1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:
2 ,,Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre copiii lui Amon, şi prooroceşte împotriva lor!
3 Spune copiilor lui Amon: ,,Ascultaţi Cuvîntul Domnului, Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Pentrucă ai zis: ,,Ha! Ha!`` sfîntului Meu Locaş, cînd era pîngărit, ţării lui Israel, cînd era pustiită, şi casei lui Iuda, cînd se ducea în robie,
4 de aceea, iată, te dau în stăpînirea fiilor Răsăritului; ei îşi vor aşeza staulele în mijlocul tău şi îşi vor face locuinţele în tine; îţi vor mînca roadele, şi îţi vor bea laptele.
5 Voi face din Raba un ocol de cămile, şi din ţara copiilor lui Amon o stînă de oi, ca să ştiţi că Eu sînt Domnul!
6 Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Pentrucă ai bătut din mîni, şi ai dat din picior, pentrucă te-ai bucurat în chip batjocuritor şi din adîncul sufletului de ţara lui Israel,
7 de aceea, iată că Îmi întind mîna peste tine, şi te dau pradă neamurilor; te şterg din mijlocul popoarelor, te scot din numărul ţărilor, şi te nimicesc. Şi vei şti că Eu sînt Domnul!``
8 ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Pentrucă Moabul şi Seirul au zis: ,Iată, casa lui Iuda a ajuns ca toate neamurile!`
9 De aceea, deschid ţinutul Moabului din spre cetăţi, dinspre cetăţile lui dela hotare, cari sînt podoaba ţării şi anume: Bet-Ieşimotul, Baal-Meonul şi Chiriataim,
10 îl deschid şi -l dau în stăpînire fiilor Răsăritului împreună cu ţara Amoniţilor, ca să nu mai fie pomeniţi printre neamuri copiii lui Amon.
11 Îmi voi împlini judecăţile împotriva Moabului! Şi vor şti că Eu sînt Domnul.``
12 Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Pentrucă Edomul s'a dedat la răzbunare faţă de casa lui Iuda, pentrucă s'a făcut vinovat şi s'a răzbunat pe ea,
13 de aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Îmi întind mîna împotriva Edomului, îi voi nimici cu desăvîrşire oamenii şi vitele, îl voi preface într'un pustiu, dela Teman pînă la Dedan; vor cădea loviţi de sabie.
14 Îmi voi răzbuna pe Edom prin poporul Meu Israel. El va face Edomului după mînia şi urgia Mea; ca să vadă răzbunarea Mea, zice Domnul, Dumnezeu.``
15 ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Pentrucă Filistenii s'au dedat la răzbunare, pentrucă s'au răzbunat în chip batjocoritor şi din adîncul sufletului, voind să nimicească totul, în ura lor străveche,
16 aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Iată că Îmi întind mîna împotriva Filistenilor, nimicesc cu desăvîrşire pe Cheretiţi, şi prăpădesc tot ce a mai rămas pe coasta mării,
17 Mă voi năpusti cu mare răzbunare asupra lor, pedepsindu -i cu urgie. Şi vor şti că Eu sînt Domnul, cînd Îmi voi răzbuna pe ei.``
1 Minulle tuli tämä Herran sana:
3 Sano sille: Kuule Herran Jumalan sana. Näin sanoo Herra Jumala: Sinä ilkuit ja sanoit: 'Siitä sait', kun minun temppelini saastutettiin, kun Israelin maata hävitettiin ja kun Juudan kansaa vietiin vankina vieraaseen maahan.
4 Sen tähden minä annan sinut idän kansojen käsiin, ja ne pystyttävät leirinsä sinun alueillesi ja asettuvat sinun maillesi asumaan, syövät kaiken mitä maasi tuottaa ja juovat kaiken maitosi.
5 Minä annan kamelien kaluttavaksi Rabban ja teen koko Ammonin maasta lammaslaitumen, ja silloin te tiedätte, että minä olen Herra.
7 Sen tähden minä kohotan käteni ja annan sinut kansojen ryöstettäväksi, minä hävitän sinut tyystin kansojen joukosta, pyyhin sinut maiden joukosta pois ja hävitän sinut lopullisesti. Silloin sinä tiedät, että minä olen Herra.
9 Sen tähden minä revin Moabin harjanteelta sen kaupungit, hävitän viimeistä myöten sen kaunistukset: Bet-Jesimotin, Baal-Meonin ja Kirjataimin.
10 Minä annan sen idän kansojen käsiin, yhtä lailla kuin ammonilaiset, joita ei enää lueta kansojen joukkoon.
11 Minä panen täytäntöön moabilaisten tuomion, ja silloin he tietävät, että minä olen Herra.
13 Sen tähden Herra Jumala sanoo: Minä kohotan käteni ja hävitän Edomista ihmiset ja eläimet, minä muutan koko maan rauniokasaksi ja surmaan joka ainoan ihmisen Temanista Dedaniin asti.
14 Oman kansani, israelilaiset, minä panen toteuttamaan kostoni, ja he tekevät Edomille sen, mitä vihani vaatii. Niin saa Edom tuntea minun kostoni. Näin sanoo Herra Jumala.
16 Sen tähden Herra Jumala sanoo: Minä kohotan käteni ja rankaisen filistealaisia, minä hävitän kreetit ja tuhoan kaikki merenrannan asukkaat.