1 După ce s'a hotărît să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi cîţiva întemniţaţi i-au dat pe mîna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.

2 Ne-am suit într'o corabie dela Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.

3 A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i -a dat voie să meargă pe la prietenii săi, şi să fie îngrijit de ei.

4 După ce am plecat de acolo, am plutit pe lîngă Cipru, pentrucă vînturile erau potrivnice.

5 După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.

6 Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne -a suit în ea.

7 Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne -a lăsat vîntul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.

8 De abia am mers cu corabia pe marginea insulei, şi am ajuns la un loc numit ,,Limanuri bune``, de care era aproape cetatea Lasea.

9 Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentrucă trecuse chiar şi vremea ,,postului``. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi,

10 şi le -a zis: ,,Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.

11 Sutaşul a ascultat mai mult de cîrmaci şi de stăpînul corăbiei de cît de vorbele lui Pavel.

12 Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.

13 Începuse să sufle un vînt uşor de miazăzi; şi, ca unii cari se credeau stăpîni pe ţintă, au ridicat ancorele, şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.

14 Dar nu după multă vreme, s'a deslănţuit asupra insulei un vînt furtunos, numit Eurachilon.

15 Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vîntului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.

16 Am trecut repede pela partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mîna pe luntre.

17 După ce au ridicat -o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frînghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pînzele în jos. Astfel s'au lăsat mînaţi de vînt.

18 Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,

19 şi a treia zi, noi, cu mînile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.

20 Soarele şi stelele nu s'au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică în cît la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.

21 Oamenii nu mîncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s'a sculat în mijlocul lor, şi a zis: ,,Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi, şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.

22 Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentrucă nici unul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decît a corăbiei.

23 Un înger al Dumnezeului, al căruia sînt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s'a arătat azi noapte,

24 şi mi -a zis: ,Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi -a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.``

25 De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întîmpla aşa cum mi s'a spus.

26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov.``

27 În noaptea a patrusprezecea, pe cînd eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pela miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pămînt.

28 Au măsurat adîncimea apei, şi au găsit douăzeci de stînjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat -o din nou, şi au găsit cincisprezece stînjeni.

29 De teamă să nu se lovească de stînci, au aruncat patru ancore înspre cîrma corăbiei, şi doreau să se facă ziuă.

30 Dar deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie, şi slobozeau luntrea în mare, supt cuvînt că ar vrea să arunce ancorele în spre partea dinainte a corăbiei,

31 Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: ,,Dacă oamenii aceştia nu vor rămînea în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.``

32 Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrii, şi au lăsat -o să cadă jos.

33 Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănînce, şi a zis: ,,Astăzi sînt patrusprezece zile, decînd staţi mereu de veghe, şi n'aţi luat nimic de mîncare în gură.

34 Deaceea vă rog să mîncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde nici un păr din cap.``

35 După ce a spus aceste vorbe, a luat pîne, a mulţămit lui Dumnezeu, înaintea tuturor, a frînt -o, şi a început să mănînce.

36 Toţi s'au îmbărbătat atunci, şi au luat şi ei de au mîncat.

37 În corabie eram de toţi: două sute şaptezeci şi şase de suflete.

38 După ce s'au săturat, au uşurat corabia, aruncînd grîul în mare.

39 Cînd s'a făcut ziuă, n'au cunoscut pămîntul; dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, şi au hotărît să împingă corabia într'acolo, dacă va fi cu putinţă.

40 Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaş timp funiile cîrmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vîntului, şi s'au îndreptat spre mal.

41 Dar au dat peste o limbă de pămînt, unde s'a înfipt corabia; şi partea dinainte a corăbiei s'a împlîntat şi stătea neclintită, pe cînd partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.

42 Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot.

43 Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i -a oprit dela gîndul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota, să se arunce de pe corabie în apă, şi să iasă cei dintîi la pămînt;

44 iar ceilalţi să se aşeze unii pe scînduri, iar alţii pe frînturi de corabie, şi aşa s'a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.

1 Kun oli päätetty, että lähtisimme meritse Italiaan, Paavali ja muutamat muut vangit annettiin Juliuksen, keisarillisen sotaväen sadanpäällikön, valvontaan.

2 Astuimme adramyttionilaiseen laivaan, jonka oli määrä purjehtia Aasian satamiin, ja lähdimme merelle. Mukanamme oli myös makedonialainen Aristarkos, joka oli kotoisin Tessalonikasta.

3 Seuraavana päivänä saavuimme Sidoniin, ja Julius, joka kohteli Paavalia hyvin, antoi hänen käydä ystävien luona hoitoa saamassa.

4 Lähdettyämme sieltä merelle purjehdimme vastatuulen takia Kyproksen suojaan,

5 jatkoimme sitten matkaamme Kilikian ja Pamfylian edustalla olevan merenselän yli ja laskimme maihin Lykian Myrassa.

6 Sieltä sadanpäällikkö löysi aleksandrialaisen laivan, joka oli lähdössä Italiaan, ja siirsi meidät siihen.

7 Useiden päivien ajan purjehduksemme sitten edistyi hitaasti, ja vain vaivoin pääsimme Knidoksen kohdalle. Tuuli esti meitä jatkamasta aikomaamme suuntaan, ja niin purjehdimme Salmonen niemen ohi Kreetan suojaan.

