1 Dumnezeu a zis lui Moise: ,,Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu, şi şaptezeci de bătrîni ai lui Israel, şi să vă închinaţi de departe, aruncîndu-vă cu faţa la pămînt.
2 Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.``
3 Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într'un glas: ,,Vom face tot ce a zis Domnul.``
4 Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s'a sculat dis de dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui, şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
5 A trimes pe nişte tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot, şi să junghie tauri ca jertfe de mulţămire.
6 Moise a luat jumătate din sînge, şi l -a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit -o pe altar.
7 A luat cartea legămîntului, şi a citit -o în faţa poporului. Ei au zis: ,,Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.``
8 Moise a luat sîngele, şi a stropit poporul, zicînd: ,,Iată sîngele legămîntului, pe care l -a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.``
9 Moise s'a suit împreună cu Aaron, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrîni ai lui Israel.
10 Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; subt picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui.
11 El nu Şi -a întins mîna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, şi totuş au mîncat şi au băut.
12 Domnul a zis lui Moise: ,,Suie-te la Mine pe munte, şi rămîi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile, pe cari le-am scris pentru învăţătura lor.``
13 Moise s'a sculat, împreună cu Iosua, care -i slujea: şi Moise s'a suit pe muntele lui Dumnezeu.
14 El a zis bătrînilor: ,,Aşteptaţi-ne aici, pînă ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămînea cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.``
15 Moise s'a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele.
16 Slava Domnului s'a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l -a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului.
17 Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vîrful muntelui, înaintea copiilor lui Israel.
18 Moise a intrat în mijlocul norului, şi s'a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
4 Mooses kirjoitti muistiin kaikki Herran antamat määräykset. Seuraavana aamuna Mooses rakensi vuoren juurelle alttarin ja pystytti sen luo kaksitoista kivipatsasta Israelin kahdentoista heimon mukaan.
5 Hän lähetti israelilaisia nuorukaisia uhraamaan polttouhreja ja teurastamaan sonneja yhteysuhriksi Herralle.
6 Puolet niiden verestä Mooses pani uhrimaljoihin, ja puolet hän vihmoi alttarille.
9 Mooses ja Aaron, Nadab ja Abihu sekä seitsemänkymmentä Israelin vanhinta lähtivät vuorelle.
10 He näkivät Israelin Jumalan, ja se millä hän seisoi oli kuin safiirikiveä, kirkas kuin taivas itse.
11 Näitä Israelin valittuja vastaan hän ei nostanut kättään. He saivat katsella Jumalaa, ja he söivät uhriaterian.
13 Mooses lähti palvelijansa Joosuan kanssa nousemaan Jumalan vuorelle.
15 Sitten Mooses nousi vuorelle, ja vuori peittyi pilveen.
16 Herran kirkkaus laskeutui Siinainvuorelle. Pilvi peitti vuoren kuudeksi päiväksi, ja seitsemäntenä päivänä Herra kutsui Moosesta pilven keskeltä.
17 Israelilaiset näkivät Herran kirkkauden vuoren laella, ja se oli kuin tuli, joka polttaa kaiken.
18 Niin Mooses astui pilven peittoon ja nousi vuoren huipulle. Hän viipyi siellä neljäkymmentä päivää ja neljäkymmentä yötä.