1 Avram s'a suit din Egipt în ţara dela meazăzi, el, nevastă-sa, şi tot ce avea, împreună cu Lot.

2 Avram era foarte bogat în vite, în argint, şi în aur.

3 Din ţara dela meazăzi s'a îndreptat şi a mers pînă la Betel, pînă la locul unde fusese cortul lui la început, între Betel şi Ai,

4 în locul unde era altarul, pe care -l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele Domnului.

5 Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea şi el oi, boi şi corturi.

6 Şi ţinutul acela nu -i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau aşa de mari, încît nu puteau să locuiască împreună.

7 S'a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Cananiţii şi Feresiţii locuiau atunci în ţară.

8 Avram a zis lui Lot: ,,Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci sîntem fraţi.

9 Nu -i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stînga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stînga.``

10 Lot şi -a ridicat ochii, şi a văzut că toată Cîmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, pînă la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.

11 Lot şi -a ales toată Cîmpia Iordanului, şi a mers spre răsărit. Astfel s'au despărţit ei unul de altul.

12 Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din Cîmpie, şi şi -a întins corturile pînă la Sodoma.

13 Oamenii din Sodoma erau răi, şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.

14 Domnul a zis lui Avram, după ce s'a despărţit Lot de el: ,,Ridică-ţi ochii, şi, din locul în care eşti, priveşte spre mează noapte şi spre mează zi, spre răsărit şi spre apus;

15 căci toată ţara pe care o vezi, ţi -o da ţie şi seminţei tale în veac.

16 Îţi voi face sămînţa ca pulberea pămîntului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pămîntului, şi sămînţa ta va putea să fie numărată.

17 Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat; căci ţie ţi -o voi da``.

18 Avram şi -a ridicat corturile, şi a venit de a locuit lîngă stejarii lui Mamre, cari sînt lîngă Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului.

1 Niin Abram palasi Egyptistä Negeviin, mukanaan vaimonsa ja koko omaisuutensa, ja Loot seurasi hän- tä.

2 Abram oli hyvin rikas; hänellä oli karjaa, hopeaa ja kultaa.

3 Negevistä hän siirtyi Beteliä kohti kulkien leiripaikalta toiselle, kunnes saapui siihen Betelin ja Ain väliseen paikkaan, jossa hänen telttansa oli aikaisemmin ollut

4 ja jonne hän oli rakentanut alttarin. Siellä Abram rukoili Herraa.

5 Myös Lootilla, joka kulki Abramin mukana, oli lampaita, vuohia, nautakarjaa ja telttoja.

6 Mutta laidunmaata ei ollut tarpeeksi, että he olisivat voineet pysyä yhdessä, sillä heillä oli runsaasti karjaa.

7 Siksi Abramin ja Lootin karjapaimenten kesken syntyi riitaa. Siihen aikaan maassa asui kanaanilaisia ja perissiläisiä.

10 Loot katsoi ympärilleen ja näki, että Jordanin alanko oli runsasvetistä seutua. Ennen kuin Herra hävitti Sodoman ja Gomorran, se oli Soariin saakka kuin Herran puutarhaa, kuin Egyptin maata.

11 Loot valitsi itselleen koko Jordanin alangon ja lähti kulkemaan itää kohden, ja näin he erosivat toisistaan.

12 Abram jäi Kanaaninmaahan, kun taas Loot siirtyi telttoineen alangon kaupunkien liepeille ja päätyi lopulta Sodomaan.

13 Mutta Sodoman asukkaat olivat turmeltuneita ja tekivät paljon syntiä Herraa vastaan.

15 sillä koko sen maan, jonka näet, minä annan sinulle ja sinun jälkeläisil- lesi ikiajoiksi.

16 Minä teen sinun jälkeläisesi lukuisiksi kuin maan tomuhiukkaset: jos osaat ne laskea, osaat laskea jälkeläistesi määrän.

18 Abram siirtyi telttoineen paikasta toiseen, kun- nes asettui Hebroniin Mamren tammistoon. Sinne hän rakensi alttarin Herralle.