1 ,,În vremea aceea, Domnul mi -a zis: ,Taie două table de piatră ca cele dintîi, şi suie-te la Mine pe munte; fă şi un chivot de lemn.

2 Eu voi scrie pe aceste două table cuvintele cari erau scrise pe tablele dintîi pe cari le-ai sfărîmat, şi să le pui în chivot.`

3 Am făcut un chivot de lemn de salcîm, am tăiat două table de piatră ca cele dintîi, şi m'am suit pe munte cu cele două table în mînă.

4 Domnul a scris pe table ce fusese scris pe cele dintîi, cele zece porunci cari vă fuseseră spuse pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării; şi Domnul mi le -a dat.

5 M'am întors apoi şi m'am pogorît de pe munte, am pus tablele în chivotul pe care -l făcusem, şi ele au rămas acolo, cum îmi poruncise Domnul.

6 Copiii lui Israel au plecat din Beerot-Bene-Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron, şi a fost îngropat; Eleazar, fiul lui, i -a urmat în slujba preoţiei.

7 Apoi deacolo au pornit la Gudgoda, şi dela Gudgoda la Iotbata, ţară unde sînt pîraie de ape.

8 În vremea aceea, Domnul a despărţit seminţia lui Levi, şi i -a poruncit să ducă chivotul legămîntului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să -I slujească, şi să binecuvînteze poporul în Numele Lui; lucru pe care l -a făcut pînă în ziua de azi.

9 Deaceea Levi n'are nici parte de moşie, nici moştenire cu fraţii lui: Domnul este moştenirea lui, cum i -a spus Domnul, Dumnezeul tău.

10 Eu am rămas pe munte, ca şi mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Domnul m'a ascultat şi de data aceasta; Domnul n'a voit să vă nimicească.

11 Domnul mi -a zis: ,Scoală-te, du-te, şi mergi în fruntea poporului. Să se ducă să ia în stăpînire ţara pe care am jurat părinţilor lor că le -o voi da.`

12 Acum, Israele, ce alta cere dela tine Domnul, Dumnezeul tău, decît să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău,

13 să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe cari ţi le dau astăzi, ca să fii fericit?

14 Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sînt cerurile şi cerurile cerurilor, pămîntul şi tot ce cuprinde el.

15 Şi numai de părinţii tăi S'a alipit Domnul ca să -i iubească; şi după ei, pe sămînţa lor, pe voi v'a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi.

16 Să vă tăiaţi dar inima împrejur, şi să nu vă mai înţepeniţi gîtul.

17 Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri;

18 care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi -i dă hrană şi îmbrăcăminte.

19 Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.

20 Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să -I slujeşti, să te alipeşti de El, şi pe Numele Lui să juri.

21 El este slava ta, El este Dumnezeul tău. El a făcut în mijlocul tău aceste lucruri mari şi grozave pe cari ţi le-au văzut ochii.

22 Părinţii tăi s'au pogorît în Egipt în număr de şaptezeci de inşi; acum Domnul, Dumnezeul tău, a făcut din tine o mulţime ca stelele cerului.``

2 Minä kirjoitan tauluihin sanat, jotka olivat entisissä tauluissa, niissä, jotka sinä murskasit. Pane taulut arkkuun.'

3 Minä tein akasiapuusta arkun, valmistin kaksi aikaisempien kaltaista kivitaulua ja nousin taulut mukanani vuorelle.

4 Herra kirjoitti tauluihin saman kirjoituksen, joka oli ollut ensimmäisissä tauluissa, ne kymmenen käskyä, jotka hän kansan ollessa koolla oli julistanut vuorella tulen keskeltä, ja hän antoi taulut minulle.

5 Laskeuduttuani vuorelta minä panin taulut arkkuun, jonka olin tehnyt, ja siellä niitä pidetään, kuten Herra on määrännyt.

7 Moserasta kansa jatkoi matkaa Gudgodaan ja Gudgodasta Jotbataan, seudulle, missä on runsasvetisiä puroja.

9 Heidän osalleen ei tullut omaa perintömaata kuten muille heimoille, sillä lupauksensa mukaisesti Herra itse on heidän perintöosansa.

11 Herra sanoi minulle: 'Lähde liikkeelle ja johda israelilaisia, niin että he pääsevät ottamaan haltuunsa sen maan, jonka minä olen heidän esi- isilleen vannomallani valalla luvannut antaa heille.'

13 ja että tarkoin noudatatte hänen käskyjään ja säädöksiään, jotka minä teille annan. Kun tämän teette, te menestytte.

15 Ja kuitenkin Herra mieltyi juuri teidän esi-isiinne. Heitä hän rakasti, ja teidät, heidän jälkeläisensä, hän on valinnut kaikkien kansojen joukosta omaksi kansakseen.

16 Ympärileikatkaa siis sydämenne -- taipukaa kuuliaisiksi Herralle älkääkä enää niskoitelko.

17 Herra, teidän Jumalanne, on jumalien Jumala ja korkein Herra, suuri, väkevä ja pelottava Jumala. Hän ei ole puolueellinen eikä häntä voi lahjoa.

18 Hän huolehtii leskien ja orpojen oikeuksista, hän rakastaa muukalaista ja ruokkii ja vaatettaa hänet.

19 Samoin tulee myös teidän rakastaa muukalaista; olettehan itsekin olleet muukalaisina Egyptissä.

21 Ylistäkää häntä, hän on teidän Jumalanne. Hän teki teidän hyväksenne ne suuret ja pelottavat teot, jotka olette omin silmin nähneet.

22 Kun esi-isänne menivät Egyptiin, heitä oli vain seitsemänkymmentä, mutta nyt on Herra, teidän Jumalanne, tehnyt teidät lukuisiksi kuin taivaan tähdet.