1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
2 ,,Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi tuturor copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Iată ce a poruncit Domnul.
3 Dacă cineva din casa lui Israel junghie în tabără sau afară din tabără un bou, un miel sau o capră,
4 şi nu -l aduce la uşa cortului întîlnirii, ca să -l aducă dar Domnului înaintea cortului Domnului, sîngele acesta va fi pus în socoteala omului aceluia: a vărsat sînge; omul acela va fi nimicit din mijlocul poporului său.
5 De aceea copiii lui Israel, în loc să-şi junghie jertfele pe cîmp, trebuie să le aducă la preot, înaintea Domnului, la uşa cortului întîlnirii, şi să le aducă Domnului ca jertfe de mulţămire.
6 Preotul să le stropească sîngele pe altarul Domnului, la uşa cortului întîlnirii; şi să ardă grăsimea, care va fi de un miros plăcut Domnului.
7 Să nu-şi mai aducă jertfele lor la idolii cu cari curvesc. Aceasta va fi o lege vecinică pentru ei şi pentru urmaşii lor.
8 Să le spui dar: Dacă un om din casa lui Israel sau dintre străinii cari locuiesc în mijlocul lor, aduce o ardere de tot sau vreo altă jertfă,
9 şi n'o aduce la uşa cortului întîlnirii, ca s'o aducă jertfă Domnului, omul acela să fie nimicit din poporul lui.
10 Dacă un om din casa lui Israel sau din străinii cari locuiesc în mijlocul lor, mănîncă sînge de orice fel, Îmi voi întoarce Faţa împotriva celui ce mănîncă sîngele, şi -l voi nimici din mijlocul poporului său.
11 Căci viaţa trupului este în sînge. Vi l-am dat ca să -l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele noastre, căci prin viaţa din el face sîngele ispăşire.
12 De aceea am zis copiilor lui Israel: ,Nimeni dintre voi să nu mănînce sînge, şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru să nu mănînce sînge.
13 Dacă vreunul din copiii lui Israel sau din străinii cari locuiesc în mijlocul lor vînează o fiară sau o pasăre care se mănîncă, să -i verse sîngele şi să -l acopere cu ţărînă.
14 Căci viaţa oricărui trup stă în sîngele lui, care este în el. De aceea am zis copiilor lui Israel: ,Să nu mîncaţi sîngele niciunui trup; căci viaţa oricărui trup este sîngele lui: oricine va mînca din el, va fi nimicit.
15 Oricine, fie băştinaş, fie străin, care va mînca dintr'o fiară moartă sau sfîşiată, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat pînă seara; apoi va fi curat.
16 Dacă nu-şi spală hainele, şi nu-şi scaldă trupul, îşi va purta fărădelegea lui.``
1 Herra sanoi Moosekselle:
3 Jos joku israelilainen teurastaa sonnin, lampaan tai vuohen joko leirissä tai sen ulkopuolella
4 eikä tuo sitä pyhäkköteltan ovelle luovuttaakseen sen uhrilahjana Herralle telttamajan edessä, hänet on katsottava verivelan alaiseksi. Hän on vuodattanut verta, ja hänet on poistettava kansansa keskuudesta.
5 Israelilaiset eivät siis enää saa teurastaa eläimiään missä tahansa ulkosalla, vaan heidän on tuotava ne papille Herran eteen pyhäkköteltan ovelle ja teurastettava ne siellä Herralle omistettuina yhteysuhreina.
6 Pappi vihmokoon veren Herran alttarille pyhäkköteltan oven luona ja polttakoon rasvan tuoksuvana uhrina, joka on Herralle mieluisa.
7 Israelilaiset eivät enää eläimiä teurastaessaan saa omistaa niitä aavikon paholaisille, joita he ovat minusta luopuneina palvoneet. Tämä on heille pysyvä määräys sukupolvesta toiseen.
9 eikä tuo eläintään pyhäkköteltan ovelle Herralle uhrattavaksi, hänet on poistettava kansansa keskuudesta.
11 Veressä on elävän olennon elämänvoima. Minä itse olen määrännyt, että veri on tuotava alttarille teidän puolestanne tapahtuvaa sovitusta varten, sillä veressä oleva elämänvoima tuottaa sovituksen.
12 Sen tähden minä sanon israelilaisille: yksikään teistä ei saa syödä verta, eikä sitä myöskään saa syödä kukaan teidän keskuudessanne asuva siirtolainen.
14 sillä veressä on jokaisen elävän olennon elämänvoima. Siksi minä sanon israelilaisille: Älkää syökö minkään elävän olennon verta, sillä veressä on sen elämänvoima. Jokainen, joka syö verta, on poistettava kansansa keskuudesta.