1 ,,Mîngîiaţi, mîngîiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.
2 ,Vorbiţi bine Ierusalimului, şi strigaţi -i că robia lui s'a sfîrşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mîna Domnului de două ori cît toate păcatele lui.
3 Un glas strigă: ,,Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!
4 Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în cîmpii, şi strîmtorile în vîlcele!
5 Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.
6 Un glas zice: ,Strigă!` -Şi eu am răspuns: ,Ce să strig?` -,Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei ca floarea de pe cîmp.
7 Iarba se usucă, floarea cade, cînd suflă vîntul Domnului peste ea.`` -În adevăr, poporul este ca iarba:
8 iarba se usucă, floarea cade; dar cuvîntul Dumnezeului nostru rămîne în veac.
9 Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: ,Iată Dumnezeul vostru!
10 Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui.
11 El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sînul Lui, şi va călăuzi blînd oile cari alăptează.``
12 ,,Cine a măsurat apele cu mîna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, şi a strîns ţărîna pămîntului într'o treime de măsură? Cine a cîntărit munţii cu cîntarul, şi dealurile cu cumpăna?
13 Cine a cercetat Duhul Domnului, şi cine L -a luminat cu sfaturile lui?
14 Cu cine S'a sfătuit El, ca să ia învăţătură! Cine L -a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L -a învăţat înţelepciunea, şi I -a făcut cunoscut calea priceperii!
15 Iată, neamurile sînt ca o picătură de apă din vadră, sînt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip.
16 Libanul n'ajunge pentru foc, şi dobitoacele lui n'ajung pentru arderea de tot.
17 Toate neamurile sînt ca o nimica înaintea Lui, nu sînt decît nimicnicie şi deşertăciune.
18 Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?
19 Meşterul toarnă idolul, şi argintarul îl îmbracă cu aur, şi -i toarnă lănţişoare de argint.
20 Iar cine este sărac, alege ca dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol, care să nu se clatine.
21 ,,Nu ştiţi? N'aţi auzit? Nu vi s'a făcut cunoscut de la început? Nu v'aţi gîndit niciodată la întemeierea pămîntului?``
22 El şade deasupra cercului pămîntului, şi locuitorii lui sînt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă supţire, şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el.
23 El preface într'o nimica pe voivozi, şi face o nimica din judecătorii pămîntului.
24 De abia sînt sădiţi, deabia sînt sămănaţi, de abia li s'a înrădăcinat tulpina în pămînt: şi El suflă peste ei, de se usucă, şi un vîrtej îi ia ca pe nişte paie.
25 ,,Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?`` zice Cel Sfînt.
26 ,,Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.``
27 ,,Pentruce zici tu, Iacove, pentruce zici tu, Israele: ,Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?`
28 Nu ştii? N'ai auzit? Dumnezeul cel vecinic, Domnul a făcut marginile pămîntului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.
29 El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.
30 Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină;
31 dar ceice se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.``
1 -- Lohduttakaa, lohduttakaa minun kansaani, sanoo teidän Jumalanne.
2 Puhukaa lempeästi Jerusalemille ja kertokaa sille, että sen pakkotyö on päättynyt, että sen syyllisyys on sovitettu, sillä kaksin verroin on Herran käsi sitä kurittanut kaikista sen synneistä.
3 Ääni huutaa: -- Raivatkaa autiomaahan Herralle tie! Tasoittakaa yli aron valtatie meidän Jumalallemme!
4 Täyttykööt notkot, alentukoot huiput, mäet madaltukoot, vuorten louhikot tasoittukoot!
5 Herran kunnia ilmestyy, kaikki saavat sen nähdä. Näin on Herra puhunut.
6 Ääni sanoo: -- Julista! Ja minä kysyn: -- Mitä minun pitää julistaa? -- Ihminen on kuin ruoho, ihmisen kauneus kuin kedon kukka!
