1 În clipa aceea, ucenicii s'au apropiat de Isus, şi L-au întrebat: ,,Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?``
2 Isus a chemat la El un copilaş, l -a pus în mijlocul lor,
3 şi le -a zis: ,,Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
4 Deaceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.
5 Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine.
6 Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, cari cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atîrne de gît o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adîncul mării.
7 Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!
8 Acum, dacă mîna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decît să ai două mîni sau două picioare, şi să fii aruncat în focul vecinic.
9 Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate -l şi leapădă -l dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decît să ai amîndoi ochii, şi să fii aruncat în focul gheenei.
10 Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri.
11 Fiindcă Fiul omului a venit să mîntuiască ce era pierdut.
12 Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită?
13 Şi, dacă i se întîmplă s'o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decît de cele nouăzeci şi nouă, cari nu se rătăciseră.
14 Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.
15 Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră -l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai cîştigat pe fratele tău.
16 Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentruca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.
17 Dacă nu vrea să asculte de ei, spune -l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgîn şi ca un vameş.
18 Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice veţi deslega pe pămînt, va fi deslegat în cer.
19 Vă mai spun iarăş, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pămînt să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.
20 Căci acolo unde sînt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sînt şi Eu în mijlocul lor.``
21 Atunci Petru s'a apropiat de El, şi I -a zis: ,,Doamne de cîte ori să iert pe fratele Meu cînd va păcătui împotriva mea? Pînă la şapte ori?``
22 Isus i -a zis: ,,Eu nu-ţi zic pînă la şapte ori, ci pînă la şaptezeci de ori cîte şapte.
23 Deaceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi.
24 A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni.
25 Fiindcă el n'avea cu ce plăti, stăpînul lui a poruncit să -l vîndă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.
26 Robul s'a aruncat la pămînt, i s'a închinat, şi a zis: ,Doamne, mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti tot.`
27 Stăpînul robului aceluia, făcîndu -i-se milă de el, i -a dat drumul, şi i -a iertat datoria.
28 Robul acela, cînd a ieşit afară, a întîlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care -i era dator o sută de lei. A pus mîna pe el, şi -l strîngea de gît, zicînd: ,Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.`
29 Tovarăşul lui s'a aruncat la pămînt, îl ruga, şi zicea: ,Mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti.`
30 Dar el n'a vrut, ci s'a dus şi l -a aruncat în temniţă, pînă va plăti datoria.
31 Cînd au văzut tovarăşii lui cele întîmplate, s'au întristat foarte mult, şi s'au dus de au spus stăpînului lor toate cele petrecute.
32 Atunci stăpînul a chemat la el pe robul acesta, şi i -a zis: ,Rob vicelan! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m'ai rugat.
33 Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?`
34 Şi stăpînul s'a mîniat şi l -a dat pe mîna chinuitorilor, pînă va plăti tot ce datora.
35 Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.``
1 En cette même heure-là les Disciples vinrent à Jésus, en lui disant : qui est le plus grand au Royaume des cieux?
2 Et Jésus ayant appelé un petit enfant, le mit au milieu d'eux,
3 Et leur dit : en vérité je vous dis, que si vous n'êtes changés, et si vous ne devenez comme de petits enfants, vous n'entrerez point dans le Royaume des cieux.
4 C'est pourquoi quiconque deviendra humble, comme est ce petit enfant, celui-là est le plus grand au Royaume des cieux.
5 Et quiconque reçoit un tel petit enfant en mon Nom, il me reçoit.
6 Mais quiconque scandalise un de ces petits qui croient en moi, il lui vaudrait mieux qu'on lui pendît une meule d'âne au cou, et qu'on le jetât au fond de la mer.
7 Malheur au monde à cause des scandales; car il est infaillible qu'il n'arrive des scandales; toutefois malheur à l'homme par qui le scandale arrive.
8 Que si ta main ou ton pied te fait broncher, coupe-les, et jette-les loin de toi; car il vaut mieux que tu entres boiteux ou manchot dans la vie, que d'avoir deux pieds ou deux mains, et d'être jeté au feu éternel.
