1 Legămîntul dintîi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pămîntesc de închinare.

2 În adevăr, s'a făcut un cort. În partea dinainte, numită ,,Locul Sfînt``, era sfeşnicul, masa şi pînile pentru punerea înaintea Domnului;

3 după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema ,,Locul prea sfînt``.

4 El avea un altar de aur pentru tămîie, şi chivotul legămîntului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi tablele legămîntului.

5 Deasupra erau heruvimii slavei, cari acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu deamăruntul despre aceste lucruri.

6 Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii cari fac slujbele, intră totdeauna în partea dintîi a cortului.

7 Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, şi nu fără sînge, pe care îl aduce pentru sine însuş şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.

8 Prin aceasta, Duhul Sfînt arăta că drumul în Locul prea sfînt, nu era încă deschis cîtă vreme sta în picioare cortul dintîi.

9 Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, cînd se aduc daruri şi jertfe, cari nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvîrşirea cerută de cugetul lui.

10 Ele sînt doar nişte porunci pămînteşti, date, ca toate cele privitoare la mîncări, băuturi şi felurite spălături, pînă la o vreme de îndreptare.

11 Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvîrşit, care nu este făcut de mîni, adică nu este din zidirea aceasta;

12 şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfînt, nu cu sînge de ţapi şi de viţei, ci cu însuş sîngele Său, după ce a căpătat o răscumpărare vecinică.

13 Căci dacă sîngele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului,

14 cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S'a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!

15 Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legămînt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite supt legămîntul dintîi, cei ce au fost chemaţi, să capete vecinica moştenire, care le -a fost făgăduită.

16 În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l -a făcut.

17 Pentrucă un testament nu capătă putere decît după moarte. N'are nici o putere cîtă vreme trăieşte cel ce l -a făcut.

18 De aceea şi întîiul legămînt n'a fost sfinţit fără sînge.

19 Şi într'adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sînge de viţei şi de ţapi, cu apă, lînă stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul,

20 şi a zis: ,,Acesta este sîngele legămîntului, care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.``

21 De asemenea, a stropit cu sînge cortul şi toate vasele pentru slujbă.

22 Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sînge; şi fără vărsare de sînge, nu este iertare.

23 Dar, deoarece chipurile lucrurilor cari sînt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decît acestea.

24 Căci Hristos n'a intrat într'un locaş de închinare făcut de mînă omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.

25 Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuş, ca marele preot, care intră în fiecare an în Locul prea sfînt cu un sînge, care nu este al lui;

26 fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori dela întemeierea lumii; pe cînd acum, la sfîrşitul veacurilor, S'a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.

27 Şi, după cum oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

28 tot aşa, Hristos, după ce S'a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mîntuirea celor ce -L aşteaptă.

1 Ensimmäisellä liitolla oli siis jumalanpalvelusta koskevat säädöksensä ja pyhäkkö täällä maan päällä.

4 Siellä oli kultainen suitsutusalttari ja liitonarkku, joka oli kauttaaltaan kullalla päällystetty. Arkussa oli kultainen, mannaa sisältävä astia ja Aaronin sauva, joka puhkesi lehteen, sekä liiton taulut.

5 Arkun päällä olivat kerubit, kirkkauden enkelit, jotka siivillään varjosivat syntien sovituspaikkaa. Kaikkea tätä ei nyt ole tarpeen selittää yksityiskohtaisesti.

6 Näin siis on kaikki järjestetty. Teltan etuhuoneessa käyvät papit päivittäin toimittaessaan jumalanpalvelusta.

7 Mutta teltan toiseen huoneeseen menee ainoastaan ylipappi, ja hänkin vain kerran vuodessa. Hänellä täytyy silloin olla mukanaan verta; hän tuo sitä sovittaakseen sekä omat syntinsä että kansan tahattomat synnit.

8 Näin Pyhä Henki osoittaa, että kaikkeinpyhimpään ei avata pääsyä niin kauan kuin teltan etumainen huone on vielä paikallaan.

