1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
2 ,,Spune copiilor lui Israel: ,Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii cari locuiesc în Israel, dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din ţară să -l ucidă cu pietre.
3 Şi Eu Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi -l voi nimici din mijlocul poporului său, pentrucă a dat lui Moloh pe unul din copiii săi, a spurcat locaşul Meu cel sfînt, şi a necinstit Numele Meu cel sfînt.
4 Dacă poporul ţării închide ochii faţă de omul acela, care dă lui Moloh copii de ai săi, şi nu -l omoară,
5 Îmi voi întoarce Eu Faţa împotriva omului aceluia şi împotriva familiei lui, şi -l voi nimici din mijlocul poporului lui, împreună cu toţi cei ce curvesc ca el cu Moloh.
6 Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi -l voi nimici din mijlocul poporului lui.
7 Voi, să vă sfinţiţi, şi să fiţi sfinţi, căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.
8 Să păziţi legile Mele, şi să le împliniţi. Eu sînt Domnul, care vă sfinţesc.
9 Dacă un om oarecare blastămă pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa: sîngele lui să cadă asupra lui.
10 Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia aceea preacurvari să fie pedepsiţi cu moartea.
11 Dacă un om se culcă cu nevasta tatălui său, şi descopere astfel goliciunea tatălui său, omul acela şi femeia aceea să fie pedepsiţi cu moartea; sîngele lor să cadă asupra lor.
12 Dacă un om se culcă cu noru-sa, amîndoi să fie pedepsiţi cu moartea; au făcut o amestecătură de sînge: sîngele lor să cadă asupra lor.
13 Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amîndoi au făcut un lucru scîrbos; să fie pedepsiţi cu moartea, sîngele lor să cadă asupra lor.
14 Dacă un om ia de nevastă pe fată şi pe mama ei, este o nelegiuire: să -i ardă în foc, pe el şi pe ele, ca nelegiuirea aceasta să nu fie în mijlocul vostru.
15 Dacă un om se culcă cu o vită, să fie pedepsit cu moartea; şi vita s'o omorîţi.
16 Dacă o femeie se apropie de o vită, ca să curvească cu ea, să ucizi şi pe femeie şi pe vită; să fie omorîte: sîngele lor să cadă asupra lor.
17 Dacă un om ia pe soru-sa, fata tatălui său sau fata mamei lui, dacă îi vede goliciunea ei şi ea îi vede pe a lui, este o mişelie; să fie nimiciţi subt ochii copiilor poporului lor; el a descoperit goliciunea sorei lui, îşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui.
18 Dacă un om se culcă cu o femeie care este la sorocul femeilor, şi -i descopere goliciunea, dacă -i descopere scurgerea, şi ea îşi descopere scurgerea sîngelui ei, amîndoi să fie nimiciţi din mijlocul poporului lor.
19 Să nu descoperi goliciunea sorei mamei tale, nici a sorei tatălui tău, căci înseamnă să descoperi pe ruda ta de aproape: amîndoi aceştia îşi vor lua pedeapsa păcatului.
20 Dacă un om se culcă cu mătuşă-sa, a descoperit goliciunea unchiului său; îşi vor lua pedeapsa păcatului lor: vor muri fără copii.
21 Dacă un om ia pe nevasta fratelui său, este o necurăţie; a descoperit goliciunea fratelui său: nu vor avea copii.
22 Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi să le împliniţi, pentruca ţara în care vă duc să vă aşez, să nu vă verse din gura ei.
23 Să nu trăiţi după obiceiurile neamurilor, pe cari le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri, şi Mi-este scîrbă de ele.
24 V'am spus: ,Voi le veţi stăpîni ţara; Eu vă voi da -o în stăpînire: este o ţară în care curge lapte şi miere.` Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care v'am pus de o parte dintre popoare.
25 Să faceţi deosebire între dobitoacele curate şi necurate, între păsările curate şi necurate, ca să nu vă spurcaţi prin dobitoacele, prin păsările, prin toate tîrîtoarele de pe pămînt, pe cari v'am învăţat să le deosebiţi ca necurate.
