1 La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot, şi sare din locul ei.

2 Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!

3 Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor, şi fulgerul Lui luminează pînă la marginile pămîntului.

4 Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.

5 Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe cari noi nu le înţelegem.

6 El zice zăpezii: ,Cazi pe pămînt!` Zice acelaş lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.

7 Pecetluieşte mîna tuturor oamenilor, pentruca toţi să se recunoască de făpturi ale Lui.

8 Fiara sălbatică se trage într'o peşteră, şi se culcă în vizuina ei.

9 Vijelia vine dela miazăzi, şi frigul, din vînturile dela miazănoapte.

10 Dumnezeu, prin suflarea Lui, face ghiaţa, şi micşorează locul apelor mari.

11 Încarcă norii cu aburi, şi -i risipeşte schinteietori;

12 mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pămîntului locuit.

13 Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pămîntul, sau ca un semn al dragostei Lui.

14 Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!

15 Ştii cum cîrmuieşte Dumnezeu norii, şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?

16 Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvîrşită?

17 Ştii pentruce ţi se încălzesc veşmintele, cînd se odihneşte pămîntul de vîntul de miazăzi?

18 Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?

19 Arată-ne ce trebuie să -I spunem. Căci sîntem prea neştiutori ca să -I putem vorbi.

20 Cine -I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-şi doreşte pierderea?

21 Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vînt şi -l va curăţi;

22 dela miază-noapte ne vine aurora, şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!

23 Pe Cel Atotputernic nu -L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frînge.

24 De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.``

1 Mon cœur même à cause de cela est en émotion, et sort [comme] de sa place.

2 Ecoutez attentivement et en tremblant le bruit qu'il fait, et le son éclatant qui sort de sa bouche.

3 Il le fait aller sous tous les cieux, et son feu étincelant jusqu'aux extrémités de la terre.

4 Après lui s'élève un grand bruit ; il tonne de sa voix magnifique, et il ne tarde point après que sa voix a été ouïe.

5 Le [Dieu] Fort tonne prodigieusement par sa voix, [et] il fait des choses grandes, que nous ne saurions comprendre.

6 Car il dit à la neige : Sois sur la terre; et [il le dit aussi] à l'ondée de la pluie, à l'ondée, dis-je, des pluies de sa force.

7 Alors il fait que chacun se renferme chez soi pour reconnaître tous les gens qu'il a à son ouvrage.

8 Les bêtes se retirent dans les tanières, et se tiennent dans leurs repaires.

9 Le vent orageux vient du fond du Midi; et le froid vient des vents du Septentrion.

10 Le [Dieu] Fort par son souffle donne la glace, et les eaux qui se répandaient au large, sont mises à l'étroit.

11 Il lasse aussi la nuée à force d'arroser; et il écarte les nuées par sa lumière.

12 Et elles font plusieurs tours selon ses desseins pour faire tout ce qu'il leur a commandé, sur la face de la terre habitable.

13 Il les fait venir, soit pour s'en servir de verge, soit pour la terre, soit pour répandre ses bienfaits.

14 Fais attention à ceci, Job; arrête-toi; considère les merveilles du [Dieu] Fort.

15 Sais-tu comment Dieu les arrange, et comment il fait briller la lumière de sa nuée?

16 Connais-tu le balancement des nuées, et les merveilles de celui qui est parfait en science?

17 Pourquoi tes vêtements sont chauds, quand il donne du relâche à la terre par le vent du Midi?

18 As-tu étendu avec lui les cieux, qui sont fermes comme un miroir de fonte?

19 Montre-nous ce que nous lui dirons; car nous ne saurions rien dire par ordre à cause de nos ténèbres.

20 Lui racontera-t-on quand j'aurai parlé? S'il y a un homme qui en parle, certainement il en sera englouti.

21 Et maintenant, on ne voit point la lumière, quand elle resplendit dans les cieux; après que le vent y a passé, et qu'il les a nettoyés.

22 [Et que le temps qui reluit comme] l'or, est venu du Septentrion. Il y a en Dieu une majesté redoutable.

23 C'est le Tout-puissant; on ne le saurait comprendre ; il est grand en puissance, en jugement, et en abondance de justice; il n'opprime personne.

24 C'est pourquoi les hommes le craignent; mais il ne les voit pas tous sages de cœur.