7 Ruoho kuivuu, kukka lakastuu, kun Herran henkäys koskettaa sitä. Niin! Ruohoa ovat ihmiset.
8 Ruoho kuivuu, kukka lakastuu, mutta meidän Jumalamme sana pysyy iäti.
9 Nouse korkealle vuorelle, Siion, ilosanoman tuoja! Korota äänesi, Jerusalem, ilosanoman saattaja! Korota äänesi, älä pelkää! Julista Juudan kaupungeille: -- Teidän Jumalanne tulee!
10 Itse Herra tulee suuressa voimassaan, hän hallitsee vahvalla kädellään. Hän kuljettaa mukanaan työnsä palkkaa, johdattaa laumaa, jonka on omakseen hankkinut,
11 paimenen lailla hän kaitsee sitä, omin käsin hän kokoaa sen yhteen. Karitsoita hän kantaa sylissään, emolampaita hän ohjailee eteenpäin.
12 Kuka mittasi kourallaan meren vedet, kuka kämmenensä leveydellä taivaat? Kenen mittakuppiin mahtui kaikki maan tomu, kenen vaaka punnitsi vuoret ja kukkulat?
13 Kuka on ohjannut Herran henkeä, kuka neuvonut ja opettanut häntä?
14 Kenen kanssa hän on neuvotellut, kuka on antanut hänelle ohjeita? Kuka on johtanut hänet oikeuden poluille ja opettanut häntä, kuka osoittanut hänelle viisauden tien?
15 Ovathan kaikki kansat kuin pisara ammennusastiassa, kuin tomuhiukkanen vaa'assa. Meren saaret painavat hiekkajyvän verran.
16 Libanonin metsät eivät riittäisi uhritulen polttopuiksi eivätkä kaikki sen eläimet Herralle uhriksi.
17 Hänen edessään maailman kansat eivät ole mitään, ne ovat hänelle pelkkää tyhjää.
18 Mihin te vertaisitte Jumalaa, mikä voisi häntä kuvata?
20 Jonka varat eivät riitä suuriin kustannuksiin, hän valikoi vain kappaleen lahoamatonta puuta ja etsii käsiinsä taitavan mestarin veistämään patsaan, joka pysyy tukevasti pystyssä.
21 Ettekö te mitään tiedä, ettekö ole kuulleet, eikö teille ole kerrottu tätä alusta alkaen? Ettekö ole oppineet ymmärtämään, miten maailma on saanut alkunsa?
22 Korkealla hän on, maan piirin yllä, maan asukkaat ovat hänelle kuin heinäsirkkoja. Hän leväytti auki taivaan kuin kankaan ja jännitti sen kuin teltan asuttavaksi.
23 Olemattomiksi hän tekee mahtimiehet, tyhjää ovat hänelle maan valtiaat:
24 tuskin heidät on istutettu, tuskin kylvetty, tuskin vesat ovat juurtuneet, kun hän jo henkäisee, ja he kuihtuvat ja myrskytuuli vie heidät mukaansa kuin oljenkorret.
25 -- Mihin te minua vertaisitte? Kuka on minun kaltaiseni? kysyy Pyhä.
26 Kohottakaa katseenne korkeuteen: kuka on tämän kaiken luonut? Hän, joka kutsuu esiin taivaan joukot täydessä vahvuudessaan, hän, joka tuntee ne nimeltä, joka ainoan. Suuri on hänen väkevyytensä, valtaisa hänen voimansa: yksikään joukosta ei jää pois.
27 Miksi valitat, Jaakob, Israel, miksi puhut näin: -- Ei ole Herra nähnyt elämäni taivalta, minun asiastani ei Jumala välitä.
28 Etkö jo ole oppinut, etkö ole kuullut, että Herra on ikuinen Jumala, koko maanpiirin luoja? Ei hän väsy, ei uuvu, tutkimaton on hänen viisautensa.
29 Hän virvoittaa väsyneen ja antaa heikolle voimaa.
30 Nuoretkin väsyvät ja nääntyvät, nuorukaiset kompastelevat ja kaatuvat,
31 mutta kaikki, jotka Herraa odottavat, saavat uuden voiman, he kohoavat siivilleen kuin kotkat. He juoksevat eivätkä uuvu, he vaeltavat eivätkä väsy.