1 Iată cuvintele pe cari le -a spus Moise întregului Israel, dincoace de Iordan, în pustie, într'o cîmpie, faţă în faţă cu Suf, între Paran, Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab.

2 (Dela Horeb pînă la Cades-Barnea, pe drumul care duce la muntele Seir, este o depărtare de unsprezece zile).

3 În al patruzecilea an, în luna unsprezecea, în ziua întîi a lunii, Moise a vorbit copiilor lui Israel şi le -a spus tot ce -i poruncise Domnul să le spună.

4 Aceasta era după ce a bătut pe Sihon, împăratul Amoriţilor, care locuia la Hesbon, şi pe Og, împăratul Basanului, care locuia la Aştarot şi la Edrei.

5 Dincoace de Iordan, în ţara Moabului, Moise a început să lămurească legea aceasta şi a zis:

6 Domnul, Dumnezeul nostru, ne -a vorbit la Horeb, zicînd: ,,Aţi locuit destulă vreme în muntele acesta.

7 Întoarceţi-vă, şi plecaţi; duceţi-vă la muntele Amoriţilor şi în toate împrejurimile: în cîmpie, pe munte, în vale, în partea de miază-zi, pe ţărmul mării, în ţara Cananiţilor şi în Liban, pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat.

8 Vedeţi, v'am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpînire ţara pe care domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.``

9 În vremea aceea, v'am spus: ,,Eu nu văpot purta singur.

10 Domnul, Dumnezeul vostru, v'a înmulţit, şi azi sînteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului.

11 Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, să vă mărească de o mie de ori pe atît, şi să vă binecuvinteze, după cum a făgăduit!

12 Cum aş putea să port eu singur pricinile voastre, povara voastră şi certurile voastre?

13 Luaţi din seminţiile voastre nişte bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi cunoscuţi, şi -i voi pune în fruntea voastră.``

14 Voi mi-aţi răspuns, şi aţi zis: ,,Ceea ce spui tu să facem este un lucru bun.``

15 Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci, şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre.

16 Am dat, în acelaş timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: ,,Să ascultaţi pe fraţii voştri, şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul.

17 Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi cînd veţi găsi o pricină prea grea, s'o aduceţi înaintea mea, ca s'o aud.``

18 Aşa v'am poruncit, în vremea aceea, tot ce aveaţi de făcut.

19 Am plecat din Horeb, şi am străbătut toată pustia aceea mare şi grozavă pe care aţi văzut -o; am luat drumul care duce în muntele Amoriţilor, cum ne poruncise Domnul, Dumnezeul nostru, şi am ajuns la Cades-Barnea.

20 Şi eu v'am zis: ,,Aţi ajuns la muntele Amoriţilor pe care ni -l dă Domnul, Dumnezeul nostru.

21 Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia -o în stăpînire, cum ţi -a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme, şi nu te înspăimînta.``

22 Voi v'aţi apropiat cu toţii de mine, şi aţi zis: ,,Să trimetem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara, şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în cari vom ajunge.``

23 Părerea aceasta mi s'a părut bună; şi am luat doisprezece oameni dintre voi, cîte un om de fiecare seminţie.

24 Ei au plecat, au trecut muntele, şi au ajuns pînă la valea Eşcol, şi au iscodit ţara.

25 Au luat în mîni din roadele ţării şi ni le-au adus; ne-au făcut o dare de seamă, şi au zis: ,,Bună ţară ne dă Domnul, Dumnezeul nostru.``

26 Dar voi n'aţi vrut să vă suiţi în ea, şi v'aţi răsvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului vostru.

27 Aţi cîrtit în corturile voastre, şi aţi zis: ,,Pentrucă ne urăşte, de aceea ne -a scos Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mînile Amoriţilor şi să ne nimicească.

28 Unde să ne suim? Fraţii noştri ne-au muiat inima, zicînd: ,,Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decît noi; cetăţile sînt mari şi întărite pînă la cer; ba încă, am văzut acolo şi copii de ai lui Anac.``

29 Eu v'am zis: ,,Nu vă spăimîntaţi, şi nu vă fie frică de ei.

30 Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta El însuş pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi subt ochii voştri în Egipt.

31 Apoi în pustie, ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău, te -a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut pînă la sosirea voastră în locul acesta.``

32 Cu toate acestea, voi n'aţi avut încredere în Domnul, Dumnezeul vostru,

33 care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într'un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuiaţi să mergeţi, şi ziua într'un nor.

