1 Ştii tu cînd îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice cînd fată?

2 Numeri tu lunile în cari sînt însărcinate, şi cunoşti tu vremea cînd nasc?

3 Ele se pleacă, fată puii, şi scapă iute de durerile lor.

4 Puii lor prind vlagă şi cresc supt cerul slobod, pleacă, şi nu se mai întorc la ele.

5 Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu -l de orice legătură?

6 I-am dat ca locuinţă pustiul, şi pămîntul sărac ca locaş.

7 El rîde de zarva cetăţilor,

8 Străbate munţii ca să-şi găsească hrana, şi umblă după tot ce este verde.

9 Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?

10 Îl poţi lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?

11 Te încrezi tu în el, pentrucă puterea lui este mare? Şi -i laşi tu grija lucrărilor tale?

12 Te laşi tu pe el, pentru căratul rodurilor tale, ca să le strîngă în aria ta?

13 Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.

14 Dar struţoaica îşi încredinţează pămîntului ouăle, şi le lasă să se încălzească în nisip.

15 Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de cîmp le poate călca în picioare.

16 Este aspră cu puii săi de parcă nici n'ar fi ai ei. Că s'a trudit de geaba, nu -i pasă nici de cum!

17 Căci Dumnezeu nu i -a dat înţelepciune, şi nu i -a făcut parte de pricepere.

18 Cînd se scoală şi porneşte, rîde de cal şi de călăreţul lui.

19 Tu dai putere calului, şi -i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfăie?

20 Tu -l faci să sară ca lăcusta? Nchezatul lui puternic răspîndeşte groaza.

21 Scurmă pămîntul, şi, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;

22 îşi bate joc de frică, nu se teme, şi nu se dă înapoi dinaintea săbiei.

23 Zîngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,

24 fierbe de aprindere, mănîncă pămîntul, n'are astîmpăr cînd răsună trîmbiţa.

25 La sunetul trîmbiţei parcă zice: ,Înainte!` De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet ai căpeteniilor şi strigătele de luptă.

26 Oare prin priceperea ta îşi ia uliul sborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi?

27 Oare din porunca ta se înalţă vulturul, şi îşi aşează cuibul pe înălţimi?

28 El locuieşte în stînci, acolo îşi are locuinţa, pe vîrful zimţat al stîncilor şi pe vîrful munţilor.

29 De acolo descopere el prada, şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.

30 Puii lui îi beau sîngele; şi acolo unde sînt hoituri, acolo -i şi vulturul.

1 Tiedätkö sinä, milloin vuorikauris vasoo, hoivaatko sinä synnyttävää peuraa?

2 Tiedätkö sinä niiden oikean hetken, lasketko sinä, milloin kuukausien määrä täyttyy?

3 Ne kyyristyvät maahan, synnyttävät poikasensa, ja kohta niiden tuskat ovat ohi.

4 Vasat kasvavat ja varttuvat, lähtevät omille teilleen eivätkä palaa.

5 Kuka lähetti villiaasin vapaana juoksemaan, kuka sen pelasti juhdan ikeeltä?

6 Minä annoin sille asuttavaksi aron, olinpaikaksi suolaisen aavikon.

7 Se halveksii kaupungin hälinää, ei se tottele ajajan huutoja.

8 Vuorille se tähyää, siellä ovat sen laitumet! Sieltä se etsii kaikkea vihreää.

9 Suostuuko villihärkä sinua palvelemaan tai yöpymään sinun syöttöruuhesi ääressä?

10 Ohjaatko sinä sitä köydellä pellon vaolle, äestääkö se laakson peltoja sinun talutusnuorassasi?

11 Sen voimat ovat suuret, mutta voitko luottaa siihen, voitko panna sen tekemään työt puolestasi?

12 Uskotko, että sen avulla saat satosi talteen, sekö tuo viljasi puimatantereelle?

13 Rajusti lyö strutsi siivillään, mutta eivät ne ole niin kuin haukan tai haikaran siivet:

14 maahan se laskee munansa ja antaa niiden hautua hiekan lämmössä.

15 Se ei ajattele, että ne voivat murskautua askelen alla, että jokin eläin voi ne tallata.

16 Se on poikasilleen tyly, aivan kuin ne eivät sen omia olisikaan, se ei tunnu välittävän, vaikka kaikki sen vaiva olisi ollut turhaa.

17 Jumala epäsi siltä viisauden, ei suonut sille ymmärrystä.

18 Mutta kun se kiitää kaula ojossa, se saattaa häpeään niin ratsun kuin ratsastajan.

19 Sinäkö annoit hevoselle sen voiman, sinäkö annoit sille hulmuavan harjan?

20 Sinäkö opetit sen hyppimään kuin heinäsirkka? Mahtavasti, pelottavasti se korskuu,

21 innoissaan se kuopii maata tasangolla, uljaana se ryntää taisteluun.

22 Se pitää pelkoa pilkkanaan, se ei säiky eikä se pakene miekan tieltä.

23 Sen yläpuolella rämisee nuoliviini, välkkyy keihäs ja sotakirves.

24 Kiihtymyksestä vavahdellen se ahmii taivalta, mikään ei sitä pidättele, kun sotatorvi soi.

26 Sinunko viisautesi nostaa taivaalle haukan, kun se levittää siipensä etelätuuleen?

27 Sinunko käskystäsi kotka nousee korkeuksiin ja rakentaa pesänsä tavoittamattomiin?

28 Kalliolla se asustaa, viettää yönsä siellä, kielekkeellä, jonne ei pääsyä ole.

29 Sieltä se tähystää syötävää, kaukaa sen silmät tavoittavat saaliin.

30 Kiihkeästi sen poikaset ahmivat verta! Missä on ruumiita, sinne se rientää.