9 Et si ton œil te fait broncher, arrache-le, et jette-le loin de toi; car il vaut mieux que tu entres dans la vie n'ayant qu'un œil, que d'avoir deux yeux, et d'être jeté dans la géhenne du feu.
10 Prenez garde de ne mépriser aucun de ces petits, car je vous dis, que dans les cieux leurs Anges regardent toujours la face de mon Père qui est aux cieux.
11 Car le Fils de l'homme est venu pour sauver ce qui était perdu.
12 Que vous en semble? Si un homme a cent brebis, et qu'il y en ait une qui se soit égarée, ne laisse-t-il pas les quatre-vingt-dix-neuf, pour s'en aller dans les montagnes chercher celle qui s'est égarée?
13 Et s'il arrive qu'il la trouve, en vérité je vous dis, qu'il en a plus de joie, que des quatre-vingt-dix-neuf qui ne se sont point égarées.
14 Ainsi la volonté de votre Père qui est aux cieux n'est pas qu'un seul de ces petits périsse.
15 Que si ton frère a péché contre toi, va, et reprends-le entre toi et lui seul; s'il t'écoute, tu as gagné ton frère.
16 Mais s'il ne t'écoute point, prends encore avec toi une ou deux [personnes]; afin qu'en la bouche de deux ou de trois témoins toute parole soit ferme.
17 Que s'il ne daigne pas les écouter, dis-le à l'Eglise; et s'il ne daigne pas écouter l'Eglise, qu'il te soit comme un païen et comme un péager.
18 En vérité je vous dis, que tout ce que vous aurez lié sur la terre, sera lié dans le ciel; et tout ce que vous aurez délié sur la terre, sera délié dans le ciel.
19 Je vous dis aussi, que si deux d'entre vous s'accordent sur la terre, tout ce qu'ils demanderont leur sera donné par mon Père qui est aux cieux.
20 Car là où il y en a deux ou trois assemblés en mon Nom, je suis là au milieu d'eux.
21 Alors Pierre s'approchant, lui dit : Seigneur, jusques à combien de fois mon frère péchera-t-il contre moi, et je lui pardonnerai? sera-ce jusqu'à sept fois?
22 Jésus lui répondit : je ne te dis pas jusqu'à sept fois, mais jusqu'à sept fois septante fois.
23 C'est pourquoi le Royaume des cieux est semblable à un Roi qui voulut compter avec ses serviteurs.
24 Et quand il eut commencé à compter, on lui en présenta un qui lui devait dix mille talents.
25 Et parce qu'il n'avait pas de quoi payer, son Seigneur commanda qu'il fût vendu, lui et sa femme et ses enfants, et tout ce qu'il avait, et que la dette fût payée.
26 Mais ce serviteur se jetant à ses pieds, le suppliait, en disant : Seigneur! aie patience, et je te rendrai le tout.
27 Alors le Seigneur de ce serviteur, touché de compassion, le relâcha, et lui quitta la dette.
28 Mais ce serviteur étant sorti, rencontra un de ses compagnons de service, qui lui devait cent deniers; et l'ayant pris, il l'étranglait, en lui disant : paye-moi ce que tu me dois.
29 Mais son compagnon de service se jetant à ses pieds, le priait, en disant : aie patience, et je te rendrai le tout.
30 Mais il n'en voulut rien faire; et il s'en alla, et le mit en prison, jusqu'à ce qu'il eût payé la dette.
31 Or ses autres compagnons de service voyant ce qui était arrivé, en furent extrêmement touchés, et ils s'en vinrent, et déclarèrent à leur Seigneur tout ce qui s'était passé.
32 Alors son Seigneur le fit venir, et lui dit : méchant serviteur, je t'ai quitté toute cette dette, parce que tu m'en as prié;
33 Ne te fallait-il pas aussi avoir pitié de ton compagnon de service, comme j'avais eu pitié de toi?
34 Et Son seigneur étant en colère le livra aux sergents, jusqu'à ce qu'il lui eût payé tout ce qui lui était dû.
35 C'est ainsi que vous fera mon Père céleste, si vous ne pardonnez de [tout] votre cœur chacun à son frère ses fautes.