34 Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S'a mîniat, şi a jurat, zicînd:

35 ,,Niciunul din bărbaţii cari fac parte din acest neam rău nu va vedea ţara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinţilor voştri,

36 afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, şi ţara în care a mers, o voi da lui şi copiilor lui, pentrucă a urmat în totul calea Domnului.``

37 Domnul S'a mîniat şi pe mine, din pricina voastră, şi a zis: ,,Nici tu nu vei intra în ea.

38 Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea; întăreşte -l, căci el va pune pe Israel în stăpînirea ţării aceleia.

39 Şi pruncii voştri, despre cari aţi zis: ,,Vor fi de jaf!`` şi fiii voştri, cari nu cunosc azi nici binele nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le -o voi da, şi ei o vor stăpîni.

40 Dar voi, întoarceţi-vă înapoi, şi plecaţi în pustie, în spre marea Roşie.``

41 Voi aţi răspuns, şi mi-aţi zis: ,,Am păcătuit împotriva Domnului; ne vom sui şi ne vom bate, cum ne -a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru.`` Şi v'aţi încins fiecare armele, şi v'aţi încumetat să vă suiţi pe munte.

42 Domnul mi -a zis: ,,Spune-le: ,Nu vă suiţi şi nu vă luptaţi, căci Eu nu sînt în mijlocul vostru; nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.``

43 Eu v'am spus, dar n'aţi ascultat; ci v'aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului, şi v'aţi suit semeţi pe munte.

44 Atunci Amoriţii, cari locuiesc pe muntele acesta, v'au ieşit înainte, şi v'au urmărit ca albinele; v'au bătut din Seir, pînă la Horma.

45 La întoarcerea voastră, aţi plîns înaintea Domnului; dar Domnul nu v'a ascultat glasul, şi n'a luat aminte la voi.

46 Şi aşa aţi rămas la Cades, unde aţi stat multă vreme.

1 Nämä ovat ne sanat, jotka Mooses puhui Israelin kansalle Jordanin itäpuolella autiomaassa Sufin tienoilla, Paranin, Tofelin, Labanin, Haserotin ja Di-Sahabin seuduilla lähellä Kuolleenmeren laaksoa.

2 Horebilta on Seirin vuoriston tietä yhdentoista päivän matka Kades-Barneaan.

3 Neljänkymmenen vuoden kuluttua siitä kun israelilaiset lähtivät Egyptistä, vuoden yhdennentoista kuun ensimmäisenä päivänä, Mooses ilmoitti heille kaiken, minkä Herra oli hänen käskenyt puhua.

4 Tätä ennen hän oli lyönyt Sihonin, Hesbonissa hallinneen amorilaisten kuninkaan, sekä Ogin, Basanin kuninkaan, jonka hallituskaupungit olivat Astarot ja Edrei.

5 Moabin maassa, Jordanin itäpuolella, Mooses alkoi opettaa tätä lakia. Näin Mooses puhui:

7 Lähtekää liikkeelle ja menkää Kanaaninmaahan: amorilaisten vuorille ja heidän naapurikansojensa alueille Jordaninlaaksoon, vuoristoon, läntisille kukkuloille, Negeviin ja meren rannikolle. Menkää Libanoniin ja aina suurelle Eufratvirralle saakka.

8 Tämän maan minä luovutan teille. Menkää ottamaan haltuunne se maa, josta minä olen valalla vannoen antanut lupauksen teidän isillenne Abrahamille, Iisakille ja Jaakobille sekä heidän jälkeläisilleen.'

10 Herra, teidän Jumalanne, on antanut teidän lisääntyä, niin että teitä on nyt yhtä paljon kuin tähtiä taivaalla.

11 Herra, teidän isienne Jumala, tehköön teidät vielä tuhat kertaa lukuisammiksi ja siunatkoon teitä lupauksensa mukaisesti.

12 Mutta miten minä yksin jaksaisin kestää sen vaivan ja taakan, joka minulla on teistä ja teidän riidoistanne?

13 Valitkaa kustakin heimosta viisaita, taitavia ja kokeneita miehiä, niin minä asetan heidät teidän johtajiksenne.'

14 Te vastasitte minulle: 'Ehdotuksesi on hyvä.'

15 Silloin minä kokosin teidän heimojenne päämiehiä, viisaita ja kokeneita miehiä, ja määräsin heidät toimimaan teidän johtajinanne: tuhannen, sadan, viidenkymmenen ja kymmenen päällikköinä sekä kirjureina.

