1 Domnul a zis lui Noe: ,,Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.
2 Ia cu tine cîte şapte perechi din toate dobitoacele curate, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sînt curate, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască;
3 şi cîte şapte perechi de asemenea, din pasările cerului, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămînţa pe toată faţa pămîntului.
4 Căci după şapte zile, voi face să ploaie pe pămînt patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pămîntului toate făpturile pe cari le-am făcut.``
5 Noe a făcut tot ce -i poruncise Domnul.
6 Noe era de şase sute de ani, cînd a venit potopul pe pămînt.
7 Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului.
8 Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se tîrăşte pe pămînt,
9 au intrat în corabie la Noe, două cîte două, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.
10 După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pămînt.
11 În anul al şasesutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s'au rupt toate izvoarele Adîncului celui mare şi s'au deschis stăvilarele cerurilor.
12 Ploaia a căzut pe pămînt patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
13 În aceeaş zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei:
14 ei, şi toate fiarele cîmpului, după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi.
15 Au intrat în corabie la Noe, două cîte două, din orice făptură care are suflare de viaţă.
16 Cele cari au intrat, erau cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.
17 Potopul a fost patruzeci de zile pe pămînt. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s'a înălţat deasupra pămîntului.
18 Apele au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pămînt, şi corabia plutea pe deasupra apelor.
19 Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, cari sînt supt cerul întreg, au fost acoperiţi.
20 Cu cincisprezece coţi s'au înălţat apele deasupra munţilor, cari au fost acoperiţi.
21 Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pămînt, atît păsările cît şi vitele şi fiarele, tot ce se tîra pe pămînt, şi toţi oamenii.
22 Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pămîntul uscat, a murit.
23 Toate făpturile cari erau pe faţa pămîntului au fost nimicite, dela om pînă la vite, pînă lă tîrîtoare şi pînă la păsările cerului: au fost nimicite de pe pămînt. N'a rămas decît Noe şi ce era cu el în corabie.
24 Apele au fost mari pe pămînt o sută cincizeci de zile.
2 Ota kaikkia uhrikelpoisia karjaeläimiä seitsemän paria, uroksia ja naaraita, mutta kaikkia epäpuhtaita karjaeläimiä ota kaksi, uros ja naaras.
3 Myös taivaan lintuja ota seitsemän paria, uroksia ja naaraita, että niiden suku jatkuisi maan päällä.
5 Nooa teki niin kuin Herra oli häntä käskenyt.
6 Nooa oli kuudensadan vuoden ikäinen, kun vedenpaisumus tuli.
7 Hän vei poikansa, vaimonsa ja poikiensa vaimot mukanaan arkkiin vedenpaisumukselta turvaan.
8 Uhrikelpoisia ja epäpuhtaita karjaeläi- miä, lintuja ja kaikkia maalla liikkuvia pikkueläi- miä
9 meni pareittain, uros ja naaras kutakin lajia, Nooan luo arkkiin, niin kuin Jumala oli hänelle sanonut.
10 Kun seitsemän päivää oli kulunut, tuli vedenpaisumus maan päälle.
11 Sinä vuonna, jona Nooa täytti kuusisataa vuotta, vuoden toisen kuukauden seitsemäntenätoista päivänä, puhkesivat kaikki syvyyden lähteet ja taivaan ik- kunat aukenivat.
12 Maan päällä satoi rankasti nel- jäkymmentä päivää ja neljäkymmentä yötä.
13 Juuri sinä päivänä Nooa sekä hänen kolme poikaansa Seem, Haam ja Jafet, hänen vaimonsa ja hänen kolmen poi- kansa vaimot menivät arkkiin.
14 Heidän lisäkseen arkkiin meni kaikkia villieläimiä, karjaeläimiä ja maalla liikkuvia pikkueläimiä sekä kaikkia lintuja, niin pikkulintuja kuin muitakin siivekkäitä.
15 Nooan luo tuli kaikkia eläviä olentoja pareittain,
16 jokaista lajia uros ja naaras, niin kuin Jumala oli Nooalle sanonut. Ja Jumala sulki oven Nooan jälkeen.
17 Niin tuli vedenpaisumus neljäksikymmeneksi päiväksi maan päälle. Vedet nousivat ja nostivat arkin irti, niin että se kohosi korkealle maasta.
18 Vedet paisuivat ja lisääntyivät suuresti maan päällä, ja arkki ajelehti veden pinnalla.
19 Ja vedet paisuivat paisumistaan, kunnes korkeimmatkin vuoret peittyivät.
20 Vesi nousi, ja vuoret jäivät viisitoista kyynärää veden alle.
21 Silloin tuhoutuivat kaikki maan elävät olennot, linnut, karjaeläimet, villieläimet ja kaikki maan päällä vilisevät pikkueläimet sekä kaikki ihmiset.
22 Kaikki kuivalla maalla elävät olennot kuolivat, kaikki, joissa oli elämän henkäys.
23 Näin Herra pyyhkäisi maan päältä kaikki elävät olennot, ihmiset, karjaeläimet, pikkueläimet ja linnut; kaikki ne hän pyyhkäisi pois. Jäljelle jäivät vain Nooa sekä ne, jotka olivat hänen kanssaan arkissa.
24 Maa oli veden vallassa sataviisikymmentä päivää.