1 Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!
2 Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
3 Cu apele Îţi întocmeşti vîrful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vîntului.
4 Din vînturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.
5 Tu ai aşezat pămîntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.
6 Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,
7 dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă,
8 suindu-se pe munţi şi pogorîndu-se în văi, pînă la locul, pe care li -l hotărîsei Tu.
9 Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s'o treacă, pentruca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul.
10 Tu faci să ţîşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.
11 Tu adăpi la ele toate fiarele cîmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.
12 Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.
13 Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pămîntul de rodul lucrărilor Tale.
14 Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămîntul să dea hrană:
15 vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care -i înfrumuseţează faţa, şi pîne, care -i întăreşte inima.
16 Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe cari i -a sădit El.
17 În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi;
18 munţii cei înalţi sînt pentru ţapii sălbatici, iar stîncile sînt adăpost pentru iepuri.
19 El a făcut luna ca să arate vremile; soarele ştie cînd trebuie să apună.
20 Tu aduci întunerecul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;
21 puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana dela Dumnezeu.
22 Cînd răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor.
23 Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pînă seara.
24 Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pămîntul este plin de făpturile Tale.
25 Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.
26 Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
27 Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
28 Le -o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mîna, ele se satură de bunătăţile Tale.
29 Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor.
30 Îţi trimeţi Tu suflarea: ele sînt zidite, şi înoieşti astfel faţa pămîntului.
31 În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
32 El priveşte pămîntul, şi pămîntul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.
33 Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi.
34 Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.
35 Să piară păcătoşii de pe pămînt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!
1 Ylistä Herraa, minun sieluni! Herra, minun Jumalani, miten suuri ja mahtava sinä olet! Sinun vaatteenasi on kirkkaus ja kunnia,
2 valo ympäröi sinut kuin viitta. Sinä olet levittänyt taivaan kuin telttakankaan
3 ja tehnyt salisi ylisten vetten keskelle. Sinä otat pilvet vaunuiksesi ja kuljet tuulten siivillä.
4 Sinä teet tuulista sanasi viejät ja panet liekit palvelijoiksesi.
5 Sinä perustit maan lujasti paikoilleen, horjumatta se pysyy ajasta aikaan.
6 Alkumeri peitti maan kokonaan, ja vedet lepäsivät vuorten yllä,
7 mutta sinä käskit vesiä, ja ne pakenivat, ne virtasivat kiireesti, kun äänesi jylisi.
8 Ja vuoret kohosivat, laaksot vaipuivat kukin kohdalleen, niin kuin säädit.
9 Sinä asetit rajat, joita vedet eivät ylitä, eivätkä ne enää palaa peittämään maata.
10 Vuorten rinteille sinä puhkaisit lähteet, vedet juoksevat puroina ja virtaavat laaksoissa.
11 Ne juottavat kaikki maan eläimet, villiaasikin saa sammuttaa janonsa.
12 Niiden äärellä asuvat taivaan linnut ja visertävät lehvissä vesien partailla.
13 Sinä juotat vuoret korkeuksien vesillä, ja maa kantaa sinun töittesi hedelmää.
14 Sinä kasvatat ruohon karjaa varten ja maan kasvit ihmisen viljeltäviksi, että hän saisi leipänsä maasta.
15 Sinä kasvatat viinin ihmisen iloksi, öljyn hänen kasvojansa kaunistamaan ja leivän hänen ruumiinsa voimaksi.
16 Ravituiksi tulevat myös Herran puut, Libanonin setrit, jotka hän istutti,
17 joiden oksille linnut tekevät pesänsä, joiden latvoissa haikaroilla on kotinsa.
18 Vuorten rinteillä asuvat kauriit, ja tamaanit löytävät turvansa kallioista.
19 Sinä panit kuun jakamaan aikaa, ja aurinko tietää laskemisensa hetken.
20 Sinä lähetät pimeyden, ja tulee yö, ja metsän eläimet hiipivät esiin.
21 Nuoret leijonat karjuvat saalistaan, pyytävät ruokaansa Jumalalta.
22 Kun aurinko nousee, ne piiloutuvat ja palaavat luoliinsa levolle.
23 Mutta ihminen lähtee askartensa ääreen ja tekee työtään, kunnes on ilta.
24 Lukemattomat ovat tekosi, Herra. Miten viisaasti olet ne tehnyt! Koko maa on täynnä sinun luotujasi.
25 Niin merikin, tuo suuri ja aava -- miten luvuton lauma siinä vilisee, parvittain eläimiä, pieniä ja suuria!
26 Siellä kulkevat laivat, siellä on Leviatan, merihirviö, jonka loit telmimään siellä.
27 Kaikki luotusi tarkkaavat sinua, Herra, ja odottavat ruokaansa ajallaan.
28 Sinä annat, ja jokainen saa osansa, avaat kätesi, ja kaikki tulevat ravituiksi.
29 Kun käännyt pois, ne hätääntyvät, kun otat niiltä elämän hengen, ne kuolevat ja palaavat maan tomuun.
30 Kun lähetät henkesi, se luo uutta elämää, näin uudistat maan kasvot.
31 Olkoon Herran kunnia ikuinen! Saakoon hän iloita kaikista teoistaan,
32 hän, jonka katseesta maa järisee, jonka kosketuksesta vuoret savuavat!
33 Herraa minä ylistän koko elämäni ajan, laulan Jumalalle niin kauan kuin elän.
34 Olkoot mietteeni hänelle mieleen, että saan iloita Herrasta.
35 Hävitkööt synnintekijät maasta, tulkoon loppu jumalattomista! Ylistä Herraa, minun sieluni! Halleluja!