1 Trimeteţi miei cîrmuitorului ţării, trimeteţi -i din Sela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului!

2 Ca o pasăre fugară, zgurnită din cuib, aşa vor fi fiicele Moabului, la trecerea Arnonului. -

3 Şi vor zice: ,,Sfătuieşte, mijloceşte, acopere-ne ziua namiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe ceice sînt urmăriţi, nu da pe faţă pe cei fugiţi!

4 Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniţi din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului! Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfîrşi, celce calcă ţara în picioare va pieri.

5 Şi atunci un scaun de domnie se va întări prin îndurare; şi se va vedea şezînd cu credincioşie, în casa lui David, un judecător, prieten al dreptului şi plin de rîvnă pentru dreptate. -

6 ,Auzim îngîmfarea mîndrului Moab, fudulia şi fala lui, trufia şi lăudăroşia lui.``

7 Deaceea geme Moabul pentru Moab, toţi gem; suspinaţi pe dărîmăturile Chir-Haresetului, adînc mîhniţi;

8 căci cîmpiile Hesbonului lîncezesc; stăpînii neamurilor au sfărîmat butucii viei din Sibma, cari se întindeau pînă la Iaezer, şi se încîlceau prin pustie: mlădiţele ei se întindeau şi treceau dincolo de mare.

9 Deaceea plîng pentru via din Sibma, ca pentru Iaezer; vă ud cu lacrămile mele, Hesbonule şi Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre şi peste secerişul vostru a căzut un strigăt de război!

10 S'a dus bucuria şi veselia din cîmpii! Şi în vii, nu mai sînt cîntece, nu mai sînt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. -,,Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules.

11 Deaceea îmi plînge sufletul pentru Moab ca o arfă şi inima pentru Chir-Hares;

12 şi cînd se va arăta Moabul, obosindu-se pe înălţimi şi va intra în locaşul său cel sfînt să se roage, nu va putea să capete nimic!`` -

13 Acesta este cuvîntul, pe care l -a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului.

14 Iar acum Domnul vorbeşte, şi zice: ,,În trei ani, ca anii unui simbriaş, slava Moabului va fi dispreţuită, împreună cu toată această mare mulţime; şi ce va rămînea, va fi puţin lucru, aproape nimic.``

1 Lähettäkää verolampaat maan hallitsijalle, viekää ne Selan seudulta autiomaan tietä tytär Siionin vuorelle!

2 Pakenevien lintujen, pesästä säikytetyn poikueen lailla Moabin tyttäret valittavat Arnonin kahlaamoilla:

5 silloin pystytetään jälleen Daavidin majaan uskollisuuden lujittama valtaistuin ja sillä istuu luotettava tuomari, joka tuntee lain ja toteuttaa oikeuden.

6 -- Me olemme kuulleet Moabin ylpeydestä -- miten kopea se on ollut! -- ja sen ylimielisyydestä ja ylvästelystä, pöyhkeydestä ja turhista puheista.

7 Siksi kaikki nyt valittelevat Moabissa, koko Moab valittelee surkeuttaan. Kir-Haresetin rypäleitä muistaessaan se vaipuu maahan itkien, nyyhkyttäen,

8 sillä kuihtuneet ovat Hesbonin rinteiden tarhat ja Sibman viiniköynnökset, joiden jalot rypäleet kaatoivat kansojen ruhtinaita. Kerran ne ulottivat kasvunsa Jaeseriin, haaroivat autiomaahan saakka ja rönsyilivät yli meren.

9 Sen tähden minä itken Jaeserin kanssa, itken Sibman viiniköynnöksiä. Kyynelilläni minä juotan teidät kylläisiksi, Hesbon ja Eleale, sillä kesken korjuujuhlien riemun on kajahtanut sotahuuto.

10 Tarhoista on korjattu pois ilo ja riemu, viinitarhoista ei kantaudu riemuhuutoja, viinikuurnissa ei poljeta rypäleitä, ilon äänet ovat vaienneet.

11 Siksi minun sisimpäni valittaa kuin harppu Moabin tähden, minun sydämeni valittaa Kir-Haresetin tähden.

12 Mutta kun Moab uhrikukkulallaan uuvuttaa itsensä juhlamenoissa ja pyhäkössään suorittaa kaikki rukoukset, se näkee vaivaa turhan tähden.

13 Tämän Herra on jo puhunut Moabista.