1 (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat ca şi ,,Crinii``. Un psalm al lui David.) Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa.
2 Mă afund în noroi, şi nu mă pot ţinea; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine.
3 Nu mai pot strigînd, mi se usucă gîtlejul, mi se topesc ochii, privind spre Dumnezeul meu.
4 Cei ce mă urăsc fără temei, sînt mai mulţi decît perii capului meu; ce puternici sînt ceice vor să mă peardă, ceice pe nedrept îmi sînt vrăjmaşi; trebuie să dau înapoi ce n'am furat.
5 Dumnezeule, Tu cunoşti nebunia mea, şi greşelile mele nu-Ţi sînt ascunse.
6 Să nu rămînă de ruşine, din pricina mea, ceice nădăjduiesc în Tine, Doamne, Dumnezeul oştirilor! Să nu roşească de ruşine, din pricina mea, ceice Te caută, Dumnezeul lui Israel!
7 Căci pentru Tine port eu ocara, şi îmi acopere faţa ruşinea.
8 Am ajuns un străin pentru fraţii mei, şi un necunoscut pentru fiii mamei mele.
9 Căci rîvna Casei Tale mă mănîncă şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.
10 Plîng şi postesc, şi ei mă ocărăsc.
11 Mă îmbrac cu sac, şi ei mă batjocoresc.
12 Ceice stau la poartă vorbesc de mine, şi ceice beau băuturi tari mă pun în cîntece.
13 Dar eu către Tine îmi înalţ rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, şi dă-mi ajutorul Tău!
14 Scoate-mă din noroi, ca să nu mă mai afund! Să fiu izbăvit de vrăjmaşii mei şi din prăpastie!
15 Să nu mai dea valurile peste mine, să nu mă înghită adîncul, şi să nu se închidă groapa peste mine!
16 Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ţi privirile spre mine,
17 şi nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău! Căci sînt în necaz: grăbeşte de m'ascultă!
18 Apropie-Te de sufletul meu şi izbăveşte -l! Scapă-mă, din pricina vrăjmaşilor mei!
19 Tu ştii ce ocară, ce ruşine şi batjocură mi se face; toţi protivnicii mei sînt înaintea Ta.
20 Ocara îmi rupe inima, şi sînt bolnav; aştept să -i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aştept mîngîietori, şi nu găsesc niciunul.
21 Ei îmi pun fiere în mîncare, şi, cînd mi -e sete, îmi dau să beau oţet.
22 Să li se prefacă masa într'o cursă, şi liniştea într'un laţ!
23 Să li se întunece ochii, şi să nu mai vadă, şi clatină-le mereu coapsele!
24 Varsă-Ţi mînia peste ei, şi să -i atingă urgia Ta aprinsă!
25 Pustie să le rămînă locuinţa, şi nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!
26 Căci ei prigonesc pe cel lovit de Tine, povestesc suferinţele celor răniţi de Tine.
27 Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor, şi să n'aibă parte de îndurarea Ta!
28 Să fie şterşi din cartea vieţii, şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi!
29 Eu sînt nenorocit şi sufăr: Dumnezeule, ajutorul Tău să mă ridice!
30 Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cîntări, şi prin laude Îl voi preamări.
31 Lucrul acesta este mai plăcut Domnului, decît un viţel cu coarne şi copite!
32 Nenorociţii văd lucrul acesta şi se bucură; voi, cari căutaţi pe Dumnezeu, veselă să vă fie inima!
33 Căci Domnul ascultă pe cei săraci, şi nu nesocoteşte pe prinşii Lui de război.
34 Să -L laude cerurile şi pămîntul, mările şi tot ce mişună în ele!
35 Căci Dumnezeu va mîntui Sionul, şi va zidi cetăţile lui Iuda; ele vor fi locuite şi luate în stăpînire;
36 sămînţa robilor Lui le va moşteni, şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ele.
1 Psaume de David, [donné] au maître chantre, [pour le chanter] sur Sosannim. Délivre-moi, ô Dieu, car les eaux me sont entrées jusque dans l'âme.
2 Je suis enfoncé dans un bourbier profond, dans lequel il n'y a point où prendre pied; je suis entré au plus profond des eaux, et le fil des eaux se débordant, m'emporte.