26 Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt, Eu, Domnul; Eu v'am pus de o parte dintre popoare, ca să fiţi ai Mei.
27 Dar dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort, sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsiţi cu moartea; să -i ucideţi cu pietre: sîngele lor să cadă asupra lor.``
1 Herra sanoi Moosekselle:
3 Näin minä käännyn häntä vastaan ja poistan hänet kansansa keskuudesta, koska hän on uhrannut lapsensa Molokille ja siten saastuttanut minun pyhäkköni ja häpäissyt minun pyhän nimeni.
4 Jos seudun väki kuitenkin ummistaa silmänsä siltä, että hän on uhrannut lapsensa Molokille, eikä surmaa häntä,
5 minä itse käännyn häntä ja hänen perhettään vastaan ja poistan kansansa keskuudesta sekä hänet että kaikki muut, jotka hänen esimerkkiään seuraten ovat olleet minulle uskottomia ja ryhtyneet palvelemaan Molokia.
7 Olkaa puhtaat ja pyhät, sillä minä olen Herra, teidän Jumalanne.
8 Pitäkää kaikki minun lakini ja noudattakaa niitä. Minä, Herra, olen pyhittänyt teidät omaksi kansakseni.
10 Jos mies tekee aviorikoksen toisen miehen vaimon kanssa, molemmat avionrikkojat, sekä mies että nainen, on surmattava.
12 Jos mies makaa miniänsä kanssa, heidät on molemmat surmattava. He ovat tehneet luonnottoman teon ja ovat itse ansainneet kuolemansa.
13 Jos mies makaa miehen kanssa niin kuin naisen kanssa maataan, he ovat molemmat tehneet kauhistuttavan teon ja heidät on surmattava. He ovat itse ansainneet kuolemansa.
14 Jos joku ottaa vaimokseen naisen ja hänen äitinsä tai naisen ja hänen tyttärensä, se on törkeä teko, jonka vuoksi sekä mies että molemmat naiset on poltettava. Sen kaltaista törkeyttä ei saa sallia teidän keskuudessanne.
15 Jos mies sekaantuu eläimeen, hänet on surmattava, ja myös eläin on surmattava.
16 Jos nainen parittelee eläimen kanssa, surmattakoon sekä nainen että eläin. Molemmat on surmattava, sillä kumpikin on ansainnut kuolemansa.
20 Jos joku makaa setänsä vaimon kanssa, hän häpäisee setänsä. Syylliset joutuvat kantamaan vastuun synnistään. Heidät on surmattava, eikä heille saa jäädä lapsia.
21 Jos joku viettelee veljensä vaimon, hän tekee inhottavan teon. Koska hän on häpäissyt veljensä, syylliset on surmattava eikä heille saa jäädä lapsia.
23 Älkää omaksuko niiden kansojen tapoja, jotka minä ajan pois teidän tieltänne. Ne kansat ovat tehneet kaikkia näitä tekoja ja herättäneet minun inhoni.
24 Siksi minä olen sanonut teille: 'Te saatte periä heidän maansa. Minä annan teille omaksi maan, joka tulvii maitoa ja hunajaa.' Minä, Herra, teidän Jumalanne, olen valinnut teidät ja tehnyt eron teidän ja muiden kansojen välillä.
25 Tehkää tekin ero puhtaiden ja saastaisten eläinten välillä, sekä nelijalkaisten että lintujen, älkääkä saattako itseänne epäpuhtaiksi koskemalla niihin nelijalkaisiin eläimiin, lintuihin tai maassa ryömiviin elollisiin olioihin, jotka minä olen erottanut saastaisiksi.
26 Pysykää aina minulle pyhitettyinä, sillä minä, Herra, olen pyhä, ja minä olen tehnyt eron teidän ja muiden kansojen välillä ja ottanut teidät omaksi kansakseni.
27 Jos jossakussa miehessä tai naisessa puhuu vainaja- tai tietäjähenki, hänet on surmattava. Hänet kivitettäköön hengiltä, sillä hän on itse ansainnut kuolemansa.