1 Hiram, împăratul Tirului, a trimes soli lui David, şi lemn de cedru şi cioplitori de piatră şi tîmplari, să -i zidească o casă.

2 David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel, şi că împărăţia lui s'a înălţat foarte mult, din pricina poporului Său Israel.

3 David a mai luat neveste şi la Ierusalim: şi a mai născut fii şi fiice.

4 Iată numele celor ce i s'au născut la Ierusalim; Şamua, Şobab, Natan, Solomon,

5 Ibhar, Elişua, Elfelet,

6 Noga, Nefeg, Iafia,

7 Elişama, Beeliada şi Elifelet.

8 Filistenii au auzit că David fusese uns împărat peste tot Israelul, şi s'au suit cu toţii să -l caute. David a fost înştiinţat de acest lucru, şi le -a ieşit înainte.

9 Filistenii au venit, şi s'au răspîndit în valea Refaimiţilor.

10 David a întrebat pe Dumnezeu, zicînd: ,,Să mă sui împotriva Filistenilor, şi îi vei da în mînile mele?`` Şi Domnul i -a zis: ,,Sui-te, şi -i voi da în mînile tale.``

11 S'au suit la Baal-Peraţim, unde David i -a bătut. Apoi a zis: ,,Dumnezeu a risipit pe vrăjmaşii mei prin mîna mea, ca pe nişte ape cari se scurg. Deaceea s'a dat locului acestuia numele Baal-Peraţim.

12 Ei şi-au lăsat acolo dumnezeii, cari au fost arşi în foc, după porunca lui David.

13 Filistenii s'au răspîndit din nou în vale.

14 David a întrebat iarăş pe Dumnezeu. Şi Dumnezeu i -a zis: ,,Să nu te sui după ei; întoarce-te dela ei, şi mergi asupra lor prin faţa duzilor.

15 Cînd vei auzi un vuiet de paşi în vîrfurile duzilor, atunci să ieşi la luptă, căci Dumnezeu merge înaintea ta, ca să bată oastea Filistenilor.``

16 David a făcut cum îi poruncise Dumnezeu, şi oastea Filistenilor a fost bătută dela Gabaon pînă la Ghezer.

17 Faima lui David s'a răspîndit în toată ţara, şi Domnul l -a făcut de temut pentru toate neamurile.

1 Tyroksen kuningas Hiram lähetti Daavidin luo lähettiläitä. Sitten hän toimitti setripuuta ja lähetti muurareita ja kirvesmiehiä rakentamaan Daavidille palatsia.

2 Nyt Daavid ymmärsi, että Herra oli vahvistanut hänen asemansa Israelin kuninkaana ja antanut hänen kuninkuutensa menestyä kansansa Israelin vuoksi.

3 Jerusalemissa Daavid otti lisää vaimoja, ja hänelle syntyi vielä poikia ja tyttäriä.

4 Hänen Jerusalemissa syntyneiden poikiensa nimet olivat Sammua, Sobab, Natan, Salomo,

5 Jibhar, Elisua, Elpelet,

6 Nogah, Nefeg, Jafia,

7 Elisama, Beeljada ja Elifelet.

8 Kun filistealaiset kuulivat, että Daavid oli voideltu koko Israelin kuninkaaksi, he lähtivät kaikki liikkeelle käydäkseen Daavidin kimppuun. Saatuaan tästä tiedon Daavid lähti heitä vastaan.

9 Filistealaiset tulivat ja tunkeutuivat kaikkialle Refaiminlaaksoon.

12 Filistealaiset jättivät sinne jumalankuvansa, ja Daavidin käskystä ne poltettiin.

13 Mutta filistealaiset tunkeutuivat uudelleen Refaiminlaaksoon.

16 Daavid teki niin kuin Jumala oli käskenyt, ja israelilaiset tuhosivat filistealaisten leirin ja ajoivat heitä takaa Gibeonista aina Geseriin saakka.

17 Daavidin maine levisi kaikkiin maihin, ja Herra saattoi kaikki vieraat kansat pelkäämään häntä.