9 Tämä kaikki kuvaa nykyistä aikaa: lahjoja ja uhreja kyllä tuodaan, mutta jumalanpalvelukseen osallistuvan omatunto ei niistä puhdistu, ne eivät tee häntä täydelliseksi.

10 Samalla tavoin kuin määräruoat ja määräjuomat ja erilaiset pesut nämäkin menot perustuvat ulkonaisiin säädöksiin ja pätevät ainoastaan siihen asti, kun pysyvä järjestys astuu voimaan.

11 Kristus, meitä odottavan hyvän ylipappi, on kuitenkin jo tullut. Hän on kulkenut suuremman ja täydellisemmän teltan kautta, jota ei ole tehty ihmiskäsin ja joka siis ei kuulu tähän luomakuntaan.

12 Hän ei ole tuonut uhrina pukkien eikä sonnien verta, hän on uhrannut oman verensä. Näin hän on kertakaikkisesti täyttänyt tehtävänsä, astunut sisään kaikkeinpyhimpään ja hankkinut meille ikiajoiksi lunastuksen.

13 Jos jo pukkien ja härkien veri ja saastuneiden päälle vihmottava hiehon tuhka puhdistaa ihmisen ulkonaisiin menoihin kelvolliseksi,

14 kuinka paljon paremmin puhdistaakaan Kristuksen veri! Ikuisen henkensä voimalla hän on antanut itsensä virheettömänä uhrina Jumalalle, ja hänen verensä puhdistaa meidän omantuntomme kuoleman teoista, niin että voimme palvella elävää Jumalaa.

15 Sitä varten Kristus on tullut uuden liiton välittäjäksi, että hänen kuolemansa vapauttaisi kaikki ensimmäisen liiton aikana tapahtuneista rikkomuksista ja että kutsutut niin saisivat heille luvatun iankaikkisen perinnön.

16 Liitto on myös testamentti, ja testamentin tekijän kuolema on aina voitava näyttää toteen.

17 Testamenttihan astuu voimaan vasta sen tekijän kuoltua; tekijänsä eläessä sitä ei voida koskaan panna täytäntöön.

18 Siksi ei ensimmäistäkään liittoa voitu vahvistaa ilman verta.

19 Luettuaan kansalle lain käskyt Mooses otti sonnien ja pukkien verta sekä vettä, punaista villaa ja iisopinvarsia ja vihmoi lain kirjan ja koko kansan

21 Samalla tavoin hän vihmoi verta teltan ja kaikkien jumalanpalveluksessa käytettävien esineiden päälle.

22 Lain mukaan melkein kaikki puhdistetaan verellä, eikä anteeksianto ole mahdollinen, ellei vuodateta uhriverta.

23 Kun siis taivaan todellisuuden kuvat on näin puhdistettava, tulee itse todellisuus puhdistaa paremmin uhrein.

24 Kristus ei mennytkään ihmiskäsin tehtyyn pyhäkköön, joka on vain todellisen pyhäkön kuva, vaan itse taivaaseen ollakseen nyt Jumalan edessä puhumassa meidän puolestamme.

25 Hänen tarkoituksenaan ei myöskään ole antaa uhriaan toistuvasti, niin kuin tavallinen ylipappi kerran vuodessa vie kaikkeinpyhimpään verta, joka ei ole hänen omaansa.

26 Muutoinhan Kristuksen olisi pitänyt kärsiä kuolema monet kerrat maailman luomisesta lähtien. Hän on kuitenkin tullut tähän maailmaan vain kerran, nyt aikojen lopulla, hävittääkseen synnin uhrillaan.

27 Jokaisen ihmisen osana on kerran kuolla ja sitten joutua tuomiolle.

28 Samoin on Kristus kerran uhrattu, jotta hän ottaisi pois kaikkien synnit, ja hän ilmestyy vielä kerran, mutta ei enää synnin tähden vaan pelastaakseen ne, jotka häntä odottavat.