3 Je suis las de crier, mon gosier en est asséché; mes yeux sont consumés pendant que j'attends après mon Dieu.
4 Ceux qui me haïssent sans cause, passent en nombre les cheveux de ma tête; ceux qui tâchent à me ruiner, et qui me sont ennemis à tort, se sont renforcés : j'ai alors rendu ce que je n'avais point ravi.
5 Ô Dieu! Tu connais ma folie, et mes fautes ne te sont point cachées.
6 Ô Seigneur Eternel des armées! que ceux qui se confient en toi, ne soient point rendus honteux à cause de moi; [et] que ceux qui te cherchent ne soient point confus à cause de moi, ô Dieu d'Israël!
7 Car pour l'amour de toi j'ai souffert l'opprobre, la honte a couvert mon visage.
8 Je suis devenu étranger à mes frères, et un homme de dehors aux enfants de ma mère.
9 Car le zèle de ta maison m'a rongé, et les outrages de ceux qui t'outrageaient sont tombés sur moi.
10 Et j'ai pleuré en jeûnant : mais cela m'a été tourné en opprobre.
11 J'ai aussi pris un sac pour vêtement, mais je leur ai été un sujet de raillerie.
12 Ceux qui sont assis à la porte discourent de moi, et je sers de chanson aux ivrognes.
13 Mais, pour moi, ma requête s'adresse à toi, ô Eternel! Il y a un temps de [ton] bon plaisir, ô Dieu! selon la grandeur de ta gratuité. Réponds-moi selon la vérité de ta délivrance.
14 Délivre-moi du bourbier, fais que je n'y enfonce point, et que je sois délivré de ceux qui me haïssent, et des eaux profondes.
15 Que le fil des eaux se débordant ne m'emporte point, et que le gouffre ne m'engloutisse point, et que le puits ne ferme point sa gueule sur moi.
16 Eternel! Exauce-moi, car ta gratuité est bonne; tourne la face vers moi selon la grandeur de tes compassions;
17 Et ne cache point ta face arrière de ton serviteur, car je suis en détresse : hâte-toi, exauce-moi.
18 Approche-toi de mon âme, rachète-la; délivre-moi à cause de mes ennemis.
19 Tu connais toi-même mon opprobre, et ma honte, et mon ignominie; tous mes ennemis sont devant toi.
20 L'opprobre m'a déchiré le cœur, et je suis languissant; j'ai attendu que quelqu'un eût compassion de moi, mais il n'y en a point eu : et j'ai attendu des consolateurs, mais je n'en ai point trouvé.
21 Ils m'ont au contraire donné du fiel pour mon repas; et dans ma soif ils m'ont abreuvé de vinaigre.
22 Que leur table soit un filet tendu devant eux; et [que ce qui tend] à la prospérité [leur soit] en piège.
23 Que leurs yeux soient tellement obscurcis, qu'ils ne puissent point voir; et fais continuellement chanceler leurs reins.
24 Répands ton indignation sur eux, et que l'ardeur de ta colère les saisisse.
25 Que leur palais soit désolé, et qu'il n'y ait personne qui habite dans leurs tentes.
26 Car ils persécutent celui que tu avais frappé, et font leurs contes de la douleur de ceux que tu avais blessés.
27 Mets iniquité sur leur iniquité; et qu'ils n'entrent point en ta justice.
28 Qu'ils soient effacés du Livre de vie, et qu'ils ne soient point écrits avec les justes.
29 Mais pour moi, qui suis affligé, et dans la douleur, ta délivrance, ô Dieu! m'élèvera en une haute retraite.
30 Je louerai le Nom de Dieu par des Cantiques, et je le magnifierai par une louange solennelle.
31 Et cela plaira plus à l'Eternel qu'un taureau, plus qu'un veau qui a des cornes, et l'ongle divisé.
32 Les débonnaires le verront, [et] ils s'en réjouiront, et votre cœur vivra, [le cœur, dis-je, de vous tous] qui cherchez Dieu.
33 Car l'Eternel exauce les misérables, et ne méprise point ses prisonniers.
34 Que les cieux et la terre le louent; que la mer et tout ce qui se meut en elle le louent aussi.
35 Car Dieu délivrera Sion, et bâtira les villes de Juda; on y habitera, et on la possèdera.
36 Et la postérité de ses serviteurs l'héritera, et ceux qui aiment son Nom demeureront en elle.