17 Älkää tuomitessanne olko puolueellisia, vaan kuunnelkaa alhaista samoin kuin ylhäistäkin. Älkää pelätkö ketään, sillä tuomareina te toimitte tehtävässä, jonka Jumala on teille antanut. Jos jokin asia on teistä liian vaikea, tuokaa se minun tutkittavakseni.'

18 Näin minä annoin teille ohjeet kaikesta, mitä teidän oli tehtävä.

20 Minä sanoin teille: 'Te olette nyt tulossa amorilaisten vuorille, jotka Herra, meidän Jumalamme, antaa meille.

21 Herra, teidän Jumalanne, antaa tämän maan teidän haltuunne. Menkää ottamaan maa omaksenne, niin kuin Herra, teidän isienne Jumala, on sanonut. Älkää pelätkö, pysykää rohkeina.'

23 Minä hyväksyin tämän ehdotuksen ja valitsin teidän joukostanne kaksitoista miestä, yhden joka heimosta.

24 He lähtivät vuoristoon, tulivat Eskolinlaaksoon, Rypälelaaksoon, ja tutkivat maata.

25 He ottivat sieltä mukaansa hedelmiä, toivat ne meille ja ilmoittivat: 'Maa, jonka Herra, meidän Jumalamme, antaa meille, on hyvä maa.'

27 Te nurisitte teltoissanne ja sanoitte: 'Herra vihaa meitä! Hän toi meidät pois Egyptistä vain antaakseen amorilaisten tuhota meidät.

28 Millaiseen maahan me olemmekaan menossa! Nuo miehet saivat meidät vapisemaan pelosta, kun he kertoivat kansasta, joka on meitä lukuisampi ja kookkaampi, ja suurista kaupungeista, joiden muurit hipovat taivasta. He olivat nähneet siellä anakilaisiakin!'

30 Herra, teidän Jumalanne, joka kulkee edellänne, sotii teidän puolestanne, kuten näitte hänen tekevän jo Egyptissä

31 ja sitten autiomaassa. Sielläkin Herra, teidän Jumalanne, kantoi teitä kuin isä lastaan koko sen matkan, jonka te kuljitte, aina tänne saakka.'

32 Mutta siitä huolimatta te ette luottaneet Herraan, Jumalaanne,

33 joka oli kulkenut koko matkan teidän edellänne, etsinyt teille leiriytymispaikat sekä öisin tulipatsaana ja päivisin pilvipatsaana osoittanut tien, jota teidän tuli kulkea.

35 'Yksikään näistä miehistä, tästä pahasta sukupolvesta, ei saa nähdä sitä hyvää maata, josta minä valalla vannoen annoin lupauksen teidän isillenne,

36 ei kukaan paitsi Kaleb, Jefunnen poika. Hän saa sen nähdä, ja hänelle ja hänen lapsilleen minä annan sen maan, jossa hän on jo käynyt. Hän on uskollisesti seurannut minua.'

37 Herra vihastui teidän vuoksenne myös minuun ja sanoi: 'Sinäkään et pääse siihen maahan,

38 mutta Joosua, Nunin poika, joka palvelee sinua, saa mennä sinne. Vala häneen rohkeutta, sillä hänen tulee jakaa maa israelilaisille perintöosiksi.

39 Teidän lapsenne, joiden pelkäsitte joutuvan vihollisen saaliiksi, nuo lapset, joilla ei vielä ole tietoa hyvästä eikä pahasta, pääsevät siihen maahan. Heille minä sen annan, ja he ottavat sen haltuunsa.

40 Nyt teidän kuitenkin on käännyttävä takaisin autiomaahan ja lähdettävä liikkeelle Kaislameren suuntaan.'

42 Mutta Herra sanoi minulle: 'Kiellä heitä lähtemästä vuorille ja ryhtymästä taisteluun, sillä minä en ole heidän keskellään. Jos he menevät, heidän vihollisensa lyövät heidät.'

43 Te ette kuitenkaan kuunnelleet, vaikka minä puhuin teille, vaan niskoittelitte Herraa vastaan ja lähditte uhmamielin vuoristoon.

44 Silloin siellä asuvat amorilaiset kävivät taisteluun teitä vastaan, löivät joukkonne hajalle Seirissä ja ajoivat mehiläisparven lailla teitä takaa Hormaan saakka.

45 Te palasitte leiriin, itkitte ja rukoilitte Herraa, mutta hän ei kuunnellut teidän valituksianne eikä välittänyt teidän rukouksistanne.

46 Ja te jäitte Kadesiin ja viivyitte siellä aikanne.