauvais jours; et mon âme n'était-elle pas affligée à cause du pauvre?

26 Cependant lorsque j'attendais le bien, le mal m'est arrivé; et quand j'espérais la clarté, les ténèbres sont venues.

27 Mes entrailles sont dans une grande agitation, et ne peuvent se calmer; les jours d'affliction m'ont prévenu.

28 Je marche tout noirci, mais non pas du soleil; je me lève, je crie en pleine assemblée.

29 Je suis devenu le frère des dragons, et le compagnon des hiboux.

30 Ma peau est devenue noire sur moi, et mes os sont desséchés par l'ardeur [qui me consume].

31 C'est pourquoi ma harpe s'est changée en lamentations, et mes orgues en des sons lugubres.