8 Etenimme vaivalloisesti saaren rannikkoa seuraten ja saavuimme sitten paikkaan, jonka nimi on Hyvätsatamat. Se on lähellä Lasaian kaupunkia.

9 Olimme olleet matkalla jo pitkän aikaa, paastopäiväkin oli ohitse, ja merenkulku alkoi olla vaarallista. Paavali varoitti toisia:

10 Miehet, minä tiedän, että purjehduksestamme tulee työläs ja vaarallinen. Siinä ei ole vaarassa vain lasti ja laiva, vaan myös oma henkemme.

11 Sadanpäällikkö kuitenkin uskoi laivuria ja aluksen omistajaa enemmän kuin Paavalin puhetta.

12 Kun paikkakin oli talvisatamaksi soveltumaton, useimmat olivat sitä mieltä, että oli jatkettava matkaa ja yritettävä päästä talveksi Foiniksiin, Kreetan satamaan, joka antaa lounaaseen ja luoteeseen päin.

13 Kun sitten alkoi puhaltaa heikko etelätuuli, he luulivat onnistuvansa aikeessaan, nostivat ankkurin ja purjehtivat aivan Kreetan rannikkoa pitkin.

14 Mutta ei kestänyt kauankaan, kun saaren yli syöksyi raju tuuli, koillismyrsky.

15 Se tempasi laivan mukaansa, ja meidän oli jättäydyttävä tuuliajolle, sillä emme kyenneet nousemaan tuuleen.

16 Päästyämme Kauda- nimisen saaren suojaan saimme työllä ja tuskalla laivaveneen talteen.

17 Kun vene oli vedetty ylös, merimiehet ryhtyivät varotoimiin ja sitoivat köysiä laivan ympäri. Koska laiva oli vaarassa ajautua Syrtin hiekkasärkille, he laskivat ajoankkurin, ja ajelehtiminen jatkui näin.

18 Kun rajumyrsky yhä vain ahdisti laivaamme, miehet heittivät seuraavana päivänä osan lastista yli laidan,

19 ja kolmantena päivänä he omin käsin viskasivat kaiken irtaimen kannelta mereen.

20 Moneen päivään emme nähneet aurinkoa emmekä tähtiä, ja kun myrsky yhä raivosi ankarana, menetimme lopulta kaiken toivon selvitä hengissä.

22 Mutta nyt kehotan teitä pysymään rohkealla mielin. Yksikään teistä ei menetä henkeään, ainoastaan laiva tuhoutuu.

23 Viime yönä näet vierelläni seisoi sen Jumalan enkeli, jonka oma minä olen ja jota minä palvelen.

24 Enkeli sanoi: 'Älä pelkää, Paavali. Sinä olet vielä seisova keisarin edessä, ja Jumala antaa sinulle sen lahjan, että myös matkatoverisi pelastuvat.'

25 Pysykää siis rohkeina, miehet! Minä luotan Jumalaan ja uskon, että käy niin kuin minulle on sanottu.

27 Tuli neljästoista yö, ja yhä me ajelehdimme Adrianmerellä. Keskiyön aikaan merimiehistä alkoi tuntua, että lähestyttiin maata.

28 He luotasivat ja totesivat syvyydeksi kaksikymmentä syltä, ja kun he vähän ajan perästä luotasivat uudelleen, syvyyttä oli enää viidentoista sylen verran.

29 Merimiehet pelkäsivät meidän ajautuvan karikkoihin, ja siksi he laskivat laivan perästä neljä ankkuria ja jäivät odottamaan päivän valkenemista.

30 He yrittivät sitten lähteä salaa laivasta ja laskivat veneen vesille muka mennäkseen laskemaan keulasta ankkureita.

32 Silloin sotilaat katkaisivat veneen köydet ja päästivät sen menemään.

35 Tämän sanottuaan hän otti leivän ja kaikkien nähden kiitti Jumalaa, mursi leivän ja alkoi syödä.

36 Toisetkin saivat tästä rohkeutta ja rupesivat ruokailemaan.

37 Meitä oli laivassa kaikkiaan kaksisataaseitsemänkymmentäkuusi henkeä.

38 Kun oli kylliksi syöty, merimiehet kevensivät laivaa heittämällä viljalastin mereen.

39 Aamun valjetessa merimiehet eivät tunteneet edessä olevaa maata, mutta he huomasivat matalarantaisen poukaman ja päättivät yrittää ohjata laivan sinne.

40 He katkaisivat ankkuriköydet ja antoivat ankkurien jäädä mereen, ja kun peräsinairot oli päästetty köysistään, he nostivat keulapurjeen tuuleen ja ohjasivat rantaa kohti.

41 Laiva kuitenkin ajautui päin särkkää ja törmäsi siihen. Keula juuttui tiukasti paikoilleen, ja aallokossa perä alkoi hajota liitoksistaan.

42 Sotamiehet aikoivat silloin tappaa vangit, ettei kukaan pääsisi uimalla pakoon.

43 Sadanpäällikkö kuitenkin esti heidän aikeensa, sillä hän halusi pelastaa Paavalin. Hän käski uimataitoisten hypätä ensimmäisinä mereen ja pyrkiä rantaan

44 ja heidän perässään toisten, joko lankkujen varassa tai muilla laivan kappaleilla. Näin kaikki pääsivät onnellisesti maihin.